Chiar există momente perfecte. Mă enervez cumplit când îmi dau seama că alerg după alea exterioare şi nu le mai văd pe alea simple.

Am stat atât cu capul şi cu inima în casa asta în ultima săptămână că mă ia literlalmente cu fluturaşi şi fericire când deschid uşa de la intrare şi văd, pe rând, canapeaua verde, măsuţa cu lalele şi 'biscuiţii' mei coloraţi pentru pahare, beanbag-ul roşu, beanbag-ul galben contrastând perfect cu covorul mov.

Azi am intrat şi primul lucru a fost să deschid larg toate geamurile. Apoi să aprind lampa de hârtie, apoi lumânarea mare de la Ikea - lumină galbenă, caldă, într-un spaţiu mic. Nu mai suport neoanele, oricât de la fel de galbenă ar fi lumina . . e ascuţită cumva.

Şi tună şi fulgeră şi vaza verde cu lalelele mele bătrâne cumpărate 21 cu 50 de mii, care probabil vor muri in 3 zile dar care arată cumva mult mai reale decât orice flori nobile perfecte sau lalelele proaspăt culese şi perfect drepte . . deci vaza stă perfect pe biscuitele ei negru.

Şi merg în loop Cabron şi Dosed şi Universally Speaking.

Şi tocmai am primit mesaj pe torrente că mi-a uploadat ceva singura cerere făcută vreodată acolo. Secretary. L-am cerut şi pe blog de câteva ori. Se downloadează chiar acum.

Şi e curat şi totuşi nu e. E curăţenia aia pe care am visat-o tot timpul în casă la mine pe vremea când visam la casa mea: e o curăţenie locuită. Cu o oglindă încă în ţiplă rezemată de perete cu o geantă agăţată de un colţ. Cu un uscător de rufe cu 2 perechi de blugi ascuns în spatele perdelei semi-transparente. Cu o pereche de balerini care au căzut şi rămas lângă pat formând un unghi de parcă s-ar pregăti pentru poziţia 3 de la balet.

Şi e coloraaaaat :) Şi e plin de nimicuri perfect utile ;) Şi nessul meu nu mai e în borcanul de Jacobs ci într-o cutie portocalie.

Nu pot practic explica senzaţia. De parcă m-ar mângâia pe cap mâna aia care vrei de o viaţă să te mângăie pe cap. De parcă aş fi în mijlocul unui moment din ăla perfect de film . . . ştiţi...alea cu pauza perfect calculată şi sincronizarea la miime . . . de parcă aş fi într-un moment din ăla dar uitându-mă la el cu ochii de 'Hai frate că n-are cum să fie chiar aşa!'. Cu toate că mi se întâmplă mie. Foarte ciudat :))))

Uite aşa arată iar astea vin zi de zi doar că mă pierd eu în tot felul de chestii. Alerg de nebună după momente nu cumva să pierd vreunul iar ăsta mi-e la îndemână în fiecare sfântă zi (cu tunete, ce-i drept :)) dar oricum . . . se înţelege unde bat).

Slavă domnului că a fost conjunctura de aşa natură încât să nu apară propuneri şi tentaţii la sfârşitul zilei de lucru. Că mă ştiu şi încă nu sunt sigură că sunt în punctul în care să zic 'nu mersi, nu ies, mă duc acasă să mă bucur de universul meu perfect personal'.

Încet încet se schimbă cărările umblate. Şi chiar dacă nu ştiu să le schimb altfel decât ieşind cu totul în decor .. . la un moment dat o să se echilibreze balanţă şi de abia atunci . . . :)