Incredibil cât de mult mi-a lipsit scrisul. Obișnuită între blog și muncă să scriu zilnic texte, când n-am mai avut tragere de inimă să mă apropii de tastatură n-am mai scris nimic. M-am urnit să fac strictul necesar, imposibil să mă las de tot pentru că până la urmă din asta trăiesc, dar nimic mai mult. 

E ciudat, am exact același tip de abordare a situațiilor temporare. Când am plecat în Spania, știind că nu e definitivă mutarea am făcut exact la fel. Bine, mi-am reconsturit viața acolo în cele mai mici detalii. Dar cred că atașamentul emoțional a fost tot timpul față de loc nu față de viața mea în locul ăla. Probabil aș fi putut-o trăi mai intents, nu știu acum și oricum nu regret. Doar așa, e interesant ca model de acțiune. 

Sandra râdea de mine că e de mers la 'spital' dacă am reacții atât de puternice de respingere față de un calculator :)) N-are legătură cu obiectul în sine. Nu dezvolt atașamente din alea bolnave față de obiecte. Îmi lipsea confortul. Iar față de confortul meu personal am un atașament bolnav :) A se vedea iritarea sinceră dacă mi-e foame sau somn și nu văd în viitorul apropiat nici mâncare nici pat. 

Ei bine, o să mă întorc la 'problema ' asta când o reapare. Momentan nu a durat destul de mult perioada încât să fiu nevoită să o rezolv. Am notat în caiețel să e ciudat și trebuie lucrat la.