Îmi vine să-mi umplu casa de lalele zilele astea. Le-am văzut, prima oară pe anul ăsta, sâmbătă seară la florăriile de la Unirii şi m-a lovit că nu mi-am mai luat de anul trecut un buchet frumos de flori să-mi zâmbească de pe birou.
Iar lalelele . . . lalelele anunţă cireşele şi căpşunile :) Lalelele îmi vor aduce întotdeauna aminte de când drumul spre birou era prin parc şi prin Smârdan, Covaci şi Franceză, printre băbuţe zâmbitoare care vindeau pe piatră cubică braţul de flori crescute de ele în grădină cu 10 ron. De câtă viaţă mişto era pe străduţele alea adăpostite de blocurile înalte de la şosea. În mijlocul Bucureştiului fără maşinile pe troutuar din mijlocul Bucureştiului.
Exact acceaşi senzaţie de la tata de pe terasă. Unde e linişte ca pe malul lacului dar vezi în zare, la 100 de metri, spatele reclamelor Pepsi şi Asirom de pe blocurile de la Unirii. Şi ştii că eşti aproape de tot şi de toate fără a te apăsa tot şi toate pe creier. Îmi place senzaţia asta de adăpost perfect ermetic în centrul ”furtunii”.
Mi-e dor de străduţe cu case versus parcări printre blocuri.
Abia aştept să se mute Madlen ;) să pună răsaduri în curticica ei şi să bem cafele sub globul de sticlă pe care ştiu că-l va crea, cu şoseaua centrală la doar 30m în spatele nostru.
No comments:
Post a Comment