urnitul și productivitatea

Aia cu creierul care este un mușchi ca toți ceilalți - dacă nu-l lucrezi te lasă când ți-e lumea mai dragă și mai grea - e adevărată și pentru diferitele secțiuni ale creierului responsabile cu anumite tipuri de acțiuni. 

Creierul meu nu e nelucrat niciodată - mulțumesc mediulului în care sunt plin de oameni care tot timpul pun la cale ceva sau construiesc ceva. 

Însă weekendul ăsta mi-a luat trei zile să scriu 8 articole de o pagină pe care acum 6 luni le-aș fi compus într-o zi și fără să simt că se termină planeta cu fiecare frază. Am avut feeelingul ăla de sesiune - când începe și te apuci de învățat în primele zile nu reziști mai mult de 2 ore legate cu cărțile în mână și până la finalul sesiunii bagi lejer 14 ore pe zi. 

Și mi-am zis așa un weekend întreg - Hai, Mărie, că e greu până te urnești! Băi dar a fost parcă mai greu ca niciodată. Nu știu cum s-a întâmplat de n-am mai scris aproape nimic de câteva luni - mi-o fi fost foarte bine și n-oi mai fi avut nevoie de catharsis? 

Nu cred . . . adică scrisul ăla de eliberare oricum nu e scris pe computer, ăla e cu stilou și foaie albă de hârtie pentru că la mine instrumentul e 50% din valoarea de eliberare a actului.

Weird, nu mi-a plăcut. Mă abțin de vreo 4 paragrafe de la promisiunea că o să scriu cel puțin o pagină pe zi aici. Așa, ca să fiu sigură că nu uit iar cuvintele de legătură și tranzițiile. 

Dar, înapoi la scris. Evident că nu am reușit nici până acum să termin. De a mă uita cu drag la textele alea nici nu se pune problema încă. O să dau cu polish la noapte până scot io diamantu' :D, că de știut știu sigur că e acolo ;)