I got me, babe

Ţin postul ăsta în draft de 3 zile. Ceea ce e mult pentru că eu nu ţin posturi în draft. Eu deschid editorul, vărs şi dau publish, după cum probabil se şi simte câteodată în firul logic inexistent al unor posturi.

Fusei la mare şi m-am întors de acolo cu mine. Ştiu că e o temă recurentă şi că o dată la 2 luni mă trezesc că iar am avut o 'revelaţie'. Dacă v-aţi plictisit, n-am ce-i face. Ăsta e ritmul meu şi asta e vârsta :)

Revenind . . . n-am mai ajuns de 3 ani în la mare. N-am mai avut de 3 ani o zi în care să nu am program pentru că m-am ocupat eu continuu să fac program - de multe ori spre disperarea celor din jur, rupţi între înţelegerea clară a bunelor mele intenţii şi un 'lasă-ne, lasă-ne' spus cu drag.

Nu îmi vine să cred acum, în retrospectivă, cum îmi intrase mie în cap că a trecut nebunia, că nebuniile s-au schimbat şi că etapa aia s-a închis şi aia e . . privind spre viitor, liniştită fiind că am trăit-o, deci nu o regret.

Pauză scurtă în care ne aducem aminte că facem de abia 24 de ani luna asta.

Talentul cu extremele loveşte din nou cu graţie. Cât a fost a fost cu totul, când n-a mai fost n-a mai fost deloc. Păi am înnebunit?!?

Incredibil cât de inerţiali suntem. Cum e de ajuns un pic de sistem care să dea curs şi fundaţie tendinţelor mele native de responsabilizare şi organizare ca să mă duc în filmul ăla cu totul.

Am petrecut o noapte cocoţată pe bar în Expirat, înconjurată numai de oamenii care trebuie. Într-un soi de familiaritate pe care numai acolo l-am simţit vreodată. N-am văzut picior de om care să-mi zgârie retina, cu toate că mai mult ca sigur erau pe acolo.

La ora 5 jumate dimineaţa duminică, după o noapte de băut fără pic de ameţeală, am coborât de pe bar şi am dansat până la 8 fără să mă intereseze nimic. Evit să folosesc sintagma de 'liberă la mare' din motive evidente dar jur că nu m-am mai simţit aşa de 'eu' de foarte multă vreme.

Am dansat între aceeaşi oameni cu care am lucrat, băut, râs, alergat, construit atâtea veri înainte. Şi mi-am dat seama că avem felul ăsta de a ne aduna. Fiecare pe la treaba lui o noapte întregă iar dimineaţa toţi . . aceeaşi . . . noi . . . la un loc.

Totul într-un soi de armonie cu tuşe de amintire şi nostalgic. Atât de normal şi de natural şi de portivit.

Toate senzaţiile alea sunt în continuare acolo. Le am pe toate. Cum să cred despre mine că nu mai sunt aşa?!

Am reuşit să mă scutur de trei ani de panică continuă auto-indusă cu 'unde mergem?, ce facem?, toată lumea bine?, când?, unde? hai, hai, haaaai!' şi mii de alte mini-filme pe care mi le-am dat singură şi care au găsit un teren mult prea fertil. Of, of, of, Mărie!

Nevermind! I'm back! :)