Nu ştiu de ce n-am mai venit la mare atâta vreme. Mă gândeam la un moment dat că am avut nevoie de 3 ani ca să mă obişnuiesc cu vama altfel decât până atunci. Şi nu vorbesc aici de eterna discuţie cu 'vai de mine, ce s-a stricat vama veche' - mi-e scârbă deja de aia.

Nu, vorbesc de cum de când am venit prima oară aici, acum 7 veri, m-am angajat spontan în MASH şi am rămas toată vara. Şi de atunci până m-am angajat spontan în Bucureşti prima oară . . . am stat toate verile în stăteam în sarong pe malul mării.

Pusă atunci, pentru prima oară, în situaţia de a veni în weekend, cu maşina, în aglomeraţie, de a-mi căuta cazare, de a plăti pentru băutură (?!) şi mâncare etc . . . a fost foarte ciudat. Am ales atunci să nu mai vin. Mi-a fost mai comod. Credeam sincer să nu am cum să 'îmi iau' starea şi senzaţie pe care le doream în 2 zile trăite pe fugă în weekend.

Ei bine, nu aveţi idee cât de ciudat este să scriu acum de pe terasă, cu marea lângă şi cu starea aia. Aia pe care de trei ani am evitat-o. Aia de n-am avut încredere în mine şi în oamenii din jurul meu că aş putea-o avea şi fără viza de flotant de la comuna Limanu.

Nu e nevoie de viză de flotant. E acolo şi va fi acolo. Exact aşa cum Barcelona îmi dă starea pe care o caut şi după care mă duc, chit că nu o să mai stau niciodata nici măcat 2 luni legate acolo.

E bine. E foarte, foarte bine.
Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră ;)