Ha, ăla de înainte a fost primul post pe 2010. Ciudat să-mi văd arhiva întinsă pe 5 ani deja. Dacă mă apuc acum să iau iar arhivele la recitit o să-mi aduc aminte exact de ce am început treaba asta.

Ce an, frate! L-am început în vârf de munte, acolo unde-mi şade bine. Am sărit pe alt continent la 2 săptămâni după şi pe încă alt continent la câteva luni. Continent-hopping, gen :))

N-am văzut şi trăit atâtea în viaţa mea.

Am mâncat gândaci în carierul de curve din Bangkok, am văzut o slujbă budistă pe bune şi m-au luat fiorii plimbându-mă singură prin souk-urile din Marrakesh (apropo, don't do that dacă sunteţi fete tinere şi singure - oricât de crescute la oraş cu plimbat noapte aţi fi :P).

M-am plimbat la 10 metri sub apă printre corali şi m-am aruncat de la 3500 de metri deasupra pământului căzând liber peste mare.

M-am îndrăgostit cum nu credeam că am cum şi mi-am înghiţit orgolii cum nu credeam că pot să-mi înghit.

Am făcut primul revelion în casă de când aveam 14 ani. Şi a fost cel mai frumos.

Am primit cel mai neaşteptat şi perfect cadou de ziua mea de la cea mai neaşteptată persoană - dar n-am cum să vă explic cât de neaşteptată persoană, modelul pe care l-ai văzut de 2 ori în viaţă şi care vine cu rezolvarea tuturor dorinţelor tale fără să ştie că aia face sau că e ziua ta.

Şi am mai primit un frate. Care indiferent de situaţia din care s-a născut sau ciudăţenia aparentă a situaţiei de a ţi se naşte un frate când din punct de vedere al societăţii e recomandat să ţi se nască un copil al tău . . . indiferent de orice, este o bucată de rai şi cea mai spectaculoasă chestie pe care am văzut-o în viaţa mea.

Pentru că taman anul cu cea mai mare nesiguranţă financiară a fost cel mai frumos din viaţa mea şi primul în care am avut clar senzaţia că sunt într-un cumul de situaţii în care aş putea să continui fericită until the end of time (sau 2010, depinde pe cine intrebi :P)

Sunt fericită!

(şi mi-am dat seama că starea asta, când e pe bune, e fără grade de comparaţie, metafore sau hiperbolă)

Mi se pare cumva incorect că îmi vine chef, nu chef - nevoie, de scris aici numai în momentele în care nu mi-e bine.

Raportez şi eu starea asta de 'bine' la nişte standarde care n-au cum. M-am obişnuit cu binele euforic şi total iar orice fel de stare ne-euforică mi se pare ne-bine. Ori asta mai degrabă e motiv de count your blessings decât de meditaţii la ceas de seară.

Dar e aşa de bine de ştiut că am locul ăsta în care să-mi torn creierii când mă simt aşa :) Oricât de stare de moment, ciudăţenie de stare sau senzaţie pasageră ar fi e fantastic să ai unde să o torni când vine. Fie şi numai ca să o scoţi din tine şi să o dai altuia . . . . . .în special altuia care nu dă sfaturi, care nu-ţi întrerupe vorba, care nu-şi schimbă experesia pe măsură ce povesteşti şi care nu-ţi aduce aminte de starea asta când revii.

Şi, de fapt, mi-e foarte bine. Sunt doar puncte inevitabile de raţional într-o mare stare de euforie. De fapt :)