Deeeeeeeci (ca să încep cu concluzia) nu ne place să lucrăm de acasă. Nu ştiu de ce folosesc pluralul. Revin la singular.
Vreau să se termine campania electorală. Nu mai suport să le văd mutrele de ciobani pe outdoor-uri cât casa în intersecţii unde din cauza lor (şi folosesc 'lor' ca nume generic pentru tagma politicienilor) trebuie să stau să mă uit la mutrele lor de ciobani câte 10-15 minute.
Vreau la mare! Am ajuns la mare. Am petrecut o duminică sindicalistă - mici şi bere pe o terasă comunistă pe malul mării. Ah......:)
Vreau să nu mi se oprească motoraşele acum că le-am repornit.
Vreau să nu-mi mai fie lene să încheg fraze - e mai uşor să scrii 140 de caractere pe twitter decât să compui un post. Totuşi, îmi place mai mult să compun fraze şi posturi.
Felicitări mie că lucurile pe care acum ceva vreme le acceptam ca fiind corecte dar mă forţam să le şi simt cum trebuie - era mai mult raţiune decât senzaţie - acum au reuţit să treacă bariera spre senzaţie pură. Diferenţa? Nu mă mai afectează anumite lucruri nu pentru că nu ar trebui să mă afecteze ci pentru că, sincer, nu îmi mai pasă mai departe de 'hmmm....păcat'.
Am găsit familiaritate în alt mediu decât cel familiar de atâta vreme. Ceea ce înseamă că se poate. Şi întotdeauna e bine să-ţi dai seama că 'se poate' ;)
Îmi place găselniţa Millenium Bank cu Lost pe Axn. Mă surprinde de fiecare dată când văd promo-ul. Că nu folosesc orice alt participiu care s-ar potrivi ci voiceover-ul spune: Serial regăsit cu ajutorul Millenium Bank. Implică pierderea serialului şi salvarea lui de eroul care este banca. Nu o să-mi fac cont la Millenium (cum nu o sa-mi fac cont nici la CEC deşi sunt fan declarat al rebrandingului) dar participiul ăla îmi atrage atenţia de fiecare dată. Deştept găsit!
Sunt foaaaaaaarte fericită că am terminat House MD. Nu mai aveam linişte de când m-am apucat. Începusem deja să mă plictisesc de a vedea 1000 episoade pe zi dar nu puteam să-l las. Bine că e gata. Continuăm să ne ţinem departe de seriale din astea - House a scăpat prin filtru dar nu se va mai întâmpla. Nu-mi mai recomandaţi seriale!!
Mi-am luat bicicletă şi teren de tenis de două ori pe săptămână and I haven't touched either yet :( Aştept în continuare presiune din exterior. Sandra? Tudor?
Gata :)
PS: De la mine pentru tine (videoclipul irelevant - ascultaţi doar): Scarlet Begonias.
1 comment:
Great post, thankyou
Post a Comment