Mă uit la temele şi tonul din ultima vreme, de fapt la tema recurentă în ultima vreme cu schimbarea şi ordinea etc. A ajuns aproape monolog ce fac eu aici. Şi chiar dacă asta se întâmplă la mine în cap acum I'll be dammned dacă vreau să se reflecte numai asta în ce iese afară.

Mă plictisesc şi deprim eu pe mine cu toată polologhia cu 'ce mă fac? încotro o iau? cum mi le pun în ordine?'

Reality check: aseară am ieşit şi m-am împrietenit în mod neaşteptat cu Salitos (oricât de bere de femei mi se pare asta recunosc că sistemul meu nu mai funcţionează ca pe vremuri, în perioada de bar, când era expus zilnic la fum şi alcool şi gălăgie) şi a fost foarte bine.

Bine, a fost o situaţie specială, nu te aduni în fiecare sâmbătă cu tot trecutul tău la o bere în locul în care au început majoritatea chestiilor care sunt acum. Eu mă bălăcesc bucuroasă în familiar şi nostalgie şi nu zic doar din complezenţă că oamenii ăia îmi vor rămâne foarte dragi indiferent de periodicitatea berilor băute împreună. Deşi îmi dau seama că pot suna fals sau pretenţios declaraţiile astea urlate prin fum peste masă la ora 2 dimineaţa :))

Observ că tot în introspecţie am dat-o.

E interesant pentru mine cât de tare mă deranjează că nu mai scriu decât despre problemele din capul meu şi idioţii care mă enervează. Aaaaa . . stai . . am scris despre Catalonia acum câteva zile. Deşi şi aia a fost în contextul 'auoleo, vreau să plec'. Deci ziceam bine la început. Am restrâns involuntar şi la extremă paleta de teme. Revin.