lecţia: răbdare

Mă uit la mine în ultima perioadă şi nu mai am răbdare de nimic şi de nimeni. Oricum am stat prost tot timpul la capitolul ăsta :) dar parcă acum e ca niciodată.

Am început să mârâi la oamenii din jur în cele mai familiare şi calde şi aproape mie contexte. În zonele mele de siguranţă.

Iar mârâitul mie mi s-a părut întotdeauna gestul ăla pe care-l fac câinii care se ascund sub maşină ca să te muşte şi ăia care sar să muşte şi după aia fug. Adică ori muşti şi urli şi scoţi din tine ori pleci. De ce naiba stai şi mârâi?

Nu mai am răbdare de nimic! Şi nu e la modul 'toată lumea a luat-o razna şi nu-i mai suport'. Eu am luat-o razna. Mă surprind iritată de orice discuţie prelungită, orice joc de societate prelungit, orice serial mai lung de 25 de minute, orice conversaţie pe messenger mai lungă de 20 de linii.

Aurei mele nu i se mai vede culoarea. E furtună de nisip şi nu se mai vede draga de ea. Deşi ştiu clar că e acolo.

Am ajuns să fiu bine, happy, răbdătoare şi liniştită numai cu mine. Ceea ce este opusul a cum funcţionam până acum şi nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Mă trezesc constant vrând să fug în lumea mea frumoasă de acasă. Şi o să merg cu impulsul o vreme . .

Eh . . .chinurile facerii, renaşterii sau cum i-o spune. Teoria Sandrei cu naşterile din cursul vieţii, care sunt la fel de cu freamăt şi panică şi 'de ce mă luaţi din locul meu cald şi frumos', mi-e cel mai aproape în momentul ăsta. Doar că mă simt deja cu vreo lună peste termen.

The Shins - New Slang