copii, să nu mințiți!

 . .  sau cum nu știi niciodată de unde sare un nou hobby.

Săptămâna trecută m-a luat gura pe dinainte într-un schimb de replici pe messenger. Mi-a venit o replică extrem de fermecătoare și amuzantă în contextul dat și de dragul flow-ului minunat pe care îl avea conversația am scos-o fără să mă gândesc că premisa ei nu este 100% adevărată. 

Mă rog, era o minciună de-a dreptul dacă e să fiu sinceră. 

Deci am mințit cum că aș știi să fac paella ș-am dat de o reacție puternic pozitivă din partea cealaltă la acest zis skill al meu. Era un băiat, evident, că altfel nu-mi păsa atât de flow-ul discuției încât să mă ia gura pe dinainte și nu-mi păsa atât de fapta în sine încât să mă mobilizez cum veți vedea. 

Revenind, și ce să te faci acu'?

Uite de aia nu mint io. Că ori uit ce am mințit și mă dau de gol ca proasta ori mă trezesc în situații din astea în care trebuie să mă apuc să creez contextul despre care am mințit că ar fi realitate. 

Bine, nu e ca și cum nu aș fi vrut oricum să învăț să fac paella de când am primit paellero-ul de la un prieten. Dar zic asta de 4 ani și, ca să nu cad iar în păcat cu minciuna, recunosc aici în public că probabil aș mai fi așteptat între încă 4 ani și forever să învăț dacă n-ar fi apărut 'incidentul'.

Revenind iar, și ce să te faci acu?

Păi cum ce? Cum facem întotdeauna! Research despre rețete, feluri de preparare, necesar - alegere - antamat ingrediente conform alegerii - găsit parteneri - programat eveniment - PPM . . . Astfel încât m-am înfințat duminică la 4 la Sandra acasă (care a fost drăguță să-mi pună bucătăria și prietenul priceput la dispoziție pentru acest experiment) cu toate cele necesare și am implementat fără cusur planul. 

Și undeva la mijlocul acțiunii ne-am dat seama că ne place și că ne lipsea tipul ăsta de întâlniri din relație (pe lângă cele de bere, de jocuri, de concerte, de bârfă, de sleepover, de hai-să-te-duc-până-acasă, de  vise de proiecte etc). Deci poftiți cum se descoperă hobby-urile și cum ele nasc tradiții :)

Ne așteaptă acum cu interes cărțile de Moroccan, Spanish și Portuguese creative cooking . . . iar eu tocmai ce plec la marocani de unde mă voi întoarce negreșit încărcată nu cu bluzițe ci cu condimente de data asta ;) 

La cât mai multe astfel de descoperiri!

bună dimineața!

Azi cred că mă duc pe jos la birou. De fapt, m-am hotărât, o să mă duc pe jos la birou. Azi pare o zi perfectă de plimbat cu muzică în urechi și soare în creștetul capului. 

Anul ăsta se anunță a fi suprareal. Ceea ce dovedește că atunci când decizia e luată cu sufletul și e cea bună pentru tine întregul univers conspiră să-ți fie bine. Socoteala din casă nu se pupă cu cea din târg dar, cu toată mintea mea setată pe a potrivi întotdeauna socotelile de acasă, a reușit ”târgul” să-mi dovedească că se pricepe mult mai bine decât mine la socoteli. 

LE: Mda, între timp a intrat soarele în nori și am plecat cu Arabela. Însă am parcat de partea cealaltă a Cișmigiului și am traversat parcul spre birou forțându-mă să nu o iau la marș ci la pas. Și așa ne mutăm de aici înainte să fi prins parcul înflorit . . . măcar odată să fi trecut și eu prin el. 

casa mea e-un cântec cu acorduri ample

Casa mea chiar e un cântec cu acorduri ample, melancolic și fierbinte și curat, palat de păduri înconjurat și tot ce mai zicea Angela :) 

Nimic nu bate dragul cu care vin acasă! Și e cumva liniștitoare imposibilitatea de a sta mai mult de 24 de ore oriunde altundeva în orașul ăsta - nici chiar în casele copilăriei mele sau în fortărețele prietenilor, nici nu vorbim de cămine necunoscute unde se prelungește petrecerea tot weekendul. 

Eu care am locuit câteodată chiar 3-4 luni consecutive la cort sau pe canapele sau în spatele barului la mare  . . . nu mi-a fost niciodată dor de casă cum mă ia acum când sunt doar în alt cartier al Bucureștiului. 

Și n-are legătură cu vârsta și cu instalarea tabieturilor, are legătură cu a avea locul ăla 100% al tău. 

Căsuța mea cu canapeaua verde perfect mulată pe lungimea mea astfel încât să-mi aduc masa de laptop la buza ei și să-mi încapă perfect picioarele de la un capăt la celălalt. Masa de laptop la rândul ei dimensionată perfect pentru a-mi veni exact la înălțimea coatelor. 

Cearceafurile galben-portocalii-mov care asigură piesa centrală de culoare în jurul căreia se construiește armonia cromatică. 

Lampa de hârtie de la Ikea cu pălăria țuguiată EisBar în vârf, singura mizerie de suvenir din ăsta turistic pe care o posed pentru că mă simțeam mult prea bine la un afterski în Kirchberg anul trecut. O păstrez la loc de cinste să-mi aduc aminte să nu mai cedez tertipurilor special create pentru turiști dar în secret mă bucur maxim că mi-am luat-o ;) 

Lampa de hârtie de la Ikea care dă lumină galbenă caldă și împreună cu toate device-urile de lumânări asigură destulă lumină în casă pentru a nu mai avea nevoie de aplica neprietenoasă. 

Oglinda încă nemontată după mai mult de un an - aceeași oglindă care tot apare în povești pe aici  - care are lanțul de ciorăpei gri cumpărat ca beteală de Silvia acum 2 Crăciunuri agățat și acum de ea. Oglinda aia care e centrul lamentărilor că 'aș vrea și eu un bătător-de-cuie și un curățător-de-zăpadă de pe mașină ' din când în când :))) dar care e perfectă așa cum e pentru că rezemarea de perete creează un unghi extrem de avantajos ;)

Plantele de la mama pe care reușesc să le țin în viață de un an și încă mă mir în fiecare zi de asta. Probabil simt și ele bunele mele intenții și îmi tot oferă șanse, poate poate mă dezmeticesc și încep să le acord mai multă atenție. Ori asta ori le-a promis mama un after-life ca orhidee dacă mă suportă. 

Beanbags-ii solitari pentru că perechea fiecăria este la sor'mea ca să avem amândouă și o pata de galben și o pată de roșu în casă. 

Iubesc geamul care are și opțiunea de a se deschide/crăpa pe lungime pentru o mai mică suprafață de contact cu aerul rece, permițându-mi astfel să-l țin întotdeauna deschis așa pentru aerisire - spre disperarea fetelor când rămân peste noapte. Dar jur că mie îmi oferă cantitatea perfect calculată de aer rece pentru senzația aia genială de ușor chill când scoți nasul de sub pătură și aerisirea fumului de peste zi. 

Măsuța neagră cu post-it-uri verzi asortată impecabil și total providențial cu canapeaua - asociere care determină o delimitare cromatică clară a spațiului de somn (roșu-portocaliu) de spațiul de peste zi (verde cu negru). 

Toasterul colorat de la Crăciunul ăsta care a furat spotlightul în bucătăria și așa presărată cu plastice colorate (galben, mov, verde, vișiniu) pentru farfurii. Cu frigiderul care are capacitatea ideală pentru nevoile mele și înălțimea perfectă pentru a servi el însuși drept suport pentru tava cu ingredientele fiecărei dimineți. 

Toată culoarea,  potrivirea matematică și conștiința faptului că fiecare detaliu e acolo pentru că eu l-am vrut și l-am pus acolo creează o stare pe care, practic, nu am cum să o redau oricât mi-aș săpa în vocabular sau în figuri de stil. 

Și în condițiile astea, păi cum să nu te bufnească râsul când vezi 'tailored to your personal needs' în toate ofertele la te miri ce?! :))

oamenii, pah!

Mă gândeam că sentimentul de dezmăgire-furioasă este de preferat celui de dezamăgire-tristă. Aia tristă e adâncă, nene! Aia tristă se instalează și mai pleacă . . . e diferența dintre răceala aia care nu se mai termină și  lovitura cu genunchiul de pat care te doare răăăăău dar înjuri vreo 5 minute și după aia gata. 

Că tot mă gândesc de câteva luni cât noroc am avut pe lumea asta la oameni. Nu numai la ăia aproape de mine, la oameni în general. Am avut șansa să descopăr persoane minunate acolo unde gura lumii (și câteodată chiar faptele respectivilor) anunțau mizerii. De aia, eu cred sincer că atunci când te duci cu încredere, sufletul deschis și inima curată (vorba lui Teo) oamenii simt și nu dau cu bâta în baltă (sau, metaforic vorbind, în tine). Că altfel nu-mi explic multe din experiențele pozitive. 

Mă rog, sunt dezamagită. Nici nu mai conteaza detaliile. Cu toată bafta de până acum nu știu cum dar credeam cumva că așa e toată lumea - sau că sunt eu suficient de sinceră, deschisă și fără agendă ascunsă încât să toatea astea să mă auto-protejeze karmic. Vorba Sandrei, poate trebuia să învăț ceva . . . 

Bine că vine weekendul și mă ghemuiesc sub globul de sticlă de la mama, mâine avem un new entry la masaj . . . iar ritmul în care mărim gașca de ski și gașca de masaj conturează un viitor foarte frumos. Să ne găsim și să ne ținem aproape, zic! ;)

căile bătute

Am reușit în seara asta să rup rutina auto-impusă prin vechea și eficienta metodă a întrebărilor din aproape în aproape. 

M-am apucat astfel să caut izvorul stării de ”mai bine mă duc acasă devreme că scap de trafic chiar dacă după aia nu mai ies că mi-e incomod și oricum mi-e lene să fac efortul de a conversa cu oameni noi iar de prietenii mei pot să mă bucur și când îi am numai pentru mine”. 

Și ce să vezi? Cu toate că îmi place să cred despre mine că sunt fluturaș social n-am mai ieșit din zona mea de confort atent delimitată între câteva apartamente, un club, două cafenele și vreo 7 oameni de mai mult timp decât mi-ar plăcea să recunosc fără să pierd bucata sus-numită din imaginea de sine. 

Fără a fi pustnic în perioada asta grație ocazionalelor alunecări în afara zisei zone care mi-au făcut bine, totuși de fiecare dată când a trebuit să aleg am ales să mă ghemuiesc în spațiile cunoscute. Cred că tocmai pentru că se mai întâmpla din când în când fără intenția mea nu mi-am dat seama de modelul neschimbat al alegerii. 

Oricum, pornisem de la a mă lua prietenește în brațe pentru seara asta și am ajuns la a mă trage de urechi. Tipic ;) 

Deci e de bine, acolo voiam să ajung. Din ce în ce mai bine. Și e un bine conștient de data asta ceea ce-l face sensibil mai savuros. 

Azi venind la birou pe Poiana Narciselor, mi-am parcat mașina pe Șipotul Fântânilor. 

Și era soare afară și am zâmbit vreo jumătate de oră pe tema asta . . . 

din categoria 'n-are cum!'

Știți cum dai din când în când peste un articol, un anunț, o carte, o melodie, un obiect și ești sigur că au făcute pentru tine special, create cu tine în minte . . . pentru că altfel nu se explică cât de bine ți se potrivesc?

Poftiți, vă rog, ce au inventat niște oameni și au avut grijă să lase în drumul prietenilor mei în preajma Crăciunului:

Nu-i așa că e făcut cu mine în minte? 

Așa ziceam și eu . . . ;)

dor

Pun în titlu marele cuvânt 100% românesc care nu se regăsește în nicio altă limbă de pe planetă tocmai pentru că vorbesc despre alt grai. 

Am văzut și eu Vicky Christina Barcelona acum câteva zile. Las deoparte home-sickness-ul grav la vederea tuturor locurilor ălora pe care le iubesc cum iubesc strada Covaci, Muzeul Satului și diminețile cu soare în mașină în drum spre Memento. 

M-a luat un dor din ăla fizic de a vorbi și asculta spaniolă în jur. Spaniola aia a mea din Spania, aia cu z-urile pronunțate suflând cu limba printre dinți, aia cu s-urile cele mai sexy din lume, aia care e toată o melodie, aia care sună toate a secrete șoptite cu buzele la un milimetru de ureche. 

În două săptămâni am o escală de 5 ore la Madrid. Sistemul meu imunitar mă împiedică în mod inconștient de obicei să-mi doresc lucruri pe care nu pot să le am. Probabil de aici și senzația asta reală și aproape fizică de lipsă. Că știu că o pot potoli în curând :)

una cu casa

Am fost într-o moleșeală atât de uniform și total instalată săptămâna trecută . . . noroc că m-am trezit că în 2 săptămâni plec iar și mi-am auto-aplicat tratament cu șocuri să mă apuc de treabă. 

V-am zis eu că de asta îmi e frică . . . că odată dispărută orice urmă de coercitiv (fie el și numai moral de cele mai multe ori) de a merge la birou în fiecare dimineață o să mă cuprindă dolcele far niente ca plăpumioara după o zi de ski. 

Revenind, moleșeala în aspectele casnice a dus la un 'început-avansat' de paragină. Care a dus la un accident din ăla casnic de care povestesc reclamele la Lion. 

Mai precis . . . și o să vă povestesc în slow motion acum . . .  intră Mărie în casă, se descalță, dă să pună calculatorul pe măsuța lui când apare obstacolul sub forma unui suport de lumânare primit de la mama care îmi este extrem de drag și care (nu se știe de ce :P) era pe jos. 

Fandează Mărie în ultimul moment ca să evite și se trezește pe o traiectorie clară de interceptare a oglinzii (încă nemontată - aviz tuturor prietenilor mei mari Repară-Tot care n-au fost în stare într-un an să vină să dea două găuri în perete). 

Băgăm o răsucire din genunchi în ultimul moment și evit cei 7 ani de ghinion pe care aș fi găsit o variantă să îi revărs în mod egal și asupra mai sus numiților prieteni. 

Și poc! capul în clanță. Și exact în locul ăla în care s-a obișnuit mâna să se ducă involuntar atunci când creierul se concentrează pe ceva. Iar azi am avut de strunit creierul. Să vedeți distracție. Au! Au! Au!

aaaand . . . back!

Na că s-a terminat oficial și vacanța. Știu că s-a terminat pe 5 dar eu abia azi am ajuns la birou :P

Cuvinte despre vacanță nu am. Reușim anual să ne depășim așteptările . . . și zic de ale noastre pentru că bieții localnici de pe unde ajungem oricum nu au cum să aibă habar ce-i așteaptă. 

Am decis că nu am de ce să-mi schimb modul de viață . . . dacă cu tot fumatu și sedentarismul reușesc 6 ore de dansat după 6 ore de pârtie nu am practic nicio problemă :)))

Nu-mi place nici picată cu ceară să conduc pe autostradă. 

Reușesc în continuare să numesc în mod spontan timpul liber vacanță, nu concediu . . .  iar in my book diferența este un hău și face toți banii ;)

N-am tot ce vreau dar am exact atât cât îmi lipsește . . . o altă diferență cât un hău care face și mai mulți bani!

Arabela a trecut de 30 de mii de mii de metri cu ocazia tripului. O să adun toate pozele cu ea și în ea să fac un album special de road-trippin'. Că au fost multe, vor fi și mai multe și ea e parte integrantă din fiecare. E simbol al libertății, jur. Sau instrumentul al ei. Mergând pe drumul spre Sibiu îmi aduceam aminte de câte ori l-am făcut mică fiind visând la vremea când îl voi face nu cu tata ci cu mașina mea și prietenii mei. Ș-am poftit visul pe tavă . . . ăla și multe altele:)

Mă gândeam să-mi propun public chestii pentru anul ăsta. Dar nah! Pentru că sunt toate personale și legate de deschidere în primul și primul rând. Îmi propun să fac orice, de fapt. Îmi propun să nu am nicio imagine în legătură cu unde voi fi la anul pe vremea asta. Să vedem . . .