Tuesday, May 24

De câteva luni încoace mă tot surprind cu chef de scris. Cu poftă de dat drumul la gânduri pe 'hârtie' și văzut unde ajung. Nu știu de ce n-oi avea disciplina de a o face cu pixul pe hârtie. Cred că am început aici exercițiul și aici am prins drag de el. Scrisul personal rămâne legat de locul ăsta. Și a trecut îndeajuns de mult timp (wow, am verificat acu, 7 ani!) încât să moară google reader și locul ăsta să fie la fel de public ca un jurnal scris în agendă și ținut sub cheie în sertarul noptierei.

Habar n-am ce-am chef să scriu. Îmi lipsește acțiunea în sine mai mult. Și mai ales în ultimile luni, în locul ăsta nou care, pe bune, ar merita un scritor pe care să-l inspire :) Nu pot să-i ofer mai mult decât un suflet care se bucură sincer de el în fiecare zi, care încă rămâne rămâne fără suflare în fiecare dimineață când îl vede din nou. Sper să nu pierd mirarea asta niciodată. Fluturașii în burtă sunt binevenți și minunați indiferent ce-i cauzează. Se vor întoarce și cei născuți din îndrăgosteală. Dar acum îi iubesc pe ăștia.

Everything will be ok in the end, if it's not ok then it's not the end.
Words to live by. Pe care le cred. Sunt atât de convinsă că totul va fi bine. Nu bine, spectaculos chiar. Atât de convinsă că îmi pun câteodată problema că poate n-ar trebui să fiu atât de relaxată și încrezătoare. Că poate calmul ăsta mă face neatentă, leneșă în a depune efort în direcțiile care mă interesează,. Că poate pe limba lui o să pier.

Incredibil cât de repede se pot schimba lucrurile. Cum deciziile se țin lanț și poți în 6 luni să te trezești pe alt drum cu totul. Nu mai prost sau mai bun, asta n-am de unde să știu încă. Dar foarte diferit. N-am mai schimbat niciodată atâția piloni ai vieții dintr-un foc. Poate în Spania aia din 2004 dar acolo am știut întotdeauna că pilonii mă așteaptă drepți la locul lor până mă întroc. Acum simt mai permanentă situația. Sau poate o ard dramatic la ceas de seară pe ploaie.

Oricum, mă uit de când n-am mai scris și e clar. Am început o perioadă superbă din viață, m-am lăsat, s-a încheiat, îmi vine să mă apuc din nou. 7 ani, frate! Tot cu extremele mele fantastice. Ori gândim ori trăim. Poate îmi ies ambele de acum încolo, poate găsesc și eu mijlocul ăla între extremele care m-au sedus întotdeauna.

Orice ar fi, Pink Floyd merge fantastic când îți torni creierii pe foaie din terasa acoperită în mijlocul ploii torențiale.

1 comment:

Monica said...

dar ce văd? Maria scrie iar? Scrie, Maria, scrie! Sau mai bine dă o tură în Poiană, cum zici pe Instagram :)