melcu' de dupa tejghea

Fact 1: Farmaciile şi-au dezvoltat enorm în ultimii ani componenta de supermarketuri pt sănătate (adică substanţele pe care le amestecă ei acolo în spate acoperă din ce în ce mai puţin din cifra de vânzări)

Fact 2: Acolo unde e vorba de produse pe raft, gata ambalate şi cu preţul pe ele mintea noastră de consumatori ce suntem s-a obişnuit (sau a fost obişnuită, nici nu mai contează) cu hypermarketurile şi supermarketurile unde totul funcţionează. 

Întrebare: Aţi observat că durează 15 minute să cumperi o periuţă de dinţi şi nişte Strepsils de la farmacie?!

Eu nu înţeleg care e sistemul - că văd calculatoare, văd coduri de bare, văd cititoare de coduri de bare. Nu înţeleg cum poate să dureze un sfert de oră să-mi cumpăr 3-4 produse care nu necesită reţetă, producţie, ambalare, nimic într-un loc unde totul este automatizat. 

Îmi scapă mie ceva? Pe bune . . . mă gândesc că îmi lipseşte mie o piesă extrem de importantă a puzzle-ului. Pentru că în caz contrar o să fac implozie din lipsă de explicaţii pentru fenomenul ăsta. Sunt cu ochii pe el de vreo 5 luni - special nu merg la aceeaşi farmacie de 2 ore. Şi aşa sunt toate. E incredibil!

Pe bune, are cineva 'inside information'?

m-a facut tata oltean

Oltenii erau ăia în picioarele goale şi cu căciula în cap? Ştiu că era o vorbă din asta  . . sau erau cu bocanci în picioare şi cu capul gol? Nu mai ţin minte nici dacă de olteni era, dacă nu, scuzele de rigoare . . 

Disclaimerul introductiv rezolvat . . . vin eu şi mă întreb ce sinapsă buclucaşă am făcut azi dimineaţă când, văzând urgia de afară, m-am baricadat perfect din cap până în picioare, inclusiv căciulă (iar eu nu folosesc căciulă decât pe pârtie) DAR când să ies pe uşă mi-au picat ochii pe converşi. 

Adică pânză! Şi nu orice converşi - măcar de-aş fi luat perechea aia mai groasă luată din bazar de la turci (făcătură da' îţi faci treaba cu ea). Nuuuu, mi-am luat converşii cu valoare sentimentală, ăia de festival, ăia târâţi prin praf să ajung în faţă la concerte în câmpia de la Nickelsdorf. Ăia pentru care, pe modelul tricourilor de care te ataşezi, te închini la mai-marii modei mondiale că mai nou e cool să umbli cu lucruri rupte pe tine. Converşii ăia deşiraţi de la purtat, îngălbeniţi de vreme etc. 

Pe ĂIA mi i-am luat în picioare azi, când ninge torenţial (pe bune, mi-am dat seama în maşină că aveam ştergătoarele setate la aceeaşi frecvenţă ca atunci când plouă de rupe). 

Mă duc să mă bag în seamă cu un calorifer. 

PS. că tot vorbeam mai jos de alegeri şi ce eficientă am devenit de când aleg cu sentimentul între sinonimii . . . Mărie!!! înapoi la basics - cum să alegi converşii când afară ninge ca la balamuc?!

alegerile

Băi, sunt lucrul dracului alegerile astea. De la candidații la un 'happily ever after', la unde te oprești cu proiectul, la ce palme dai înapoi și ce palme nu merită, la ce relații renunți și la care nu.

Eu îndeobște mă concentrez pe a mă bucura de ce am ales în loc de a mă gândi la ce am renunțat (dacă mă afund în aia cu 'fiecare alegere este renunțare' nu mai ies de acolo ;)). 

Dar în ultima vreme, ultimii ani, opțiunile vin toate în nuanțe din ce în ce mai apropiate de gri. 

Mi-e din ce în ce mai dor de alb/negru, bun/rău, deștept/prost, corect/greșit. Mai țineți minte ce frumos era când problema la matematică fie dădea rezultatul corect fie nu? Când ne miram cum de oamenii din jur cochetează cu griurile când există alb și negru și totul este atât de simplu din perspectivă bicromată?  

Am senzația că în ultima vreme am de ales numai între sinonime și paronime. 

Şi nu sunt mai puţin sigură de decizii odată ce le-am luat . . . nu despre asta e vorba. 50% din sănătatea mea mentală se datorează faptului că oricât de mult mi-ar lua să mă hotărăsc odată ce m-am hotărât sunt perfect împăcata cu hotărârea. Cred că de aia şi despic firul în 14 de fiecare dată - că vreau să 'rezolv' toţi potenţialii Dar poate totuşi dacă  post-factum. 

Revenind, discuţia asta n-are nici un scop exact. E doar o observaţie asupra mea. Că mi-e mult mai uşor de când sunt atentă la minele ne-raţional şi mă ajut cu el când e de ales între lucruri sau acţiuni aproape sinonime. Să vedeţi ce eficientă am devenit! ;)

zâmbind la cameră

N-aş putea să spun de ce neapărat acum dar după doi ani jumate de pietricele am pus şi eu un profil tip buletin aici. 

Că tot e faţa cu mine pe twitter, pe facebook, pe peste tot . . . numa aici nu. Şi dintr-o dată nu mi s-a mai părut fair. Că până la urmă cine citeşte aici mă 'ştie' mult mai bine decât cine citeşte în toate celelalte locuri înşirate mai sus. 

Mi-a revenit cheful de blogging şi sharing :)

urnitul și productivitatea

Aia cu creierul care este un mușchi ca toți ceilalți - dacă nu-l lucrezi te lasă când ți-e lumea mai dragă și mai grea - e adevărată și pentru diferitele secțiuni ale creierului responsabile cu anumite tipuri de acțiuni. 

Creierul meu nu e nelucrat niciodată - mulțumesc mediulului în care sunt plin de oameni care tot timpul pun la cale ceva sau construiesc ceva. 

Însă weekendul ăsta mi-a luat trei zile să scriu 8 articole de o pagină pe care acum 6 luni le-aș fi compus într-o zi și fără să simt că se termină planeta cu fiecare frază. Am avut feeelingul ăla de sesiune - când începe și te apuci de învățat în primele zile nu reziști mai mult de 2 ore legate cu cărțile în mână și până la finalul sesiunii bagi lejer 14 ore pe zi. 

Și mi-am zis așa un weekend întreg - Hai, Mărie, că e greu până te urnești! Băi dar a fost parcă mai greu ca niciodată. Nu știu cum s-a întâmplat de n-am mai scris aproape nimic de câteva luni - mi-o fi fost foarte bine și n-oi mai fi avut nevoie de catharsis? 

Nu cred . . . adică scrisul ăla de eliberare oricum nu e scris pe computer, ăla e cu stilou și foaie albă de hârtie pentru că la mine instrumentul e 50% din valoarea de eliberare a actului.

Weird, nu mi-a plăcut. Mă abțin de vreo 4 paragrafe de la promisiunea că o să scriu cel puțin o pagină pe zi aici. Așa, ca să fiu sigură că nu uit iar cuvintele de legătură și tranzițiile. 

Dar, înapoi la scris. Evident că nu am reușit nici până acum să termin. De a mă uita cu drag la textele alea nici nu se pune problema încă. O să dau cu polish la noapte până scot io diamantu' :D, că de știut știu sigur că e acolo ;)

newfound chill

Știți momentele alea în care simți că se taie filmul și întră desenul animat cu un anumăluț căruia îi iese fum pe urechi și stă să facă implozie? :)) Momentele alea de 2000 x ”Aaaaa!”

Pe mine mă calmează tot timpul lucrurile mecanice - dă-mi mobilă de asamblat, 1000 de sandvișuri de făcut, 100 de cartori de curățat de coașă . .  etc. Numa că tipul ăsta de activitate nu e tot timpul la îndemână.  

Ei bine, am găsit remediul perfect, total surprinzător, soluția perfectă prin simplitatea ei. 

Cărțile de coloraaaaaaat! :D Nu pot să explic cât de instantaneu se calmează toate apele când te chinui să nu ieși cu creionul roșu din chenarul părului piticului ;) 

Și am Albă ca Zăpada, Cenușăreasa și Micuța Sirenă :D Și aștept să aducă la librărie Hansel și Gretl și Frumoasa din Pădurea Adormită :D Și nu pot să mă opresc din :D :D :D

Recomand cu căldură pentru momentele alea când îți explodează capul :)

miscarea anti

Azi dimineață am deschis rederul și am găsit peste 10 anunțuri de petreceri de Valentine's Day cu teme anti-Valentine's Day. 

Pe cât de dese erau acum câțiva ani textele cu ia-ți iubita de mână și veniți să vă sărbătoriți dragostea în localul X pe atât de dese sunt acum textele cu dacă te-ai săturat de cutii cu ciocolată în formă de inimă și flori luate numai pentru că trebuie vino în localul X. 

A ajuns maniferstarea anti la fel de mainstream cu accente de clișeu ca manifestarea originală. Nu că aș avea ceva cu oricare dintre ele - deși dacă ar trebui să aleg mai degrabă am ceva cu ăia anti. Măcar cei care o sărbătoresc nu fac un titlu de glorie din asta - se duc frumos la locație, se sărută, se căsătoresc pentru o zi și nu încearcă să convertească sau să-i amnedeze pe cei care nu sunt interesați. 

Partea anti în schimb (sau mai bine zis o fracțiune a ei, cum îi șade bine oricărei mișcări 'revoluționare') arată cu degetul, face mișto dar termină tot prin a sărbători sărbătoarea - când tema petrecerii este anti-Valentine's Day tot se cheamă că ai marcat momentul. 

Mă enervează că atunci când n-am timp pe blog dau pe twitter - acum că am ajuns la blog am senzația idioată că mă repet. 

Mă rog, e sindromul snobismului anti-snobism. Exact așa cum acum 6-7 ani oamenii mergeau în Vamă cu nasul pe sus pentru că a fi în Vamă confirma că ei nu sunt ca cei cu nasul pe sus de pe restul litoralului. 

Când eu mă gândesc că pe majoritatea turiștilor din Neptun, Costinești, Mamaia în cot îi durea că există o Vamă undeva - ei mergeau la marea aia să se simtă bine pentru că acolo mergeau din tată în fiu fără vreo altă mândrie decât că nu au rămas la betoane în oraș. Am zis majoritatea - pentru că abordarea de cocalar cu impresii cu în vamă sunt numai vagabonzi și rokeri beți care fac orgii pe plajă nu cred că era majoritară pentru că pe oameni pur și simplu nu-i interesa. Numai snobii de vamă sufereau de mândrie că ei nu sunt la Costinești. 

Revenind la sfinții noștri, a fi anti ceva înseamnă a da apă la moară acelui ceva. Dacă tot ne-am săturat de dragoste că trebuie de ce nu ne comportăm ca și cum nici n-ar fi și mergem weekendul ăsta la Underfest și Darkfest? :))) Pe bune . . .

Numa lăsați oamenii în pace să sărbătoarească ce vor ei și cum vor ei! Băgați energie în a critica sistemul de învățământ, sistemul administrativ etc. 

Mă enervează faptul că am ajuns să numim oi oamenii care fac ceva și animale superioare pe ăia care critică ce fac alții. 

felicitările ar trebui să vină la timpul lor

O știți p-aia cu ”veștile proaste circulă repede” în timp ce veștile bune nu circulă deloc pentru că avem un mod extrem de bolnav de a defini ceea ce este și ceea ce nu este interesant?

Exact pe același model m-am enervat eu astăzi ca proasta pe lipsa de profesionalism a unora și mi-am adus aminte că altora nu le-am dat mailul de Felicitări! pentru profesionalism pe care voiam să-l trimit de mult.  

Uite așa, mama ei de generație de pasivi fiecare cu treaba lui. 

Suntem prea frustați cu sistemul să facem reclamații sau să amendăm prostia și neatenția nepăsătoate (că oricum nu vom schimba nimic sau nu vor înțelege oricât te-ai chinui să le explici).

DAR, în același timp și dureros de paradoxal, părem a avea atâta încredere în același sistem că va recunoaște și cerne valorile, bunele intenții, lucrurile coerente și închegate încât nu ne obosim să le încurajăm și lăudăm noi.  

Revenind la mine, după ce nervii pe proiectul unora m-au dus cu gândul pe proiectul bun al altora instantaneu m-am supărat pe mine că a fost nevoie de impulsul neplăcut din exterior ca să trimit într-un final mailul ăla de bravo, frate! pe care voiam să-l trimit de mult. 

Deci . . . Felicitări, Mărio, pentru HotCity!

panseu

Tot entuziasmul și efervescența pe care mi le doream și pe care mi le visam alături acum juma de an stau acum cu mine la masă iar eu am o stare de ”pas înapoi” din care nu-mi dau seama de ce nu pot să ies. Când totul arată cum vreau, când cred în fiecare proiect în care sunt implicată etc. 

Poate subconștientul meu a înțeles și știut dintotdeauna ce zice Bobby aici despre focus și ia de unul singur decizii mult mai deștepte pentru mine. 

Sunt fix în momentul ăla în care totul, and I mean TOTUL, este exact așa cum vreau să fie și chiar peste alteptări iar eu am o ciudată senzație de paralizie în fața lui (a ”totului”). 

Ufff . . .și mi-am jurat că nu mai despic firul și stările în 14 :))) 

Am fost al Revival of the Fittest miercuri în Fabrica. Mișto senzație să vezi toți oamenii ăia la un loc adunați. După ce am făcut împreună performață în ”entertainment” (ca să nu zic cartografierea solului care susține masa) nu văd de ce nu am face performanță împreună și cu alte skilluri pe care ni le-am dezolvat peste ani :)) 

Jur! O sală plină de oameni pe care îi știu din Vamă, de prin munți, de prin cluburi. Ne-am cunoscut studenți/elevi și peste 5-6-7 ani ne adunăm să discutăm la un cico despre ce ne facem, frate, în perioada asta că la vară vrem festivaluri prin Europa (nu că nu ne mai permitem casa din Pipera). Foarte mișto feelingul. A povestit Sandra aici mult mai coerent despre adunare.

Poate chiar reușesc să scutur paralizia cu ocazia asta . . . 

out of this world

Știu că poza se pune când anunți că pleci, înainte să pleci. N-am apucat. Pun acum, să zic că am fost plecată. Și pentru că n-am idee de unde aș putea începe să povestesc . . .  așa că încep din holul hotelului.