De unde e diferența asta enormă în activități și-n interese de timp liber? Oi fi așa de condiționată de loc? Mi-am dat seama că n-am mai stat seara cu laptopul și vinul în brațe omorând neuroni în fața ecranului de vreo 10 zile. Pare puțin. Dar era seară de seară. Așa de mare să fi fost clic-ul cu ieșit din scorbură că m-am dus în extrema cealaltă? 

Cred că statul la aer 70-80% din zi reorganizează un pic sinapsele. Mi se pare la distanță de ani lumină mahmureala petrecută în casă făcând gaură în canapea. Deși probabil au trecut maxim 4 luni. 

Nu-mi dau seama dacă e Brașovul, sau entuziasmul meu legat de muntele ăsta pe care-l găsesc întotdeauna acolo când mă uit în sus, sau oamenii din jur care au fundamental alte preocupari fiind la rândul lor condiționați de o viață în aer liber. Îmi dau seama că aș prefera oricând un picnic la apus într-o poeniță unei ieșiri la terasă. Chiar dacă îmi dau seama că iar îmi limitez universul la primul rând de oameni din jur. 

Și nu-mi dau seama cum o să ies din asta. Cum o să mai trec vreodată prin consumul de energie de a integra un alt om în acest film. Și leneșa din mine caută în jur continuu oameni care sunt deja integrați. Sau poate când mă va lovi îndrăgosteala o să am toată energia aia de consumat. Cu o forță perfect egală cu cea a îndrăgostelii. 

Dar până acolo, e prima oară în ani de zile când apuc să obeserv gagici mișto în jurul meu. Câte conversații și cafele și bârfe oi fi pierdut pentru că nu mă interesa să fac 2 pași într-o direcție necunoscută? Când mă iritau cumva oamenii noi și nu ieșeam din iritare decât dacă simțeam din context că e  una care va rămâne prin preajmă deci hai să văd cu ce se mănâncă. În rest, nimic. Să fiu atentă de acum încolo la semne când mă mai duc în direcția aia. Să nu fiu acum fluturaș până îmi fac culcușul comod aici iar după aia să mă duc fix înapoi în zona în care orice stimul exterior este apriori un zgomot neplăcut.

Și să învâț să stau singură. Nu cu încăpățânare ci cu drag. Să nu mai fie aproape orice propunere de activitate de grup cu prietenii preferabilă timpului petrecut cu mine. Să nu renunț la alergări pentru coversații. Să stau să mă gândesc serios la viitor. Și să nu mai fiu nazistă cu așteptările față de mine. 

Cut myself some slack. Traumele trec în timpul lor, crush-urile la fel, momentele de vulnerabilitate sau de prostie crasă nu sunt niciodată așa de 'așa ceva nu se face' cum mi le imaginez eu că sunt. Poate le judec eu decisiv la alții și de aia mi se par grave la mine. Cut other people some slack as well. 

Hai Mărie, că poți! :)