Am văzut și eu Vicky Christina Barcelona acum câteva zile. Las deoparte home-sickness-ul grav la vederea tuturor locurilor ălora pe care le iubesc cum iubesc strada Covaci, Muzeul Satului și diminețile cu soare în mașină în drum spre Memento.
M-a luat un dor din ăla fizic de a vorbi și asculta spaniolă în jur. Spaniola aia a mea din Spania, aia cu z-urile pronunțate suflând cu limba printre dinți, aia cu s-urile cele mai sexy din lume, aia care e toată o melodie, aia care sună toate a secrete șoptite cu buzele la un milimetru de ureche.
În două săptămâni am o escală de 5 ore la Madrid. Sistemul meu imunitar mă împiedică în mod inconștient de obicei să-mi doresc lucruri pe care nu pot să le am. Probabil de aici și senzația asta reală și aproape fizică de lipsă. Că știu că o pot potoli în curând :)
No comments:
Post a Comment