În primul rând . . . . mă amuză să aud iar şi iar propovăduit ca noutate îndemnul "a venit momentul să gândim out-of-the-box". A reuşit sintagma asta să se devalorizeze în ultimii ani mai ceva ca acel 'ce mai faci?' folosit pe post de 'bună ziua' fără nicio intenţie de a afla ce mai face omul ăla de fapt.
E normal ca, la câte căi deja bătute până la asthenosferă există să fie în permanenţă 1230486048 de situaţii în care să poţi gândi out-of-the-box. Şi îmi dau seama că, mai ales acum când mergând tot pe căile bătute riscăm să cădem în gol, e cu atât mai 'de dorit' să vedem ce e şi în stânga şi în dreapta drumului. Plus că, probabil, nu există un 'destul' la a le spune clienţilor să nu mai ceară aceleaşi chestii la infinit.
Cred că mă deranjează la urechea internă pentru că am eu o problemă cu golirea de sensa cuvintelor în general.
În al doilea rând, cred că Stefan Kolle mi-a plăcut şi pentru că a subliniat un point care mie mi se pare crucial: tot buzz-ul pe super campaniile şi super viralele şi super orice-urile curajoase - însoţite de un 'v-am zis că trebuia să aveţi încredere în noi, clienţi fricoşi ce sunteţi' - vorbesc despre acel 5% din campaniile, viralele, orice-urile care au funcţionat excepţional.
În al treilea rând . . . . I know sex sells dar nu cumva face parte din aceea gândire out-of-the-box atât de lăudată să încerci să şochezi şi altfel decât prin ceea ce ţi-e cel mai la îndemână?
Şi cam atât îmi aduc aminte acum.
Thursday, November 27
Inspire2009 pe bucati
Fusei ieri la Inspire2009 (mersi, Cristi) la Marriott chitită pe a nu pierde Marketing Arena.
Aşteptările mele la astfel de evenimente:
Din conferinţe:
Mi-a plăcut Stefan Kolle . . . structurat şi entertaining.
Mi-a plăcut Sorin Psatta - dar, de fapt, întotdeauna îmi place Sorin Psatta :)
Nu mi-a plăcut Alexandru Israil. Deloc. Posibil să-l fi ales ca reprezentant Guerilla Marketing în România tocmai pentru aspectul şi vorba uşor de mercenar. Probabil funcţionează, e pur şi simplu o chestie de gust.
Nu l-am prins pe Mike Stapelfeld deşi suna foarte interesant prezentarea - Drivers of the digital behaviour shift. Am lipsit 15 min din sală şi prezentarea lui deja începuse şi se şi terminase.
De la Marketing Arena:
Mi-au plăcut Bogdana (MRM), Mihai Gongu(BBDO) şi Şefan Voloacă (Bigger Group) pentru care am şi votat şi în proiectul căruia m-aş băga mâine pentru ca a atins toate corzile mele sensibile cu Bucureştiul şi ţara asta de care ne plângem încontinuu pentru că ne aşteptăm să 'ne dea' ca nişte părinţi iubitori în loc să dăm şi noi ceva. Un ceva cât de mic . . . fie şi numai să începem să nu mai povestim cu afectare despre cât de rău e aici de fiecare dată când ajungem afară şi ne întreabă cineva cum e la noi.
Îmi place atmosfera de 'pus umărul la construirea a ce va fi pentru a ne asigura că este cât mai aproape de ceea ce ne dorim să fie' :)
Aşteptările mele la astfel de evenimente:
- mă aştept să fie prezentările entertaining
- sper să găsesc o structurare în unele prezentări care să mă ajute şi pe mine să mă structurez
- caut idei
- nu mă aştept la o reinventare a roţii
Din conferinţe:
Mi-a plăcut Stefan Kolle . . . structurat şi entertaining.
Mi-a plăcut Sorin Psatta - dar, de fapt, întotdeauna îmi place Sorin Psatta :)
Nu mi-a plăcut Alexandru Israil. Deloc. Posibil să-l fi ales ca reprezentant Guerilla Marketing în România tocmai pentru aspectul şi vorba uşor de mercenar. Probabil funcţionează, e pur şi simplu o chestie de gust.
Nu l-am prins pe Mike Stapelfeld deşi suna foarte interesant prezentarea - Drivers of the digital behaviour shift. Am lipsit 15 min din sală şi prezentarea lui deja începuse şi se şi terminase.
De la Marketing Arena:
Mi-au plăcut Bogdana (MRM), Mihai Gongu(BBDO) şi Şefan Voloacă (Bigger Group) pentru care am şi votat şi în proiectul căruia m-aş băga mâine pentru ca a atins toate corzile mele sensibile cu Bucureştiul şi ţara asta de care ne plângem încontinuu pentru că ne aşteptăm să 'ne dea' ca nişte părinţi iubitori în loc să dăm şi noi ceva. Un ceva cât de mic . . . fie şi numai să începem să nu mai povestim cu afectare despre cât de rău e aici de fiecare dată când ajungem afară şi ne întreabă cineva cum e la noi.
Îmi place atmosfera de 'pus umărul la construirea a ce va fi pentru a ne asigura că este cât mai aproape de ceea ce ne dorim să fie' :)
Saturday, November 22
et fin
Zi lungă . . . dar am ajuns acasă, pe canapeaua mea, în pijamalele mele, mâncând un pomello şi pregătindu-mă de catching-up cu serialele. Perfect!
Friday, November 21
Europetrotting - Dusseldorf
Mi-am dat seama ajunsă aici că nu am fost în viaţa mea într-o vacanţă de chill. Nici măcar concediile de vară nu se pun ca 'chill' pentru că pleci direct de la muncă, le aştepţi ca pe o gură de aer proaspăt şi te preocupă în fiecare secundă faptul că trebuie să profiţi de secunda aia.
Am ajuns aici direct din alt concediu petrecut sub acelaşi semn al 'trebuie să văd, gust, simt, tot ce pot în oraşul ăsta'. Londra îţi impune un ritm alert de parcurgere prin tot ceea ce are de oferit.
Ş-am ajuns în Dusseldorf. Oraş mare dar fără 109347835 de monumente şi străzi care TREBUIE văzute. Cu liniştea că pot veni oricând aici. Cu o casă în care m-am simţit ca acasă din secunda doi graţie familiarităţii naturale cultivate în timp cu tot ceea ce ţine de Silvia. La cât am dormit, mâncat, băut, vizionat filme împreună la mine acasă, la ea acasa, la alţii acasă etc. nu se mai pune problema de adaptare.
Şi uite aşa mă simt exact de parcă aş fi plecat să stau la Braşov o săptămână. Fără senzaţia aia din stomac care îţi spune continuu să profiţi, să profiţi, să profiţi! Fără panica aia de 'am pierdut timp preţios' dimineaţa când mă trezesc şi văd că e ora 11.
Relaxare şi chill total.
Oraşul e foarte frumos, cu clasicul şi întotdeauna diferitul centru pietonal pe care dacă vrei doar să-l vizitezi nu-ţi ia mai mult de o după-amiază.
Ciudat. Eu şi în Bucureşti în weekenduri alerg de parcă m-ar prinde dragonii timpului irosit din urmă. Aici n-am avut un stres să stau într-una din seri în casă la un film în loc să ies.
E de bine :)
Am ajuns aici direct din alt concediu petrecut sub acelaşi semn al 'trebuie să văd, gust, simt, tot ce pot în oraşul ăsta'. Londra îţi impune un ritm alert de parcurgere prin tot ceea ce are de oferit.
Ş-am ajuns în Dusseldorf. Oraş mare dar fără 109347835 de monumente şi străzi care TREBUIE văzute. Cu liniştea că pot veni oricând aici. Cu o casă în care m-am simţit ca acasă din secunda doi graţie familiarităţii naturale cultivate în timp cu tot ceea ce ţine de Silvia. La cât am dormit, mâncat, băut, vizionat filme împreună la mine acasă, la ea acasa, la alţii acasă etc. nu se mai pune problema de adaptare.
Şi uite aşa mă simt exact de parcă aş fi plecat să stau la Braşov o săptămână. Fără senzaţia aia din stomac care îţi spune continuu să profiţi, să profiţi, să profiţi! Fără panica aia de 'am pierdut timp preţios' dimineaţa când mă trezesc şi văd că e ora 11.
Relaxare şi chill total.
Oraşul e foarte frumos, cu clasicul şi întotdeauna diferitul centru pietonal pe care dacă vrei doar să-l vizitezi nu-ţi ia mai mult de o după-amiază.
Ciudat. Eu şi în Bucureşti în weekenduri alerg de parcă m-ar prinde dragonii timpului irosit din urmă. Aici n-am avut un stres să stau într-una din seri în casă la un film în loc să ies.
E de bine :)
Wednesday, November 19
Între timp aflu că în Poiană deja ninge.
Chiar mă gândeam acum câteva zile la zăpada ce va veni . . . când mi-am dat seama că cea mai bună pregătire pentru sporturi de iarnă este o sesiune de 5 zile de turism. Îmi simt gambele acum fix ca după primul weekend de pârtie din sezon.
Eu care merg cu maşina după pâine la Bucureşti - zilele astea de mers pe jos 10-12 ore au fost super pregătire fizică :))
Chiar mă gândeam acum câteva zile la zăpada ce va veni . . . când mi-am dat seama că cea mai bună pregătire pentru sporturi de iarnă este o sesiune de 5 zile de turism. Îmi simt gambele acum fix ca după primul weekend de pârtie din sezon.
Eu care merg cu maşina după pâine la Bucureşti - zilele astea de mers pe jos 10-12 ore au fost super pregătire fizică :))
Tuesday, November 18
Europetrotting - Londra
Nu ştiu de unde să încep.
La Londra oamenii ies singuri să bea bere. Iar berea nu e atât de 'socială' ca la noi. Adică te duci în bar singur, bei o bere, ai plecat. Cam pe modelul în care beau italienii cafeaua - la noi e ritual social, 'o cafea' înseamnă minim 35 minute de stat la masă şi vorbit, e o scuză pentru interacţiune socială. Italienii dau expresso-ul pe gât şi au plecat. Cam aşa şi londonezii cu berea.
Oamenii de pe străzi . . . eu una am avut senzaţia că sunt actori plătiţi de primărie să creeze feeling şi spectacol, să fie străzile londrei exact aşa cum au auzit/citit turiştii. Altfel nu pot să-mi închipui cum o populaţie poate fi atât de colorată şi vie.
Nu m-am simţit atât de vulnerabilă şi expusă în viaţa mea pe nişte străzi. Mi-am adus aminte de tot miştoul făcut când am auzit prima oară că în Londra scrie pe trecerile de pietoni Look right şi Look left ca să nu se mai accidenteze turiştii pe capete. Ei bine, nu pot să vă spun cât de idiot te simţi când îţi dai seama că înainte să traversezi te uiţi în jos căutănd săgeata care să-ţi orieneteze privirea. După care, inconştient, tot nu te poţi abţine să te uiţi şi în direcţia 'normală' pentru că mintea ta s-a obişnuit că de acolo vine 'pericolul'. Am traversat numai în piruete . . . cu mişcări din alea de animal încolţit :))
La Londra, la maxima punkereală agitată care este un concert Rancid, nu m-a atins nimeni fără să îşi ceară sincer scuze - cu toate că nu aveai practic cum să te mişti fără să 'deranjezi' pe cineva.
N-am văzut monumente. În cinci zile cât am stat m-am pimbat pe străzi în lung şi-n lat şi m-am uitat la oameni. Am reuşit să văd Trafalgar Square că l-a ales Silvia ca loc de întâlnire. M-am uitat la Big Ben în timp ce mă plimbam prin jurul Parlamentului după care am stat 20 de minute pe partea opusă a Thamesului să mă uit la o clădire de vreo 10 etaje care avea fiecare apartament cu geam de sus până jos. Ştiţi casele alea de păpuţi care au secţiune transversală de vezi tot în fiecare cameră. Exact aşa era clădirea aia - vedeai 100 de sufragerii diferite cu oameni mişcându-se în ele.
Revin.
La Londra oamenii ies singuri să bea bere. Iar berea nu e atât de 'socială' ca la noi. Adică te duci în bar singur, bei o bere, ai plecat. Cam pe modelul în care beau italienii cafeaua - la noi e ritual social, 'o cafea' înseamnă minim 35 minute de stat la masă şi vorbit, e o scuză pentru interacţiune socială. Italienii dau expresso-ul pe gât şi au plecat. Cam aşa şi londonezii cu berea.
Oamenii de pe străzi . . . eu una am avut senzaţia că sunt actori plătiţi de primărie să creeze feeling şi spectacol, să fie străzile londrei exact aşa cum au auzit/citit turiştii. Altfel nu pot să-mi închipui cum o populaţie poate fi atât de colorată şi vie.
Nu m-am simţit atât de vulnerabilă şi expusă în viaţa mea pe nişte străzi. Mi-am adus aminte de tot miştoul făcut când am auzit prima oară că în Londra scrie pe trecerile de pietoni Look right şi Look left ca să nu se mai accidenteze turiştii pe capete. Ei bine, nu pot să vă spun cât de idiot te simţi când îţi dai seama că înainte să traversezi te uiţi în jos căutănd săgeata care să-ţi orieneteze privirea. După care, inconştient, tot nu te poţi abţine să te uiţi şi în direcţia 'normală' pentru că mintea ta s-a obişnuit că de acolo vine 'pericolul'. Am traversat numai în piruete . . . cu mişcări din alea de animal încolţit :))
La Londra, la maxima punkereală agitată care este un concert Rancid, nu m-a atins nimeni fără să îşi ceară sincer scuze - cu toate că nu aveai practic cum să te mişti fără să 'deranjezi' pe cineva.
N-am văzut monumente. În cinci zile cât am stat m-am pimbat pe străzi în lung şi-n lat şi m-am uitat la oameni. Am reuşit să văd Trafalgar Square că l-a ales Silvia ca loc de întâlnire. M-am uitat la Big Ben în timp ce mă plimbam prin jurul Parlamentului după care am stat 20 de minute pe partea opusă a Thamesului să mă uit la o clădire de vreo 10 etaje care avea fiecare apartament cu geam de sus până jos. Ştiţi casele alea de păpuţi care au secţiune transversală de vezi tot în fiecare cameră. Exact aşa era clădirea aia - vedeai 100 de sufragerii diferite cu oameni mişcându-se în ele.
Revin.
Friday, November 7
following the yellow brick road
Luni am primit ca răspuns la unul dintre mail-urile de "mi-am schimbat jobul, de azi mă găsiţi la . . . ":
- Îţi urăm cale bătută cu cărămizi galbene, oriîncotro te-ai îndrepta!
M-a dat pe spate referinţa.
M-am bucurat că sunt eu în continuare atât de eu (oricât m-aş chinui, zadarnic şi total ne-necesar, câteodată să mă nunaţez) încât trece eu-ul prin mail-uri şi contracte şi ajunge tot el, nu ceea ce vreau eu să ajungă, pe partea celaltă.
M-am bucurat că sunt oameni care din 5 schimburi de mailuri au simţit că aia este urarea pentru mine.
M-am bucurat că am ales să fiu eu în relaţiile create în ultima vreme (cu toată 'copilăroşenia' şi deschiderea) în ciuda reproşurilor că "nu sunt destul de client" - şi simţeam că aşa trebuie să fie şi aşa am făcut iar acum atitudinea lor odată disipată relaţia funcţională dintre noi confirmă fără urmă de îndoială corectitudinea abordării - corectă în primul rând faţă de mine.
M-am bucurat că am început săptămâna asta să primesc nişte propuneri de proiecte cu gust şi poveste şi emoţional - nişte proiecte frumoase şi cu savoare care îmbină provocarea construcţiei de la 0 cu provocarea unui domeniu la care până acum mă uitam prin vitrină admirând crinolina şi brocatul şi visând la basmul pe care-l ascunde, fără să mă apropii pentru că păream prea puţin 'de viţă nobilă' pentru el.
Şi m-am tot bucurat . . . au trecut doar 4 zile şi jumătate şi am senzaţia că am trăit o etenitate în perioada asta.
- Îţi urăm cale bătută cu cărămizi galbene, oriîncotro te-ai îndrepta!
M-a dat pe spate referinţa.
M-am bucurat că sunt eu în continuare atât de eu (oricât m-aş chinui, zadarnic şi total ne-necesar, câteodată să mă nunaţez) încât trece eu-ul prin mail-uri şi contracte şi ajunge tot el, nu ceea ce vreau eu să ajungă, pe partea celaltă.
M-am bucurat că sunt oameni care din 5 schimburi de mailuri au simţit că aia este urarea pentru mine.
M-am bucurat că am ales să fiu eu în relaţiile create în ultima vreme (cu toată 'copilăroşenia' şi deschiderea) în ciuda reproşurilor că "nu sunt destul de client" - şi simţeam că aşa trebuie să fie şi aşa am făcut iar acum atitudinea lor odată disipată relaţia funcţională dintre noi confirmă fără urmă de îndoială corectitudinea abordării - corectă în primul rând faţă de mine.
M-am bucurat că am început săptămâna asta să primesc nişte propuneri de proiecte cu gust şi poveste şi emoţional - nişte proiecte frumoase şi cu savoare care îmbină provocarea construcţiei de la 0 cu provocarea unui domeniu la care până acum mă uitam prin vitrină admirând crinolina şi brocatul şi visând la basmul pe care-l ascunde, fără să mă apropii pentru că păream prea puţin 'de viţă nobilă' pentru el.
Şi m-am tot bucurat . . . au trecut doar 4 zile şi jumătate şi am senzaţia că am trăit o etenitate în perioada asta.
730 de pietricele
Hehe . .. azi se fac 730 de pietricele. În 2006 pe vremea asta mă mutam înapoi la mama, găseam jurnalele din gimnaziu şi liceu şi îmi petreceam serile înduioşată de ce şi cum simţeam la vârsta aia.
N-o să încep să enumăr ce mi-a adus experienţa asta cu scrisul şi câte planuri sunt diferite, îmbogăţite, datorită ei. Am scris chiar aici de prea multe ori ce înseamnă.
Acum îmi ajunge să spun că e un exerciţiu fantastic de vorbit cu tine, o joacă jucăuşă cu fraze, cuvinte şi alăturări de sensuri, o bucăţică într-o lume mare, o legătură cu nişte oameni care nu ar fi ajuns altfel în drumul meu (sau eu în al lor).
Să-mi trăiţi pietricelelor! ;)
N-o să încep să enumăr ce mi-a adus experienţa asta cu scrisul şi câte planuri sunt diferite, îmbogăţite, datorită ei. Am scris chiar aici de prea multe ori ce înseamnă.
Acum îmi ajunge să spun că e un exerciţiu fantastic de vorbit cu tine, o joacă jucăuşă cu fraze, cuvinte şi alăturări de sensuri, o bucăţică într-o lume mare, o legătură cu nişte oameni care nu ar fi ajuns altfel în drumul meu (sau eu în al lor).
Să-mi trăiţi pietricelelor! ;)
Wednesday, November 5
Go Obama! Yes, we can!
M-am trezit şi primul impuls a fost să dau drumul la CNN. A câştigat Obama! A câştigat cu super marjă. Mr. President Elect.
Dacă aveţi timp există mai jos discursul de după victorie. Nu ştiu dacă sufăr de sindromul 'curtea vecinului' dar combinaţia de mulţime adunată cu lacrimi în ochi cu discurs lucrat şi cuvinte potrivite cu un om care ştie cum să se ţină în public şi cum să spună acele cuvinte . . . a fost extrem de puternică emoţional.
A fost un discurs cu mai puţin "noi suntem cei mai tari şi o să cucerim lumea şi o să vă construies tuturor case pe lună" şi mai mult "avem treabă, o să fac treabă, lucrurile se vor schimba dar nu se vor schimba peste noapte".
Spune la un moment dat că victoria a fost "strenghtened by young people who rejected the myth of their generation's apathy". Mi-ar plăcea să mă duc să votez pentru că vreau şi cred . . . nu pentru că trebuie şi recunosc gestul ca o datorie pe care o am. Cred că e o combinaţie între ce spunea @fingolfin despre existenţa unui om care să mă inspire să votez şi existenţa unui interes din partea mea pentru proces şi cei implicaţi, mai departe de ce mutră au candidaţii şi din ce partid se trag.
Cu ocazia asta mi-am propus să mă intereseze mai mult. Sper să găsesc la capătul interesului nişte planuri coerente. Nu mă aştept să arate campania la fel ca la americani - ăla e un sistem cu o tradiţie - dar sper sincer ca de data asta să fie vorba un pic mai mult despre 'cum' -ul promisiunilor decât despre promisiuni şi ţapi ispăşitori.
Eu, pentru mine, m-am hotărât să fiu un pic mai deschisă către baby steps în loc de "şi aşa nu se va schimba nimic aşa că ce mai contează?"
And here's the speech:
Update: Vivi despre Obama - mai detaliat exact ce spuneam mai sus despre inspiraţie şi reacţia emoţională pe care ţi-o provoacă discursurile lui
Dacă aveţi timp există mai jos discursul de după victorie. Nu ştiu dacă sufăr de sindromul 'curtea vecinului' dar combinaţia de mulţime adunată cu lacrimi în ochi cu discurs lucrat şi cuvinte potrivite cu un om care ştie cum să se ţină în public şi cum să spună acele cuvinte . . . a fost extrem de puternică emoţional.
A fost un discurs cu mai puţin "noi suntem cei mai tari şi o să cucerim lumea şi o să vă construies tuturor case pe lună" şi mai mult "avem treabă, o să fac treabă, lucrurile se vor schimba dar nu se vor schimba peste noapte".
Spune la un moment dat că victoria a fost "strenghtened by young people who rejected the myth of their generation's apathy". Mi-ar plăcea să mă duc să votez pentru că vreau şi cred . . . nu pentru că trebuie şi recunosc gestul ca o datorie pe care o am. Cred că e o combinaţie între ce spunea @fingolfin despre existenţa unui om care să mă inspire să votez şi existenţa unui interes din partea mea pentru proces şi cei implicaţi, mai departe de ce mutră au candidaţii şi din ce partid se trag.
Cu ocazia asta mi-am propus să mă intereseze mai mult. Sper să găsesc la capătul interesului nişte planuri coerente. Nu mă aştept să arate campania la fel ca la americani - ăla e un sistem cu o tradiţie - dar sper sincer ca de data asta să fie vorba un pic mai mult despre 'cum' -ul promisiunilor decât despre promisiuni şi ţapi ispăşitori.
Eu, pentru mine, m-am hotărât să fiu un pic mai deschisă către baby steps în loc de "şi aşa nu se va schimba nimic aşa că ce mai contează?"
And here's the speech:
Update: Vivi despre Obama - mai detaliat exact ce spuneam mai sus despre inspiraţie şi reacţia emoţională pe care ţi-o provoacă discursurile lui
Tuesday, November 4
de luni
Am dat 1000 RON pentru revizia Arabelei :(( 1000 RON!!! Mi se pare enorm pentru 3 filtre şi nişte ulei. Noroc că nu par modelul 'ţepist' şi m-au lăsat oamenii ăia să iau maşina şi să aduc banii a doua zi. 1000 RON?!? Uffff . . .
Am fost duminică la Blog & Roll . . . o să merg întotdeauna la tipul ăsta de evenimente pentru oameni. Să mai schimb o vorbă cu oamenii cu care tot schimb vorbe din astea furate la un blog&roll sau christman party sau bere pe motoare de 2 ani deja. Şi-mi sunt dragi şi nu prea dăm noi unii de alţii altfel (recunosc că nici nu am fost proactivă). Oricum, foarte mişto senzaţia de revedere. Mai multe despre eveninent în sine au scris deja alţii (s-a scris foaaarte mult despre eveniment - nici nu cred că vezi des 250 de oameni cu blog la un loc).
În rest, lucrez la a mă 'aşeza' cu noua organizare a timpului (care nu mai este dictată de surse exterioare şi, prin urmare, treaba mea să o inventez, susţin şi urmez). Dacă nu îmi inventez şi însuşesc un sistem acum n-o să o mai fac niciodată - şi am nevoie de unul dacă vreau să fac tot ce mi-am propus să fac :D Ideas?
M-am simţit foarte bine zilele astea. Ciudat e că nu îmi iese încă 'pusul în cuvinte' a senzaţiei exacte. Mă lămuresc eu şi revin cu despicatul firului în 14 la care tot zic că renunţ :))
Am fost duminică la Blog & Roll . . . o să merg întotdeauna la tipul ăsta de evenimente pentru oameni. Să mai schimb o vorbă cu oamenii cu care tot schimb vorbe din astea furate la un blog&roll sau christman party sau bere pe motoare de 2 ani deja. Şi-mi sunt dragi şi nu prea dăm noi unii de alţii altfel (recunosc că nici nu am fost proactivă). Oricum, foarte mişto senzaţia de revedere. Mai multe despre eveninent în sine au scris deja alţii (s-a scris foaaarte mult despre eveniment - nici nu cred că vezi des 250 de oameni cu blog la un loc).
În rest, lucrez la a mă 'aşeza' cu noua organizare a timpului (care nu mai este dictată de surse exterioare şi, prin urmare, treaba mea să o inventez, susţin şi urmez). Dacă nu îmi inventez şi însuşesc un sistem acum n-o să o mai fac niciodată - şi am nevoie de unul dacă vreau să fac tot ce mi-am propus să fac :D Ideas?
M-am simţit foarte bine zilele astea. Ciudat e că nu îmi iese încă 'pusul în cuvinte' a senzaţiei exacte. Mă lămuresc eu şi revin cu despicatul firului în 14 la care tot zic că renunţ :))
Subscribe to:
Posts (Atom)