Mi-am dat seama ajunsă aici că nu am fost în viaţa mea într-o vacanţă de chill. Nici măcar concediile de vară nu se pun ca 'chill' pentru că pleci direct de la muncă, le aştepţi ca pe o gură de aer proaspăt şi te preocupă în fiecare secundă faptul că trebuie să profiţi de secunda aia.
Am ajuns aici direct din alt concediu petrecut sub acelaşi semn al 'trebuie să văd, gust, simt, tot ce pot în oraşul ăsta'. Londra îţi impune un ritm alert de parcurgere prin tot ceea ce are de oferit.
Ş-am ajuns în Dusseldorf. Oraş mare dar fără 109347835 de monumente şi străzi care TREBUIE văzute. Cu liniştea că pot veni oricând aici. Cu o casă în care m-am simţit ca acasă din secunda doi graţie familiarităţii naturale cultivate în timp cu tot ceea ce ţine de Silvia. La cât am dormit, mâncat, băut, vizionat filme împreună la mine acasă, la ea acasa, la alţii acasă etc. nu se mai pune problema de adaptare.
Şi uite aşa mă simt exact de parcă aş fi plecat să stau la Braşov o săptămână. Fără senzaţia aia din stomac care îţi spune continuu să profiţi, să profiţi, să profiţi! Fără panica aia de 'am pierdut timp preţios' dimineaţa când mă trezesc şi văd că e ora 11.
Relaxare şi chill total.
Oraşul e foarte frumos, cu clasicul şi întotdeauna diferitul centru pietonal pe care dacă vrei doar să-l vizitezi nu-ţi ia mai mult de o după-amiază.
Ciudat. Eu şi în Bucureşti în weekenduri alerg de parcă m-ar prinde dragonii timpului irosit din urmă. Aici n-am avut un stres să stau într-una din seri în casă la un film în loc să ies.
E de bine :)
1 comment:
honey, nu cred ca e nici orasul, nici blonda... cred ca it's just you practicand fara sa-ti dai seama ce-ti zicea Dominique ;) ma bucur ca iti place... sa practici, that is :))
Post a Comment