chef

Am chef să mă reapuc de scris. Dar chef dinăla de îţi furişează muguri de posturi în gând aproape în fiecare seară, de ajungi să scrii fraze de început cu mintea în timp ce te plimbi pe stradă.

Ia să vedem dacă se vindecă sau se acutizează cu un Publish Post.

Ha, ăla de înainte a fost primul post pe 2010. Ciudat să-mi văd arhiva întinsă pe 5 ani deja. Dacă mă apuc acum să iau iar arhivele la recitit o să-mi aduc aminte exact de ce am început treaba asta.

Ce an, frate! L-am început în vârf de munte, acolo unde-mi şade bine. Am sărit pe alt continent la 2 săptămâni după şi pe încă alt continent la câteva luni. Continent-hopping, gen :))

N-am văzut şi trăit atâtea în viaţa mea.

Am mâncat gândaci în carierul de curve din Bangkok, am văzut o slujbă budistă pe bune şi m-au luat fiorii plimbându-mă singură prin souk-urile din Marrakesh (apropo, don't do that dacă sunteţi fete tinere şi singure - oricât de crescute la oraş cu plimbat noapte aţi fi :P).

M-am plimbat la 10 metri sub apă printre corali şi m-am aruncat de la 3500 de metri deasupra pământului căzând liber peste mare.

M-am îndrăgostit cum nu credeam că am cum şi mi-am înghiţit orgolii cum nu credeam că pot să-mi înghit.

Am făcut primul revelion în casă de când aveam 14 ani. Şi a fost cel mai frumos.

Am primit cel mai neaşteptat şi perfect cadou de ziua mea de la cea mai neaşteptată persoană - dar n-am cum să vă explic cât de neaşteptată persoană, modelul pe care l-ai văzut de 2 ori în viaţă şi care vine cu rezolvarea tuturor dorinţelor tale fără să ştie că aia face sau că e ziua ta.

Şi am mai primit un frate. Care indiferent de situaţia din care s-a născut sau ciudăţenia aparentă a situaţiei de a ţi se naşte un frate când din punct de vedere al societăţii e recomandat să ţi se nască un copil al tău . . . indiferent de orice, este o bucată de rai şi cea mai spectaculoasă chestie pe care am văzut-o în viaţa mea.

Pentru că taman anul cu cea mai mare nesiguranţă financiară a fost cel mai frumos din viaţa mea şi primul în care am avut clar senzaţia că sunt într-un cumul de situaţii în care aş putea să continui fericită until the end of time (sau 2010, depinde pe cine intrebi :P)

Sunt fericită!

(şi mi-am dat seama că starea asta, când e pe bune, e fără grade de comparaţie, metafore sau hiperbolă)

Mi se pare cumva incorect că îmi vine chef, nu chef - nevoie, de scris aici numai în momentele în care nu mi-e bine.

Raportez şi eu starea asta de 'bine' la nişte standarde care n-au cum. M-am obişnuit cu binele euforic şi total iar orice fel de stare ne-euforică mi se pare ne-bine. Ori asta mai degrabă e motiv de count your blessings decât de meditaţii la ceas de seară.

Dar e aşa de bine de ştiut că am locul ăsta în care să-mi torn creierii când mă simt aşa :) Oricât de stare de moment, ciudăţenie de stare sau senzaţie pasageră ar fi e fantastic să ai unde să o torni când vine. Fie şi numai ca să o scoţi din tine şi să o dai altuia . . . . . .în special altuia care nu dă sfaturi, care nu-ţi întrerupe vorba, care nu-şi schimbă experesia pe măsură ce povesteşti şi care nu-ţi aduce aminte de starea asta când revii.

Şi, de fapt, mi-e foarte bine. Sunt doar puncte inevitabile de raţional într-o mare stare de euforie. De fapt :)