Luni am primit ca răspuns la unul dintre mail-urile de "mi-am schimbat jobul, de azi mă găsiţi la . . . ":
- Îţi urăm cale bătută cu cărămizi galbene, oriîncotro te-ai îndrepta!
M-a dat pe spate referinţa.
M-am bucurat că sunt eu în continuare atât de eu (oricât m-aş chinui, zadarnic şi total ne-necesar, câteodată să mă nunaţez) încât trece eu-ul prin mail-uri şi contracte şi ajunge tot el, nu ceea ce vreau eu să ajungă, pe partea celaltă.
M-am bucurat că sunt oameni care din 5 schimburi de mailuri au simţit că aia este urarea pentru mine.
M-am bucurat că am ales să fiu eu în relaţiile create în ultima vreme (cu toată 'copilăroşenia' şi deschiderea) în ciuda reproşurilor că "nu sunt destul de client" - şi simţeam că aşa trebuie să fie şi aşa am făcut iar acum atitudinea lor odată disipată relaţia funcţională dintre noi confirmă fără urmă de îndoială corectitudinea abordării - corectă în primul rând faţă de mine.
M-am bucurat că am început săptămâna asta să primesc nişte propuneri de proiecte cu gust şi poveste şi emoţional - nişte proiecte frumoase şi cu savoare care îmbină provocarea construcţiei de la 0 cu provocarea unui domeniu la care până acum mă uitam prin vitrină admirând crinolina şi brocatul şi visând la basmul pe care-l ascunde, fără să mă apropii pentru că păream prea puţin 'de viţă nobilă' pentru el.
Şi m-am tot bucurat . . . au trecut doar 4 zile şi jumătate şi am senzaţia că am trăit o etenitate în perioada asta.
No comments:
Post a Comment