Sunt in punctul în care vreau să urlu cât mă ţin puterile şi nu am unde! Doar atât, să urlu şi să nu mă abţin. Nu vreau feedback la urlete sau soluţii - pentru asta am oameni aproape.
Şi uite cum nu pot să urlu în status-uri că sunt pline listele de colegi sau oameni cu care lucrez sau persoane implicate în motivele urletelor. Nu pot să urlu pe blog că e citit de mulţi dintre cei de mai sus. Nu pot să urlu pe zidul de pe facebook, nu pot să urlu pe forum etc. etc.
Aşa că îmi rămâne a-mi urla frustrarea că nu pot să urlu . . .
2 comments:
eu când mi-am dat seama de asta am mutat blogul și am devenit "cineva" :)
Mda. Mă gândeam şi eu la asta.
Dar e ciudat. Că sunt perioade şi perioade. Şi într-o perioadă de bine tot spui cuiva că acolo sunt gândurile tale cele mai adânci. Şi apoi regreţi.
Nu ştiu. Cochetez încă cu ideea. Mişto twistul de a da totul mai puţin identitatea - adică până şi nr. de telefon.
Post a Comment