De fiecare dată când mă gândesc la orfelinate, centre de zi, de reintegrare în societate etc. îmi vin în minte numai imagini din Annie. Asta e! Când eram mică şi impresionabilă era televiziune şi imaginile alea au rămas, pentru altele eram prea mică.
Am fost dimineaţă la centrul de zi al uneia din fundaţiile din Bucureşti, una din alea care stau bine (comparat cu majoritatea) la capitolul oameni şi fonduri şi localizare şi awareness. Nu e un discurs despre cât de importantă e munca oamenilor ăstora. Ar fi redundant.
Dar mi-am adus aminte de 'dramele' existenţei mele proaspete de adult. Cum e când îţi vine o idee şi lucrezi la ea şi o creşti şi o dezvolţi şi o împodobeşti şi crezi în ea, în final, proiectul să nu se întâmple (că nu sunt bani, că nu place, că nu e timp etc. etc.). Eu una mă oftic îngrozitor. O iau personal şi mi se îneacă corăbiile pe moment. Şi am senzaţia că nu merge şi că nu are sens şi că eu mă duc înapoi la mama şi îmi bag picioarele în ea de lume rea pe care toate eforturile mele nu pot să o schimbe.
Da? E frustrant, nu? În viaţa mea cu aer condiţionat şi take away. Lumea e rea.
Ei bine, cum e să iei un copil de pe stradă, să îl creşti şi să îl sprijini să se dezvolte, să-l 'cureţi' şi să stai de vorbă cu el, să crezi în el şi, în final, să se întoarcă pe stradă sau să-l pierzi vreunei depedenţe?
De unde puterea de a începe fresh, cu mintea limpede şi cu tot atâta credinţă în fiecare dintre copii care trec pe acolo? Este supraomenesc! Şi asta zi după zi. Fără luxul de a te retrage la mama după loviturile de genul ăsta, în perioada, cât de scurtă ar fi, de lipsă de încredere în 'lume'. Jos pălăria şi jos tot în faţa oamenilor ăstora.
Ştiu că dramele omului sunt dramele omnului şi intensitatea lor se raportează la el nu la univers. Dar cum, în condiţiile astea, să mă întristez/dezechilibrez pentru că nu i-a plăcut nu ştiu cui ideea mea mirobolantă?
Later edit: tocmai mi-am dat seama cam cum arată postul ăsta deasupra ăluia de jos.
Una din modalităţile cele mai proaste de a genera interes pentru chestiile de genul ăsta este prin crearea sentimentului de vinovăţie. Şi mi l-au inoculat (mulţii stimuli în direcţia asta de-a lungul anilor) destul de bine din câte văd.
Dacă nu pot să mă gândesc sau să fac ceva fără să mă simt vinovată mai mari sunt şansele să evit sentimentul de vinovăţie decât să mă bălăcesc în el. Acum mă simt prost. Şi aud reclama de la Tv care zice că e zero faptul că m-am coborât din globul de cristal de prinţesă cu abţipilduri mov ca să arunc un gând spre cei mai nefericiţi ca mine. În ritmul ăsta stau aici şi scriu până mâine. Am reuşit să mă deprim acum. Mă rog....
2 comments:
Faza vazuta intr-un serial pe hallmark that I actually liked a lot (stiu, ma fac de ras in mod iremediabil). Serialul se chema Ed, faza e urmatoarea:
Eroul principal, un tip de treaba care incerca sa multumeasca pe toata lumea, organizeaza o strangere de fonduri pentru copii defavorizati si o ia razna gandindu-se ca el cheltuieste mai mult decat e nevoie pe mancare, haine, shallow stuff etc. Si ajunge literalmente intr-o faza in care vrea sa dea si camasa de pe el si tot nu i se pare de ajuns. Si se intalneste cu marele filantrop care il inspirase sa faca strangerea de fonduri, care ii arata ca el avea un ceas de 5000 $ si ii spune: "Daca toti am fi saraci si nimeni nu si-ar mai cumpara nimic, atunci nimeni n-ar mai putea sa-i ajute pe cei nevoiasi. Nu e nicio scofala sa fim toti rupti in fund, important e sa vezi ca sunt probleme si sa faci cat poti tu, in felul tau, ca sa ajuti".
Long story, but I thought it might help with the guilt :). Si ti-o spune cineva care a lucrat cu copii institutionalizati si si-a golit ocazional frigiderul si dulapul just to find out ca nu putea sa-i ajute pe toti si nu se mai ajuta nici macar pe ea insasi.
hehe...Ed era cel mai tare! :D
Îmi aduc aminte şi de un interviu cu Orlanda Bloom (mare ecologist) care povestea cum nu înţelege comportamentul oamenilor în privinţa asta. Mentalitatea că 'dacă nu pot să folosesc exclusiv resurse biodegradabile atunci nici nu mă mai chinui să fiu atent care sunt şi care nu'. Când astea sunt toate chestii de step-by-step.
Tnx :). M-am enervat după aia pe toate campaniile sociale care o dau cu vinovăţia în loc să-şi propună să ajute la conştientizarea şi rezolvarea unei probleme.
Post a Comment