Wednesday, March 4

cosmaru capitalist

În timp ce mă bucuram de soarele minunat de afară şi de inspiraţia de a nu pleca cu maşina la birou astăzi mi-am adus aminte ce monstruozitate am visat azi-noapte. 

Se făcea că ajungeam la mine la ţară - Humuleştiul meu perfect reîncarnat în Veneţia de Jos, pe malul Oltului între dealuri.


Şi ajunsă înapoi acolo găseam tărâmul ăla de basm de fetiţă de 10 ani transformat într-o aglomerare de gherete de carton care vindeau te miri ce. O înghesuială pastelată, genul ăla unde este evidentă încercarea de a camufla 'ieftinul' prin artificii. Oribil!

Şi se făcea că ajungeam la locul unde fusese casa mea, aia cu grajduri, bucătărie de vară, cameră de lemne, şură, baie de vară, camera de oi unde ne jucam v-aţi ascunselea cu tot satul - şi nu reuşeam să dibuies exact locul din cauza uniformităţii halucinante a gheretelor. 

M-a lovit în timp ce aşteptam la soare 104 amintirea senzaţiei de disperare din aia de-ţi pierzi respraţia că nu reuşeam nici măcar să găsesc locul unde fusese casa. 

Şi m-am întâlnit cu un domn - în vis nu în staţie. Care domn era vreun administrator pe acolo şi mi-a explicat calm că trebuia făcut acel centru de outlet undeva şi că aceea a fost desemnată cea mai bună locaţie, că au trimis înştiinţări cu două zile înainte să teleporteze outletul acolo. Mi-a explicat calm că oricum erau numai oameni bătrâni în sat - toţi tinerii plecând la oraş să se facă mari domni - şi că oricum mai devreme sau mai târziu ar fi murit satul cu totul. Ei n-au făcut decât să fie mai devreme. 

Băi, deci îmi aduc aminte perfect acum cum n-aveam grai, cum mă durea tot corpul şi nu reuşeam să scot un cuvânt pe gură. Cum voiam să urlu la el că aia e toată copilăria mea, că singurul lucru pe care îl ştiu CLAR de acum în legătură cu viitori mei copii este că îşi vor petrece verile acolo. Că vor juca v-aţi ascunselea printre şure şi grajduri NU printre maşini în parcarea din spatele blocului. Şi nu ieşea, frate, nimic! Nimic!

Oribil! De mult n-am mai 'trăit' o senzaţie de groază neputincioasă ca asta. Tre să mă duc să verific casa aia. Glumea bunicul că e zestrea noastră - nicio zestre - aia e a mea şi a copiilor copilor copiilor mei! :)

1 comment:

body00 (Ciprian) said...

Creanga e mic copil...