auf wiedersehen!

Acestea fiind spuse . . . vă urez un Crăciun din ăla de poveste, indiferent de cum arată povestea fiecăruia. Basmul meu era cu munți, prieteni, muzică, zăpadă, road-trip și sângerete și am bafta de a fi în plină desfășurare. 

Să ne auzim cu bine :)

Vă zic io că femeile au programată genetic gena aşteptatului. De la medievalele care aşteptau porumbei călători, la femeile lui Jane Austen care scrutau orizontul aşteptând să răsară mesagerul călare de după deal, la modernele care aşteptau poştaşul, la post-modernele care stăteau lângă telefon, la mine care stau şi dau refresh la Gmail. Uff! :P 

FRIENDS - The movie

Atât. 

pros & cons

Îmi place și nu-mi place despre mine că mă arunc cu capul înainte de fiecare dată când găsesc ceva mai interesant decât media. 

Îmi plac fluturașii la nou, normal. Îmi place a 5a felie de doboș mâncată consecutiv acele 3 dăți pe an când se îndură sor'mea să facă, a 10a oră consecutivă de vizionat West Wing mirată în continuare de supra-mintea care a scris dialogurile alea, a 7a oră consecutivă de vorbit pe messenger cu un om pe care atunci îl descopăr. Nu am învățat să recunosc pe bune senzația de sațietate în nicio privință. 

Nu-mi place că sunt iritată când nu pot să consum cu lăcomia cu care m-am obișnuit. Și e iritare din aia de copil care nu are voie să se joace cu jucăria nouă. E iritare din aia care nu lasă loc decât de grăunțe strecurate de rațional. Iar asta, evident, nu-mi place. 

fie ca!

Iar e perioada aia anului. Și nu mă refer la florile dalbe ci la tăierea porcului . . . care a ajuns o operațiune atât de eficientizată încât nu se mai face decât strictul necesar din ce se făcea pe vremuri. Aici intervine și problema mea, reluată anual în jurul marilor sărbători și în timpul anului în jurul oricărei ocazii mi se oferă pentru a-l relua. 

Revenind. Vreau să știu unde pot mânca sângerete în afară de un restaurantul drăguț unde m-a dus Silvia în Dusseldorf, Novegia unde am auzit că se vinde la supermarche sau la Petroșani unde se lăuda iepurașul că a văzut acu' un an. 

Deci?

PS: Dacă o țin în acest status quo fără porcării încă vreo câțiva ani presimt că o să fie prea mult și o să iau situația (recte porcul și cuțitul) în mâini. De parcă aș putea să omor ceva pe planeta asta. Până și amenințările-mi sunt goale :( Deci vă roooog :)

hai cu spiritu!

Încă nu m-a luat niciun spirit. 

Am simțit ceva în momentul ăla din centrul Dusseldorf-ului. Era în primele zile de împodobeală, înainte să fie scos tot arsenalul ăla sufocant de danteluri de luminițe. Mă plimbam pe străduțele alea tipice de centru vechi cu ciupercuțe cu vin fiert și miros de fructe trase în aluat și vafe. Și a început la un moment dat să ningă cu fulgi din ăia cât pumnul. Și atunci da, m-a luat spiritul. 

Acasă, am așteptat să se aprindă luminițele de prin centru care păreau finuțe. S-au aprins și erau albastre :( Nu înțeleg de unde albastrul și Crăciunul? A fost Pepsi Blue de sărbători acum câțiva ani. Nu înțeleg asocierea. 

Dar acușica plec să mă joc . . . iar cu spiritul de joacă nu a avut niciodată vreo problemă de a mă cuprinde ;)

un altfel de toate 'la timpul lor'

Stăteam de o oră în pat încercând să adorm cu miliarde de gânduri, idei și dezvoltări de idei prin cap când am avut o revelație . . . nu mai oră de ajuns la muncă deci dacă tot îmi dă mintea pe afară de proiecte la ora asta, mai bine profit! :) 

A încerca să construiesc un eveniment sau o campanie în minte e lucru dracului că nu ții minte decât idea generală până a doua zi . . . uite așa iroseam eu super insight-uri :)))

Suprinzător de trează și de creativă la ora asta. Mi-am adus aminte de un articol citit undeva la un moment dat care exact despre asta vorbea - despre cum trebuie să-ți asculți organismul că el știe când e de dormit, când e de mâncat și când de de gândit. Că a sta o oră în pat fără să dormi nu se pune ca odihnă. Deci profităm! :)

Incredibil cât de mult mi-a lipsit scrisul. Obișnuită între blog și muncă să scriu zilnic texte, când n-am mai avut tragere de inimă să mă apropii de tastatură n-am mai scris nimic. M-am urnit să fac strictul necesar, imposibil să mă las de tot pentru că până la urmă din asta trăiesc, dar nimic mai mult. 

E ciudat, am exact același tip de abordare a situațiilor temporare. Când am plecat în Spania, știind că nu e definitivă mutarea am făcut exact la fel. Bine, mi-am reconsturit viața acolo în cele mai mici detalii. Dar cred că atașamentul emoțional a fost tot timpul față de loc nu față de viața mea în locul ăla. Probabil aș fi putut-o trăi mai intents, nu știu acum și oricum nu regret. Doar așa, e interesant ca model de acțiune. 

Sandra râdea de mine că e de mers la 'spital' dacă am reacții atât de puternice de respingere față de un calculator :)) N-are legătură cu obiectul în sine. Nu dezvolt atașamente din alea bolnave față de obiecte. Îmi lipsea confortul. Iar față de confortul meu personal am un atașament bolnav :) A se vedea iritarea sinceră dacă mi-e foame sau somn și nu văd în viitorul apropiat nici mâncare nici pat. 

Ei bine, o să mă întorc la 'problema ' asta când o reapare. Momentan nu a durat destul de mult perioada încât să fiu nevoită să o rezolv. Am notat în caiețel să e ciudat și trebuie lucrat la. 

we're back

Folosesc pluralul pentru că am descoperit că este foarte important. 

Am dispărut de pe blog și de pe net în general în ultimile două săptămâni din cauză de perioadă de tranziție între calculatoare. Oricât de ciudat ar suna, și știu că sună a ceva la limita obsesiv-compulsivității . . . n-am mai avut tragere de inimă să scriu/fac nimic legat de calculator în ultima vreme. 

Senzația e aproape la fel ca cea de a pleca la drum lung cu o mașină necunoscută. Te enervezi că tot universul mașinii tale, prietenos și customizat, nu mai există. Și te trezești că ajungi la Brașov în aproape 4 ore în loc de puțin peste 2, că ești nervos că ai de ales între EuropaFM, EuropaFM și EuropaFM tot drumul, că nu te simți la fel de în largul tău pentru că ești mult mai atent decât de obicei la presiunea pe accelerație și pe frână etc.

Despicând firul în 14, ca să vă sperii definitiv, motivele principale arată așa: 

1. O tastatură necunoscută duce la încetinirea rimului de scriere - combinat cu alunecarea mult prea deasă a degetelor pe alte taste și nevoia de revenire. Lucru care mă enervează pentru că sunt obișnuită să scriu repede și aproape automat iar atunci când nu îmi iese cum sunt obișnuită devin iritată și mă las.  

2. Lipsa bookmarks-urilor mele stabilite din timp cu tot ce-mi trebuie la îndemână. Nu mi-a venit să o iau de la capăt cu customizarea pe un calculator care nu e al meu și pe care oricum îl țin numai 10 zile. Ceea ce a duc la o groază de situații amuzante odată ce mi-am dat seama că, în afară de contul google, nu știu nicio parolă din zecile asociate restului de conturi la te-miri-ce servicii. 

3. Muzică, poze, docs - Oha! M-am trezit, dintr-o dată, lipsită de referințe atât în plan personal cât și profesional. 

4. Și tot așa . . .

Revenind la importanță pluralului. Am revenit eu pentru că a revenit confortul relației :))) Jesus! :)))

În altă ordine de idei și complet offtopic, să-mi spuneți pls dacă se văd ciudat diacriticele că nu m-am lămurit încă cu toate problemele de compatibilitate. Tnx :)