E = ce vreau io!

După cum twitteream mai devreme (mi se pare extrem de amuzant că 'spuneam' a fost înlocuit de 'twitteream') am ajuns la concluzia că a-mi îmbogăţi dimineţile cu mic dejunuri făcute de mine în casă şi cafele făcute de alţii la terasă ar duce la o calitate a vieţii overall îmbunătăţită cu aproximativ 15%.

Procent care pentru viaţa mea a cărei calitate eu oricum o percep în general la 99, 9% (eh, mai am şi eu scăpări) este cu adevărat fantastic şi neaşteptat. Încerc să-mi dau seama, totuşi, cum ar veni asta.

Adică matematiciana din mine urlă că un 'tot' înseamnă 100% şi aia e. Postulat, teoremă, lemă etc.

Oare dacă vin cu ceva minunat peste existentele 99, 9 procente . . . elementele care alcătuiau aceste procente înainte scad în importanţă?

După un algoritm de genul: a avea flori frumoase în casă 'valorează' 5%. Intră ochiurile cu bacon şi cafeaua între muşcate în peisaj şi acum florile valorează 1, 5% în ansamblu. Huh? Aşa o funcţiona?

Pe de-o parte bucuria de a-mi lua buchete imense de flori de câmp să troneze pe măsuţa mică din sufrageria-dormitor-living-dining-hobbyroom-homecinema-birou-lounge-dressing nu o simt diminuată.

Ceea ce înseamnă, păstrând algoritmul, că acel 100%, TOT-ul, se măreşte. Ca la salariu. Creşte salariul, florile te costă tot atât dar scad ca procent din cheltuieli.

Şi de fapt asta este concuzia spectaculoasă la care am ajuns astăzi împreună cu Arabela în drum spre birou după cafea . . . mi se măreşte mie de la an la an capacitatea asta de a produce fluturaşi în stomac şi a-mi atinge urechile cu colţul gurii (mi s-ar fi părut mult mai poetic să spun că "mi se măreşte organul cu care simt bucuria şi frumuseţea" dar am auzit că umblă mulţi nebuni pe internet şi nu aş vrea să ajungă aici pentru organ şi să fie dezamăgiţi de tematica generală a blogului :)) )

Deci 99, 9%, da? :)
Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră . . .

poza de aici

să nu uit . . .

Zilele astea:

- Fă friptura aia!
- Alege odată concediul ăla!
- Stai dreaptă!
- Mănâncă dimineaţa!
- Ascultă Hole!
- Schimbă-ţi buletinul!

una caldă, una şi mai caldă

Astăzi am primit produse frumos mirositoare din alea de fetiţă ambalate cu floricele în loc de bile din alea de puf folosite la ambalat. Nice touch ;)

Duminică am prins primul răsărit în Bucureşti după foarte foarte mult timp.

Azi mi-am început ziua cu o cafea la soare şi un compliment foarte mişto.

Săptămâna asta se întoarce tanti din concediu. Foarte ciudat cum în 2 luni cu tanti am uitat că 6 luni m-am descurcat singură cu curăţenia în casă. Acum arată ca după război şi în loc să pun mâna să strâng cum am făcut de atâtea ori înainte . . . eu sunt paralizată şi plâng după tanti. Tantiiiiii!

Tocmai când decretasem că penseelutza drept cea mai înfloritoare floare dintre flori, penseelutza s-a orientat ea prin viaţă de a reuşit să înflorească şi mai tare. Să mor dacă mai înţeleg ceva. Tre să săpăm în capşorul ăla înflorit să vedem exact ce şi cum.

eu

Ziceam că m-am apucat de făcut ordine prin foldere.

Am găsit acuş ceva din categoria eliberare prin scris dar la vremea aia prea aproape de prezent pt. publicare. Am zâmbit cu drag la mine pentru că am pus atunci pe hârtie. Să nu uit să fac asta întotdeauna.

La mine e în etape. Personalul cotidianul se eliberează prin blog. Momentele intime în new word document. Eu-l pe coala albă A4, în scris cursiv, caligrafic, terapeutic.

În ultimul an observ că a doua categorie are graniţe din ce în ce mai permeabile.
Amuzant să citeşti la luni după cu detaşare. Îmi confirmă multe şi mă bucură maxim.

So here goes . . . .copy/paste din new word document în blogger:


Deci mă conving din ce în ce mai puternic că toate avem în noi un pic de femeie 'din aia'. Din aia ale cărei reacţii fac deliciul poveştilor prietenilor noştri băieţi, aia de o arătăm cu degetul că e isterică şi nu înţelege şi urlă la chestii aberante. Un touch of 'aia'. Nu contează de unde vine şi ce declanşează tipul de comportament - îl avem cu toatele programat în gene.

Se pune numai problema să fie scos la suprafaţă de un anumit context. Prin poziţionarea la un anumit moment dat faţă de un anumit bărbat dat . . . observ că toate aveam acele porniri, de fapt, şi că e numai vorba să le scoată cineva din tine.

Ajung să mă lupt atât de tare să nu devin o din ‚aia’ . . . că ajung să mă chinui eu pe mine. Asta e de neiertat. Rahat!
Femeia care înţelege tot nu are decât un singur defect . . nu-i pasă.

Raţiunea şi a fi raţional e cea mai mare capcană când vine vorba de emoţional. Pentru că deşi de cele mai multe ori se iartă, rareori se uită ceva ce ai despicat în 14 şi psihanalizat la sânge.

Poate toţi avem nevoie de supapele noastre. Îmi trec nervii cu flirturi nesimţite . . . . cu personaje cu care tot flirtez nesimţit când mă enervează prezentul. Vă daţi seama cam cât de mult ajută asta, nu? :))) E fals, e capcană şi e termen foarte, foarte scurt.

Nu numai că nu ajută dar eu sunt şi un soi din ăla prost care se auto-crucifică după aia, nu de vinovăţie cât de slăbiciunea pe care o dezvăluie o astfel de soluţie.

Până şi acel ‚stai să văd de unde mi se trage mie înainte să dau cu parul’ e tot raţionalizare. Iar eu nu am cum să scap din chestia asta decât tot la modul extrem cum îmi place mie . . .adică alunecând cu totul în partea cealaltă - 0% raţional!

Să urlu de fiecare sfântă dată când simt nevoia. Şi să pornesc de acolo spre a cerne momentele în care nu e cazul. Că e mai uşor să te abţii de la a ţipa decât să îţi aminteşti că trebuia să ţipi când deja te-a luat frustrarea.

Obişnuinţa de a consuma lacom, rapid şi fără drept de apel tot ce apare şi îmi place creează următoarea dilemă: când sunt scoasă din rutina mea de consumator nu ştiu dacă senzaţiile care apar sunt realitate sau frustrarea tripului netrăit până la capăt conform obiceiului.

Şi uite aşa mă trezesc că, cu un pic mai puţin orgoliu, anumite situaţii nu ar fi prelungite nici jumate din cât le prelungeşte nevoia mea de a 'înţelege'.

Din cât le prelungeşte refuzul meu de a accepta că nu pot proiecta principiile mele asupra celor din jur pentru ca apoi să proiectez asupra lor scuzele pe care mi le-aş găsi mie.

best news

Deci nu are cuuuuuum!

Alice în ţara minunilor, în regia lui Tim Burton, cu Johnny Deep în rolul Pălărierului Nebun!

. . . se va lăsa cu modificări în toate profilurile cu 'favourites'.

Via Alexandra apud. Mediafax

raportu'

Nu am dispărut nicăieri. Vai ce mi-ar plăcea să motivez absenţa cu un concediu . . uuuf. Dar not, din păcate concediul este în continuare la aprox 3 săptămâni depărtare :(

Mintea mea nu poate nimic mai complicat decât organizat inbox şi foldere şi eu tot trag de ea să planifice. Bwahahaha . . . de parcă nu am învăţat deja că mintea mea mă face de fiecare dată.

Încerc să o mai păcălesc cu dimineţi în aer liber la terasă. Aiurea. Orice ai face tot ajungi la birou. Deşi contează că-ţi permiţi şi oferi tu ţie ora aia la început de zi.

Hai cu concediul ăla odată!

fata cu foarfeca

Am avut o revelaţie sâmbătă. La tuns. Despre meseria de coafeză.

Că tot aud mii discuţii în ultima vreme despre cum e cu meseriile făcute din vocaţie sau din obligaţie sau din presiune etc. etc. Evident, pentru omul de la capătul serviciului pe care îl oferi, prima variantă este de preferat întotdeauna.

Ei bine, m-am dus la nimereală - ceea ce nu fac niciodată când e vorba de tuns. Şi am dat peste o fată draguţă, ţopăitoare, zâmbitoare care a început să se învârtă în jurul meu şi să taie şi să taie şi să taie.

Şi atunci mi-am dat seama . . .

A fi coafeză din vocaţie este ca şi cum te-ai juca toată viaţa cu păpuşile Barbie de la 12 ani.

Se uita fata aia la mine în timp ce mă tundea de parcă tocmai m-ar fi primit de ziua ei şi, de abia scoasă din cutie, proba toate hăinuţele venite în pachet cu mine.

Cu curiozitatea aia de copil care se joacă cu păpuşile. Cu grija faţă de jucăria nouă pe care ai primit-o în urma unei înţelegeri cu părinţii care implica mulţi de 10 la matematică.

Aşa-mi place când mă suprind oamenii pozitiv . . . :)

curăţenie

Nu ştiu de ce sunt irascibilă în ultime vreme. De fapt, nu sunt irascibilă. Nu mai am chef de joculeţe proaste. M-am săturat de schimburi de replici ieftine şi pseudo-ironii. Nu mai am răbdare să mă prefac.

Nu mai am răbdare să mă uit la alţii cum fac pe proştii - nu mai am răbdare cu bunul meu simţ, a cărui primă reacţie este întotdeauna 'nu are cum să fie atât de nesimţită/ egoistă/ rea, sigur mi se pare mie'.

Paradoxal, lecţia aia mare a mea de învăţat, aia cu ego-ul care nu are graniţe . . . e încă ok că nu e gata învăţată. M-a scos din nişte chestii din care altfel nu cred că m-aş fi scos aşa uşor. Că raţiunea reacţionează la argumente raţionale iar eu la a găsi argumente să mă susţină sunt campioană. Orgoliul e altceva . . acolo doare rău! :))

Familia e familie, n-ai ce-i face.

N-am înţeles niciodată de ce aleargă oamenii după 'picture perfect'. Sau poate el există dar e la mine rana prea mare oricât aş 'înţelege'. Mda, şi asta cu iertarea e o mare lecţie la care va trebui să ajung la un moment dat.

Anyway . . ne pregătim de concediu, all's well ;)
An de curăţenie!

când începe să ţi se vorbească cu dvs. pe stradă

De mult n-am mai avut o reacţie atât de puternică la o reclamă. Nu îmi vine în minte acum nimic la fel de emoţional şi curat şi de feel good. Totally made my day :)

Sper din tot sulfetul să se înţeleagă.

despre puterea maselor la nivel personal

Junkymouse got me thinking azi dimineaţă.

Sunt de acord, toţi judecăm în termeni de cool/ uncool, hip/ passee şi toate dihotomiile din zona asta. Indiferent de obiectul judecăţii - să nu-mi spună cineva că nu pune etichete oamenilor de pe stradă în funcţie de cu ce sunt îmbrăcaţi, că ajunge ori în Tibet la fraţii lui spirituali ori la Bălăceanca.

Ce mă enervează, însă, pe mine este că de multe ori oamenii care chiar gustă şi apreciază anumite zone îşi strică plăcerile din cauza aşa-ziselor mase. Îşi rup un film mişto pentru că deja nu mai este destul de exclusivist.

Mi s-ar părea culmea să nu mai citesc Murakami pentru că e pe noptierele a 1000 de pipiţe cu aere de intelectuale care nu au citit altceva decât Coelho şi Murakami pentru că existau postere prin oraş şi erau endorsed de diverse celebrităţi autohtone.

Mi s-ar părea culmea să nu-mi mai iau tricouri de la Threadless pentru că deja sunt mai mult de 10 oameni în românia care au descoperit site-ul.

Mi s-ar părea culmea să nu mai ascult Sublime pentru că toată cocălarimea care a trecut cel puţin o dată prin Expirat ştie pe derost versurile de la Santeria şi What I got.

Să nu mă mai duc la munte cu boardul pentru că deja sunt mai mult de 100 de oameni care 'se dau'.

Să nu mă duc în concediu la hotel frumos cu greci sculptaţi care servesc mojito pe marginea piscinei ;) pentru că all inclusive-ul la 4 stele a devenit cea mai 'de masă' chestie în ultimii 3-4 ani.

Să nu văd concerte în România că e publicul 'de kkt' şi plin de 'români', să aştept să bat drumul până dumnezeu ştie unde ca să le văd printre 'austrieci', 'nemţi', belgieni'. Wtf?!? Dacă ajung la festivaluri în afară mă duc pentru plăcerea muzicii, exact aceeaşi plăcere care mă face să le văd şi aici.

Cum să susţii că iubeşti, adori şi nu poţi fără ceva dar să fie în stare o hoardă de 'neiniţiaţi' să-ţi strice plăcerea?

Am destule zone care mă fac unică şi sclipitoare . . . nu o să las nimic din mână doar pentru că au pus şi alţii mâna pe chestia aia. Nu se va transfera niciodată nimic de la ei la mine din simplul motivul că ajungem să consumăm aceeaşi chestie/ acelaşi obiect.

Nu mă intersează că 'ăia consumă fără să înţeleagă'.
I couldn't care less ce înţeleg ei, mă interesează ce înţeleg şi cum mă simt eu.

Junky, poate părea replică la postul tău :) Nu are nicio legătură, revolta nu e legată de ce ziceai tu acolo, aia e perfect valabil, doar că mi-a pornit nişte chestii pe care voiam să le ordonez şi scriu de multă vreme :)

organizare/ reorganizare

Mi-am adus aminte de ce mă apuc rar de făcut ordine prin chestii - fie ele zdrăngănelele de acasă, haine, documente, foldere, mail-uri etc.

Monstruleţul obsesiv-compulsiv din mine - latent cea mai mare parte a timpului - la un semn deschisă-i calea şi se apropie de conştiinţă şi începe să creeze, creeze, creeze noi şi noi moduri de arhivare, organizare şi aranjare a itemilor dezordonaţi.

Şi uite aşa îmi ia o oră să mă hotărăsc care dintre multele sisteme potenţiale este cel mai drăguţ şi funcţional pentru a-mi organiza soşetele.

Apoi încă o oră pentru a decide cum să numesc un folder de categorie, după ce criterii să împart foldere de grad I, II şi III din interiorul lui şi ce titluri dau documentelor din ele pentru a fi cât mai uşor de frunzărit pentru mine dar şi pentru alţii.

Enter dulapul - aranjare cromatică sau pe itemi? pe sport vs. 'de fetiţă? pe tricouri vs. maiouri? pe bumbace vs. alte materiale pretenţioase?

Inboxul. Organizat pe senders îmi amestecă proiectele. Organizat pe proiecte îmi amestecă senderii plus că nu de puţine ori oamenii tratează 3-4 proiecte în acelaşi mail. Organizat pe firme iar nu funcţionează că pot să sunt chestii implică de la 2 la toate 5.

Şi uite aşa monstrului îi cresc ochi şi gură şi nas şi cum termin o chestie începe să bată din picior cu 'what's next?! what's next?!'

Dacă tot nu pot să scap mă gândesc măcar să îl las să-şi facă damblaua - îl simt că-l roade invidia la fiecare post al Mironei care a acceptat şi embraced această latură a ei şi, ca urmare, pare să fi dezvoltat o relaţie foarte echilibrată cu monstruleţul ei :)

everyday good

Aseară am pornit de la nu mai ştiu ce şi am terminat prin a ne uita vreo oră la fotografii de la revelion, de la Barcelona, de la munte, din Cipru, din alte vacanţe etc.

Foarte frumos am avut grijă să ne construim vieţile. Iar amintirile au decurs în mod natural în acelaşi film frumos.

Asta aşa, ca penseu al meu pe care simţeam nevoia să-l notez şi să rămână undeva notat.

thriller

A luat-o lumea razna! Am fugit, la revedere, v-am pupat. . . înapoi în globul meu de sticlă unde lucrurile sunt drepte şi clare cu mici fiţe şi abateri de la perfecţiune doar aşa, de condiment.

În afara globului meu de sticlă n-am mai văzut de nu mai ştiu când o faptă bună sau o responsabilitate asumată sau un gest frumos gratuit. Nimic. Dimpotrivă, aud numai poveşti de night of the living dead . . doar că e în miez de zi şi cu oameni care par colegi de specie până la cataclismul contrariu.

Numai laşi şi mişei, numai oameni trişti care nici tristeţea nu ştiu să şi-o ducă cu demintate şi adâncime ci se înrăiesc şi urâţesc din cauza ei.

Vreau în concediu unde să nu mai aibă cum să ajungă la mine povestiri din astea de zona crepusculară.

Încă un pic şi vine ziua mea . . . mai ştii, or fi toate astea pietre de încercare şi reality check că intru în al 25lea an de viaţă şi eu tot cred în oameni buni şi zâne.

Eh, oricum o să cred în oameni buni şi zâne. Îmi sunt mult prea prieteni ca să le neg existenţa ;)

logic

Mi-e dor de scris. N-am mai apucat de prea mult bine, de prea multă activitate, de alergătură după 'a face' şi lipsă de chef de analiză a 'făcutului'.

M-am găsit recuperat după nişte ani de hoinărit pe câmpii. Fără ca hoinăreala să-i facă mai puţin valoroşi, mai puţin ai mei sau, cel mai important, mai puţin necesari.

Mă duce capul atât de bine încât îmi justific perfect şi fără pic de sincopă orice film sau stare aş vrea să-mi dau.

Şi îmi aduc aminte de opţionalele de debate în liceu unde odată cu tema primeai şi 'partea' pe care o susţineai - pro sau contra. Şi pe aia trebuia să o dezvolţi, pentru aia trebuia să cauţi argumente, pe aia trebuia să o susţii de parcă era munca ta de-o viaţă, chef d'oeuvre-ul tău. Hehe . . . cred că mi-am adus aminte de liceu că m-am văzut cu Teo la mare.

Sunt perfect acoperită de logică în tot ceea ce fac. Logica mea, subiectivă . . dar, totuşi, logică. Şi mă ţin cu dinţii de ea de parcă a oferit logica vreodată vreun fel de izbăvire. Mă ţin cu dinţii de ea din automatism. Pentru că de abia logica îţi ridică câteodată garduri şi îţi pune ziduri în faţă dacă e practicată aşa, fără discriminare.

Concluzia . . . . începem să învăţăm să discriminăm şi să ne comportăm ilogic atunci când aia e prima reacţie. Şi vom învăţa să fim ok cu chestia asta, da? :)

şi a mai trecut una . . .

Gata! On my way to Best'Fest in câteva minute. Totul pregătit pentru luni - nu vreau nici picior de gând de muncă weekendul ăsta (nu că în general aş vrea dar găsesc ele, gândurile, picioruşe şi se strecoară).

Deci să cânte muzica!
. . . ceea ce vă doresc şi dumneavoastră

eu invit, tu inviţi, ei invită etc.

Presenting . . . . un mai mare, mai frumos şi mai funcţional invita.ro

Ca să găseşti gaşcă pentru festivaluri! Şi dătător de încredere când vrei să mergi la nu ştiu ce eveniment şi ţi-e lehamite de momentul ăla în care intri, toate privirile pe tine şi tu nu ai către cine să dai din cap a 'bună ziua'.

Mie îmi place să am la îndemână bannere cu 'merg la' pentru fiecare eveniment la care mă duc, îmi place să ştiu lista de invitaţi şi confirmaţi înainte să ajung în locul cu pricina, şi e mai colorat şi prietenos decât un mail/sms cu 'hai să bem şi noi o bere diseară pe motoare'.

Pe mine mă găsiţi aici.

Later edit: a se consemna că am văzut că a scris şi mouse-ul despre asta după ce am postat, nu am plagiat titlul, e doar o chestiune de preferinţă comună pentru o anumită cadenţă a vorbei :)))

doublebooking la B'estfest

Nu pot să cred că Unkle se suprapune cu Cypres Hill şi Kaiser Chiefs se suprapun cu Nouvelle Vague.

Pe bune acum . . . auzisem de Nelly cu Manu Chao şi m-am ofticat un pic . . dar recunosc că voiam să văd Nelly doar pentru spectacol aşa că nu încape îndoială acolo în ce direcţie mă duc.

Păcat :(

I got me, babe

Ţin postul ăsta în draft de 3 zile. Ceea ce e mult pentru că eu nu ţin posturi în draft. Eu deschid editorul, vărs şi dau publish, după cum probabil se şi simte câteodată în firul logic inexistent al unor posturi.

Fusei la mare şi m-am întors de acolo cu mine. Ştiu că e o temă recurentă şi că o dată la 2 luni mă trezesc că iar am avut o 'revelaţie'. Dacă v-aţi plictisit, n-am ce-i face. Ăsta e ritmul meu şi asta e vârsta :)

Revenind . . . n-am mai ajuns de 3 ani în la mare. N-am mai avut de 3 ani o zi în care să nu am program pentru că m-am ocupat eu continuu să fac program - de multe ori spre disperarea celor din jur, rupţi între înţelegerea clară a bunelor mele intenţii şi un 'lasă-ne, lasă-ne' spus cu drag.

Nu îmi vine să cred acum, în retrospectivă, cum îmi intrase mie în cap că a trecut nebunia, că nebuniile s-au schimbat şi că etapa aia s-a închis şi aia e . . privind spre viitor, liniştită fiind că am trăit-o, deci nu o regret.

Pauză scurtă în care ne aducem aminte că facem de abia 24 de ani luna asta.

Talentul cu extremele loveşte din nou cu graţie. Cât a fost a fost cu totul, când n-a mai fost n-a mai fost deloc. Păi am înnebunit?!?

Incredibil cât de inerţiali suntem. Cum e de ajuns un pic de sistem care să dea curs şi fundaţie tendinţelor mele native de responsabilizare şi organizare ca să mă duc în filmul ăla cu totul.

Am petrecut o noapte cocoţată pe bar în Expirat, înconjurată numai de oamenii care trebuie. Într-un soi de familiaritate pe care numai acolo l-am simţit vreodată. N-am văzut picior de om care să-mi zgârie retina, cu toate că mai mult ca sigur erau pe acolo.

La ora 5 jumate dimineaţa duminică, după o noapte de băut fără pic de ameţeală, am coborât de pe bar şi am dansat până la 8 fără să mă intereseze nimic. Evit să folosesc sintagma de 'liberă la mare' din motive evidente dar jur că nu m-am mai simţit aşa de 'eu' de foarte multă vreme.

Am dansat între aceeaşi oameni cu care am lucrat, băut, râs, alergat, construit atâtea veri înainte. Şi mi-am dat seama că avem felul ăsta de a ne aduna. Fiecare pe la treaba lui o noapte întregă iar dimineaţa toţi . . aceeaşi . . . noi . . . la un loc.

Totul într-un soi de armonie cu tuşe de amintire şi nostalgic. Atât de normal şi de natural şi de portivit.

Toate senzaţiile alea sunt în continuare acolo. Le am pe toate. Cum să cred despre mine că nu mai sunt aşa?!

Am reuşit să mă scutur de trei ani de panică continuă auto-indusă cu 'unde mergem?, ce facem?, toată lumea bine?, când?, unde? hai, hai, haaaai!' şi mii de alte mini-filme pe care mi le-am dat singură şi care au găsit un teren mult prea fertil. Of, of, of, Mărie!

Nevermind! I'm back! :)

culori, culori, culori

Din categoria unde dai şi unde crapă . . . lansa Penseluţa acum ceva vreme invitaţie la a i se face header colorat şi frumos. Şi a primit cu acea ocazie nici mai mult nici mai puţin decât headerul perfect pentru mine . . . după cum se vede mai sus.

Cu mulţumiri maxime Ancăi şi cu întrebându-mă de ce a durat atât de mult până să-l pun sus . . . să vă explic de ce este headerul perfect:

1. are munţi înzăpeziţi pe traiectoria balonului
2. este plin de 'hills are alive' şi note muzicale . . . să ştie domnul Radu (Zeul) de ce cânt
3. fata cu păr mov (aluzie la culoare preferată a panseluţei) s-a dovedit a fi mai mult decât potrivită pentru că, între timp şi fără legătură cu mai sus numitul header, m-am vopsit eu mov în cap
4. floricele pe câmpii şi curcubee

Deci . . . după un an jumate, mi-am pus si eu tapet pe căsuţă :)