little rocks have once again rolled

Deci (ca să începem în dulcele stil mioritic, cu concluzia) am ieşit de pe şine - ca să parafrazez panseluţa. M-am scos eu de pe şine. Alea care delimitează cum trebuie să arate viaţa cu liceu, facultate, job, job mai mare, job şi mai mare etc.

Am fluturaşi la ideea de a nu mai avea stabilitatea şi continuitatea pe care am avut-o toată viaţa. Dar dă-o-încolo de treabă . . . ia să vedem cum e şi fără.

Să vedeţi voi ce bine o să-mi fie :D!

West Wing

De câteva săptămâni mă uit la West Wing aproape de fiecare dată când am mai mult de 40 de minute libere. Am mai zis (de fapt nu ştiu dacă am mai zis aici dar am mai tot zis) că este unul dintre serialele mele preferate şi unul care cred că trebuie văzut de orice om interesat de comunicare de pe planetă.

Îmi place de mor cum scrie Aaron Sorkin: alert, spunky, cere un efort să urmăreşti dialogul. Am mai scris şi despre Studio 60 şi cât de tare m-am supărat că l-au tăiat după 1 sezon.

Revenind la Wwst Wing, mă gândeam la plot. Că subiectul este unul un pic mai dificil decât în alte cazuri - şi oricât de clar ar fi că administraţia Bartlett este ficţiune . . . timp de 7 ani unul dintre cele mai premiate şi lăudate şi vizionate seriale la americani a fost unul despre un preşedinte democrat, cu convingeri puternic liberale, cu drag de familie, principii solide, apropiat de oameni bla bla.

Mă gândeam că serialul a început în 1999 când era Clinton la Casa Albă, şi a prins numai 2 sezoane cu un preşedinte democrat înainte să vină republicanul we all know and love, domnul W.

Citeam că s-a tot spus în perioada aia că West Wing are ca scop tacit secund distragerea atenţiei de la scandalul Lewinski şi consolidarea moşternirii lui Clinton - mai toţi membrii staffului lui au
fost la un moment dat consultanţi pentru producătorii serialului. Motiv pentru care, cu excepţia criticilor aduse la adresa optimisumului şi momentelor de inocenţă a personajelor, este una dintre cele mai realiste prezentări a modului în care se face politică de la Casa Albă.

Sunt fan! M-am apucat să citesc acum 2 săptămâni pe tema serialului şi a corespondenţei cu realitatea pentru că nu-mi venea să cred cum jumătatea republicană a americii n-a boicotat mai puternic un serial atât de pozitiv la adresa unui preşedinte democrat. Adevărul este că probabil susţinătorii fanatici ai lui Bush din Texas nu pot să urmărească dialogul deci sunt la adăpost de convertire (ok, i was being mean).

Oricum, numai mie mi se pare că e un instrument extraordinar de puternic ăsta? Mai ales având în vedere cum consumă americanii serialele de prime time. 7 ani de West Wing pe NBC, 7 ani de adunat fani care să iubească personajele, personaje care sunt vehemente în convingerile lor democrate şi care se luptă episod după episod cu 'duşmanul' republican fără scrupule.

Sau o fi targetul serialului într-o zonă de studii şi venit care oricum îl face mai puţin susceptibil la astfel de influenţe?

Habar nu am . . . alternam azi-noapte comentariile asupra debate-ului McCain-Obama şi episoade din seria 4 (mai am încă 3 serii) şi au început să se lege fantastic nişte sinapse ne-mai-legate până acum. My new favourite pass-time.

truancy

Caterincă!!!
Mă uitam prin referreri şi am dat peste un link către o pagină de translate de la google la capătul cărui link am găsit imaginea de mai jos:


Postul original aici - eram fericită că fugisem la o bere în timpul programului şi îmi dădusem seama că e mai dulce numai din cauza faptului că era 'furată' cumva.

Culeasă de pe drum de mărie = harvested on the high road

Dar concluzia se păstrează - tradusă aproape integral . . . And whatever you do when chiuleşti is exponentially more enjoyable than when you do in your free time.

Şi interesant de văzut ce a ieşit din descrierea de la profil :))

Să fie clar că nu dau cu paru' în Google Translations - e normal să iasă aşa când e limbaj foarte oral şi nu tot timpul academic - e doar amuzant ce a ieşit.

Deci hai cu scrisu

Că tot mi se aproape reprosează că nu am mai scris (da, Pantazi, tu! :P, care nu poţi să scrii un mail să mă întrebi ce mai fac ci îmi faci morală că nu mai ştii de mine că nu mai scriu pe blog . . . râde ciob de blog ne-updatat)

Anyway, am redevenit fluturaş. Sau mi-au revenit fluturaşii. Sau orice altă metaforă alegeţi pentru entuziasm şi ţopăială regăsite.

Starea de după luarea deciziilor este ca liniştea şi calmul de după furtună. Deşi la mine a fost mai degrabă ploaie mocănească interminabilă de toamnă plumburie bacoviană decât tsunami devastator :) Tot zic de ceva vreme că de acum încolo o să las tsunamiurile să fie tsunamiuri . . . mai vedem, momentan văd că prefer tot să mă rod pe mine pe dinăuntru decât să izbucnesc în afară.

I quit! Cât chef am de perioada care urmează. Cred că n-am fost niciodată liberă la modul ăsta. De fapt am fost tot timpul, suntem tot timpul, doar că e foarte greu să nu te prindă diferitele filme şi să uiţi.

Îi datorez Arabelei o odă pe care mă ţin să o scriu de o lună. Îmi datorez mie atâtea chestii că nici nu ştiu de unde să mă apuc :D

Să vedeţi numa câte flori îmi cumpăr astăzi în drum spre casă. Nu-mi aduc aminte de când nu mi-am mai luat un braţ de flori de câmp.

Deşi mi-e groază de a-mi strânge biroul. Am mai făcut asta o singură dată şi n-a fost una din zilele cele mai fericite. Cred că de asta am ales să nu mai am birou de acum încolo - să aleg să nu mai fiu emoţională nu am cum :)))

dacă e toamnă, să numărăm!

Săptămâna asta avem în meniu două finaluri şi un început.

Avem o fată frumoasă frumoasă care a născut o fetiţă frumoasă frumoasă care va creşte în 7 zile cât alţii într-o lună şi va alina urgenţa satisfacerii instinctelor materne fiind cea mai răsfăţată şi dragă fetiţă de pe lume.

Avem un trip care trebuia încheiat de mult care s-a încheiat. O altă tărăgăneală în ducele stil clasic, un alt rest de film umflat artificial până la rang de realitate.

Avem zilele astea cântecul de lebădă al unei etape. Cristalizat în felul ăsta după mult dat cu capul de pereţi şi nerecunoscut ca atare. Unde nici nu mai contează 'ce?', 'când?', 'unde?', 'cum?', 'de ce?'. Contează 'cine'-le . . . iar ăla sunt (surpriză!) eu! :) Dragă etapă dar încheiată.


Toate astea începute odată cu ploaia. Exact genul de eliberare pe care îl simţi în aer în primele minute ale ploii torenţiale - după adunat, adunat, adunat . . . la un moment dat se rup norii. Şi odată rupţi . . . aia e!

Metafora ploii e una frumoasă la mine, e de bine. Nu e pe modelul bacovian, cu mutregai şi putreziciune. Nu. Ruperea de nori e ca plânsul, urlatul şi toate celelalte modalităţi de defulare (mă rog, toate până la rezolvări gen copii de la Columbine).

N-am tras nici un fel de concluzii definitive. M-ar amuza teribil pretenţia existenţei lor când mai am secole de trăit. O să încurc lucrurile, o să mă arunc cu capul înainte, o să le amestesc, o să cred întâi în ce spun oamenii şi apoi în agende ascunse, o să amestec personalul cu profesionalul, o să bag latura emoţională în tot ce fac şi cu oricine aş face etc.. Încep să cred că toate astea nu sunt lecţii de învăţat şi piedici de depăşit ci 'Eu'. Sau or fi . . . habar nu am.


Am decis, cel puţin pentru o vreme, să schimb foaia când vorbesc/negociez/ mă cert eu cu mine:

a la petite fille que je etais et a celle que je suis encore souvent
devine
a la petite fille que je suis encore et a la jeune femme que je serais

şi, ce-ai mai făcut?

Mă fâstâceşte întrebarea asta venită de la o persoană cu care nu m-am mai văzut de între 10 luni şi 2 ani. Nu ştiu niciodată ce să răspund.

Really. Cu excepţia răspunsurilor de genul 'm-am mutat în africa', 'm-am căsătorit', 'am născut', 'mi-am luat casă', 'I've joined the circus' . . . ce poţi să răspunzi?

Nu poţi să povesteşti detalii - "păi am fost în vamă în weekend cu X şi ne-am văzut cu Y şi am mâncat la restaurantul ăla mişto pe care l-am descoperit data trecută unde ne-am împrietenit cu Z" pentru că după atâta timp se cam pierd referinţele comune.

"Ce mai faci cu jobul?"
Nu poţi să începi cu povestea cu noul job şi de ce ai plecat de unde erai pentru că . . . (aici poate e doar problema mea) mi-e lene să povestesc un an între-o oră pentru a construi acel context fără de care rezolvarea finală nu are nici valoare nici savoare.

"Cum mai stai cu dragostea?"
Se înlocuieşte 'jobul' din paragraful de mai sus cu 'domnul' şi se susţine acelaşi raţionament.

Cu excepţia a câteva categorii în cazul cărora poţi să aluneci uşor de la 'ce-ai mai făcut?' la rememorări (colegi de liceu) sau la bârfe (foşti colegi de muncă) . . . chiar mă simt ciudat de ne-confortabilă câteodată la astfel de întâlniri.

just hell

Azi e o zi din aia 'din iad' cum numai zilele care chiar sunt 'din iad' pot fi.

Zi din aia când nu vrei decât să ajungi acasă alegând astfel să spui 'stop!' zilei din iad.
Şi odată acasă nu vrei decât să faci un duş să o 'scoţi de pe tine' ca să poţi apoi să te scufunzi în orice realitate paralelă găseşti available pe primul site de torrente pe care intri . . .

Şi în drum spre casă îţi aduci aminte că astăzi a trecut tanti pe acolo şi că o să miroasă a flori şi o să fie lună . .

Ei bine, fix în ziua aia ţi se rupe cordonul de la duş distrugând toată curăţenia la care ai visat şi de care te-ai bucurat fix 7 minute. Ca să nu mai vorbim de cât de mult mi-a luat şi complicat a fost să termin mai sus amintitul duş.

Fix atunci dai peste oglinda care este nemontată în continuare după 7 luni de stat aici - oglindă care tot apare în posturile mele ca simbol al . . . nu ştiu ce simbolizează dar m-am săturat de ea - care se dezechilibrează şi cade peste tine. Noroc că sunt doar cu psihicul jos acum iar fizicul încă mai are reflexe şi putere că exact asta îmi trebuia . . . o oglindă spartă în mii cioburi taman în ziua de curăţenie.

Deci nu mai vreau nimic. M-am trezit descărcându-mă pe twitter şi mi-am dat seama că era foarte foarte trist.

Noroc că stau singură şi că am grijă să am întotdeauna vin în frigider.

La re-ve-de-re!

hell, yeah!

În caz că v-aţi întrebat vreodată ce e 'sângeretele' ăla după care tot urlu cui vrea să mă asculte (mă rog, şi celor care nu vor) . . . graţie Silviei mi-am răsfăţat ochişorii după-amiaza asta :D

And I quote:
Sangerete prajit (crocant pe dinafara, moale pe dinauntru) cu piure de cartofi cu unt, spuma de mere si ceapa caramelizata.


Toate concertele şi toate biletele ieftine de avion nu sunt decisive pentru a mă hotărî să vin până acolo. Asta da! Congratulations, you know me oh too well! :x

CV-ul, the final frontier

În loc să facem cursuri interminabile cu noţiuni şi skills-uri plasate undeva între realitatea de peste 10-15 ani sau pentru oameni care sunt recrutaţi direct CEOi la ieşirea din facultate . . . nu mai bine s-ar face în anul 2-3 un curs dedicat conceperii şi scrierii unui CV?

S-au adunat în ultima vreme multe discuţii pe tema asta venite din tot felul de zone iar 90% din CVurile (entry level sau close) pe care le-am văzut şi de care am auzit în ultima vreme sunt exemple perfecte de what NOT to do. Şi nu vrei ca ceea ce trimiţi în lume să îţi poarte mesajul să ajungă subiect de glumă pentru oamenii ăia pe care vrei să-i "mişti" cu el.

De la limbaj de lemn garnisit cu greşeli gramaticale şi limbă română care îmi aduce aminte de engleza din My Fair Lady, pretenţii din prima la salarii pe care nu ai cum să le primeşti nici într-o piaţă neaşezată şi în criză de oameni, la minciuni flagrante.

De ce este nevoie de convenţia că 'mediu' în dreptul unei limbi străine înseamnă 'începător' şi 'avansat' înseamnă 'mediu'. Nu putem să folosim cuvintele în sensul în care am hotărât acum sute de ani că le folosim?

Şi de ce e nevoie de linguşiri ? Foarte bine că asta ne învaţă la şcoală.
Fiţi umili şi docili dar nu uitaţi să cereţi 500 de euro ca entry level! Ca să ajungeţi oameni mari care curăţă şeful de scame aşteptând 'să-l facă pe fraier'!

Şi pozele.....Ooooo, Doamne...pozele! Aş vrea să pot face post separat pe tema asta, cu tot cu pictorial cu 'Aşa nuuuuuuuuuuu!'. Mă voi limita a spune că, dacă e genul de poză din cauza căreia se face mişto de tine pe Hi5 şi care candidează la postare pe piţipoanca.org sau la cocalari.com, nu o pune în CV!

Şi pe partea celalaltă, le văd pe sor'mea şi pe prietenele ei cărora deşi le-am cerut CV-uri expres şi cu un scop nu mi-au trimis pentru că le era ruşine că nu ştiu cum să-l facă şi ce să scrie fără să sune fals etc. etc. Criză de oameni pe piaţă şi copiii cu cap şi bun simţ nu "se văd" tocmai din cauza acestui bun simţ şi simţ al penibilului.

Şi dacă mai aud 'lasă-l dragă că are doar 20 şi ceva de ani' înnebunesc!

Nu este o scuză pentru a nu şti limba română. Exprimările bombastice le mai înţeleg după 12 ani de şcoală când dacă scriai orice altceva decât 'Eminescu este luceafărul literaturii româneşti' în teză luai 4. Când vine vorba de formă, orice învăţ are şi dezvăţ. Când vine vorba de fond . . poftiţi acasă cu burta pe DOOM (care, nu, nu e un joc de strategie online).

Nu au scuză poze cu sâni pe afară.

Nu au scuză privirile senine la interviu programat în timpul cursului de filosofie de la facultate în timp ce explici că eşti dornic să înveţi dar nu pe mai puţin de 600 de euro.

'20 şi ceva de ani' nu este o scuză pentru lipsa bunului simţ. Şi nu mă mai interesează că şcoala, că societatea, că părinţii, că comunismul, că anturajul. Bagi capul în lumea mare şi te adaptezi când vezi cum funcţionează . . . iar în faza asta nu e vorba de nimic mai mult decât de ceea ce prinzi la nivel intuitiv.

Şi scad aşteptările cu fiecare CV primit care e clar scris de fratele sugar al aplicantului. Chiar nu cred că cere nimeni marea cu sarea.

Cicloteque - 'e ca mersul pe bicicleta'

În săptămânile cele câteva de înainte de vacanţă, când bucureştiul era gol şi cheful nul, am primit de la Nihasa o bicicletă Cicloteque.

Asta în condiţiile în care anul trecut în octombrie stăteam la cafea cu fetele pe Passeig de Gracia şi ne întrebam cât de complicat ar fi să aduci în Bucureşti sistemul de închiriat biciclete din Barcelona. Nu m-am mai bucurat de multă vreme atât de mult la lansarea unui proiect.


Revenind la cele trei zile pe două roţi:

Context meu: până la 15 ani în fiecare vară petreceam trei luni practic pe bicicletă non stop. De la 15 ani încolo nu am mai mers cu bicicleta deloc. Turns out că vorba aia cu 'e ca mersul pe bicicletă' chiar are rădăcini reale. A fost ca-n ultima zi (pentru că în prima zi, deşi nu mi-o mai aduc aminte, presupun că s-a lăsat cu nişte genunchi juliţi)!

Contextul ei: Ea a venit cu multe surate să facă Bucureştiul mai frumos şi pe noi ăştia de ne afundăm în betoane mai zâmbitori. Şi să nu mai scuipăm mizerii în atmosferă - deşi "pointul" ecologist pe care vrea să-l facă la mine e pe locul doi dupa bucuria de a redescoperi ceva cu atâta iz de copilărie.

Ce-am aflat?

1. Am tic deja la degetul mic de la mâna stângă care se ridică frenetic la fiecare curbă căutând semnalizatorul.

2. M-am holbat insistent în punctul ăla la 45 de grade de axa privirii aşteptându-mă să văd ce e în spate şi mirându-mă sincer că nu era nimic acolo care să-mi rupă câmpul vizual - aka oglinda retrovizoare.

3. Am avut mare noroc că mi-am adus aminte de lecţia Sandrei cu a nu se purta decolteuri pe bicicletă. Phewww! Oricum, oamenii nu-şi sau seama că dacă scot o mâna din maşină să ţi-o pună pe fund tu poţi să te sperii şi să ajungi sub maşina lor iar ei în închisoare.

4. În sâmbăta petrecută împreună mi-am îndeplinit primul gând pe care l-am avut când am văzut-o - am ieşit la piaţă dimineaţa devreme şi m-am întors cu legume proaspete şi flori de câmp în coşul de pe ghidon :P

5. Am uitat cum se amortizează şocurile. Motiv pentru care, dacă atunci când Arabela dă în gropi mă doare sufletul de ea, când am dat în gropi cu bicicleta m-a durut sincer şi cât se poate de real până mi-am adus aminte că în lipsa de suspensii încorporate . . . a se folosi genunchii :D

6. Foarte interesantă posibilitatea de a ieşi la bere seara şi a avea în acelaşi timp şi o modalitate rapidă şi necostisitoare de a ajunge acasă. Unde mai pui că nici nu te mai simţi la fel de vinovat pentru berile alea pe care le-ai folosit să drenezi pizza dacă dai un pic din picioare în drum spre casă.

7. A se nota că am avut mare noroc că stau pe traseul pistelor de biciclete - m-am plimbat de la Alba Iulia spre Unirii spre Eroilor într-o veselie.

8. Foarte tari Ioana şi Carmen de la Mai Mult Verde. Am avut o predare extrem de distractivă câtre Adrian.

Overall, aşa ca argumente obiective şi practice - te mişti mult mai repede iar satisfacţia de a fi încordat măcar un muşchi în ziua aia, în afară de ăla de la degetul mic responsabil cu semnalizatorul, este cât se poate de reală.

Ca argumente pur subiective, eu care sunt foarte "in touch" cu copilul din mine, jur că îmi venea să-mi fac codiţe şi că fac opturi pe trotuar în timp ce mă plimbam cu ea.

Plus că am văzut oraşul! Nu mi-a venit să cred de când nu am mai simţit o forfotă de seară pe un bulevard mare.

Şi ca informaţii practice - abonamentele se fac la centrul Cicloteque de la Facultatea de Drept, informaţii despre cum, când şi cât aveţi aici. Iar, ca detaliu care mie mi se pare foarte important - fiecare bicicletă vine cu lanţ (pentru a nu fi nevoie de a fi cărată pe scări 8 etaje) şi cronometru (ca să ştii câţi kilometri ai pedalat şi dacă ai mers 'ca vântul' sau 'ca gândul').

Iar cum deja nu mai sunt 800 de grade afară . . . . eu aştept să-mi revină curajul îndeajuns încât să mă sui cu laptopul în spate pe ea . . . şi o las pe Arabela să se mai odihnească în parcare, să-şi adune puterile pentru iarnă, când iar va trebui să urce munţii.

last published on aug 15

Mda . . . lenea e cucoană mare. Deşi nu prea e lene . . . m-am ţinut departe de monstrul Qwerty (la mine, de fapt, e monstrul Qwertz).

Ce am învăţat vara asta:

1. Vacanţa va fi de acum încolo luată cu câteva zile libere acasă înainte de plecare şi câteva zile libere acasă la întoarcere - aşa chiar ai timp să faci toate lucrurile la care visezi când nu e vacanţă dar pe care nu pe faci pentru că în secunda doi de vacanţă te-ai suit în maşină sau avion şi ai plecat. Şi o prelungeşti până în ultima clipă posibilă, eventual oprindu-te la birou venind direct de la aeroport. No more!

2. Vacanţele de acum încolo se vor lua mai devreme de 15 august. Pentru că oricum nu mai eşti în stare să faci nimic odată începută luna august. Nici nu prea mai ai cu cine. Şi e doar o tărăgănare lentă a inevitabilului. Reversul medaliei fiind că întorcându-te pe 1 septembrie toată lumea e deja în ritm alert iar tu eşti forţat cu durere să intri direct în vârtej.

3. Dacă tot îmi fac sanie vara de câţiva ani buni (plătisem avansul la revelion înainte să ştiu unde plec în vară) am hotărât să încep să-mi fac şi car iarna. Vara viitoare - trei săptămâni pe plajă pustie în "cantonament" de kiteboarding/windsurfing. Un all inclusive de mare excepţie - adica echipament, instructor, un pat, 2 mese pe zi.

Ce regret de vara asta: N-am ajuns la muzică. Am sărit şi Nova Rock şi Rock im Park şi Frequency şi Szighet :(

Acum începe planificarea Barcelonei anuale de toamnă. Asta imediat după ce o să fiu din nou în stare să-mi iau o bere singură.

Asta fu! Aseară mi-am dat seama că nu mi-am mai pus ceasul să sune de nu mai ştiu când.

Azi dimineaţă în maşină cu iaurtul şi guerilla de dimineaţă mi-am dat seama că am reintrat în viaţă. Ceea ce e bine. Îmi place viaţa mea :)

Opera a ieşit în stradă

Uite ceva ce făceam des în studenţie, asta cu activităţile cuturale mai departe de un film la Elvira Popescu, trăgând unii de alţii şi ajungând aproape întotdeauna spontan să ne luăm bilete cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Şi ştiu mulţi oameni în aceeaşi situaţie. După aia vine programul fix peste tine, vine maşina care anulează şansele de trece pe lângă teatru şi a zic 'Hmmm . . . interesant, hai să iau bilet!'.


Mult m-aş bucura în primul rând să mă urnesc eu mai des şi în al doilea rând să să urnească mai mulţi mai des. Sunt convinsă că dacă ar creşte attendance-ul în teatre şi opere cu 30-40%, audienţa trioului TVR 1, 2 şi Cultural cam cu tot atât - ne-ar fi cel puţin cu 15% overall mai bine - ar trebui să pun steluţă aici că datele se bazează pe estimări proprii şi nu au nicio bază ştiinţifică, nu? ;)



Oricum, asta e cu siguranţă una din soluţii - să dai de ele mai des, să îţi mai aducă aminte că există, să vină ele un pic mai spre tine.


Frumos.

Am aflat ulterior că loja şi scaunul anunţau un eveniment care a fost sâmbătă. E mai greu cu revenirea la realitate după vacanţă :)

C-aşa-mi vine câteodată

Să mănânc nutella cu banane.

Să îmi cumpăr cel mai mare buchet de flori de câmp din florărie.

Să fac cadouri just becouse it's wednesday.

Să ies la cafea cu oameni necunoscuţi.

Să mă opresc la Mac în drum spre casă şi să mă porcesc.

Să scriu 10 pagini în stilou, pe hârtie.

Să ies vara, noaptea pe la 1-2 să mă plimb pe bulevard fără muzică în urechi.

Să mă hotărăsc astăzi că mâine plec.

Să mă hotărăsc acum că în 5 minute plec.

Să mă joc de-a şoarecele şi pisica cu un participant la trafic drăguţ.

Să nu ies 48 de ore legate din casă.

Să ies pe uşă la 15 minute după ce m-am trezit şi să nu mă mai întorc un weekend întreg.

Să conduc sportiv dimineaţa prin Bucureşti (oh da, vara se poate!).

Să dorm pe latul patului.

. . . and many many more!

Mi-ar lipsi o mână şi-un picior fără libertatea asta. Sau ar fi degeaba.
O să am grijă să nu uit să mi-o permit.

Fă cum simţi!

Fă cum simţi!

E la mintea cocoşului, nu? Cel mai normal lucru din lume. Că până la urmă prima persoană din lumea căreia îi eşti datoare eşti chiar tu, nu?

Poanta e să ştii ce simţi. Sau de ce simţi. Ce e în spatele simţirii. Şi ce părere ai de motivele alea.

Sau poanta e că nu contează altceva decât să faci cum simţi, indiferent de toate de ce-urile şi cum-urile şi când-urile pe care ţi le poate scoate mintea la înaintare. Să nu mai sapi, să nu ridici covorul, să nu schimbi perspectiva etc. etc.


Bwahahahaha. Am nevoie de reset/ shut down/ uninstall & install again . . . varianta custom pentru advanced users de data asta . . . că am mai învăţat câteva 'life hack'-uri pe parcurs.

cuvinte potrivite

Uite ceva în care eu chiar cred şi, totodată, una dintre temele pe care mă 'cert' cel mai des cu oamenii din jur :)

I have accepted that proofreading has been devalued almost out of existence. I mourn its passing, but clearly spelling, grammar and punctuation are not the details that our culture, and this industry, choose to fret over any more. As long as its close enough that you get the idea, that’s sufficient.
(...)
As everything continues to accelerate, one of the tradeoffs we seem to be making in the pursuit of immediacy, freshness and so forth, is the thoughtful, well-considered construction of our communications.

The idea itself, however germinally or sloppily expressed, has become more important than the most powerful or evocative articulation of the idea.

When we have an idea, the task is now to express the idea as quickly as we can, in the first passably acceptable way that we can find.

De aici.

Şi ce plăcere e să stai să lucrezi pe un text final de 4000 de caractere să-l aduci la 3000. E o jumătate de zi dar necesită un tip de atenţie şi joacă . . . mi-e dor să am de editat la modul ăsta.

Alunecând în limba vorbită . . . căutăm oameni în ultima vreme. Vin potenţiali candidaţi să ne ţină prezentări şi sesiuni de curs ca să-i vedem 'în acţiune'. Primul tip de feedback care-mi vine la evaluarea de după se referă la cât de articulat şi fluent foloseşte limba română.

Ştiu că stilul oral scuză multe. Departe de mine a avea pretenţia că nu-mi mai scapă vreo greşeală când încep să vorbesc cu 200 la oră. Dar nu cred că e aiurea că observ dezacorduri subtile, prepoziţii folosite aiurea şi confuzii de semantică.

Mai ales că odată ce te-a prins jocul ăsta . . . e unul dintre cele mai mişto. Cred că e inclusiv unul din motivele pentru care îmi place twitter. Că mă pune foarte des în situaţia de a lucra la potrivit cuvintele ca să mă încadrez în 140 de caractere.

Anyway . . . la orice discuţie pe tema limbii române şi a modului în care este folosită astăzi îmi vin în mine două versuri de la Paraziţii (care sunt un exemplu incredibil de ce rezultate poate da lucratul pe cuvinte):
- nu vorbim dar f**tem aceeaşi limbă
- ai grijă cum îţi pui p**ile în propoziţie, să nu te-njuri

Şi aşa, ca fapt divers pe final . . . lecţia cu Arghezi la şcoală, discuţia pe Cuvinte Potrivite şi ideea nouă cum că poezia e şi muncă, nu numai Dumnezeu care îţi pune mâna în cap şi tu începi să scuipi sonete . . . a fost printre primele momente în care am conştientizat lecţia cu muncitul care face diferenţa între ce se întâmplă cu toate talentele native de pe planetă.

divinitatea şi sângele albastru

Pe voi nu vă enervează/zgârie la moral/revoltă ultima campanie de reduceri Plaza România? Aia cu fata cu mâinile împreunate întru rugăciune şi chipul luminat divin advertising Pure Sales la Plaza în nu ştiu ce perioadă?

Şi dacă tot suntem la subiectul ăsta . . . era acum câteva luni un mash pe clădirea Studio Martin de pe Ştefan cel Mare care făcea reclamă celui de-al 1008-lea proiect imobiliar din Bucureşti şi împrejurimi. Şi spunea el, mash-ul (din păcate nu-mi aduc aminte textul exact) ceva de genul: Cine zice că nobleţea nu se cumpără? Pe modelul, "ia-ţi o casă la noi şi instant sângele îţi va deveni albastru".

Şi îmi aduc aminte de o discuţie de pe blogului lui Dan Petre şi o discuţie de la el de pe blog la un moment dat care atingea aceea poveste frumoasă care zice că publicitatea are şi o funcţie educativă - de a arăta modele şi a stabili şi întări comportamentele şi normele social acceptabile.

Frumos, nu? În condiţiile astea te mai poţi supăra pe fetele care caută izbvirea pe coridoarele mall-ului? Aceea izbăvire dată de un domn care bea un Starbucks lângă merţan şi acum e prinţ de Colentina (sau Pantelimon, sau Rahova, sau Militari, nu discriminez când vine vorba de cartiere :)))?

Ce pot să spun? . . parafrazând campania Guerilla din ultima lună: S-a tâmpit poporul de când e cumpărătoru'!

mă lupt cu vara

Cam aşa se rezumă relaţia mea cu miunatul anotimp în cauză.

M-am lămurit azi dimineaţă că singurele lucruri despre care pot spune cu mâna pe inimă că sunt îmbunătăţite odată cu lunile Cuptor, Gustar şi Răpciune (bleah) sunt dimineţile. Alea la cafea între muşcate pe terasă în Bucureşti şi alea venite peste tine după o noapte de vorbă lungă şi dans la mare.

În rest . . pârjol. Nu pot să dorm, nu pot să funcţionez, nu pot să mânânc, nu pot să stau locului că simt că mă topesc, nu pot să alerg şi să mă agit că sunt moleşită după primii 2 paşi. Şi uite aşa . . . e freeze total perioada asta pentru mine.

Eh . . . măcar acum pot să mă liniştesc parţial la gândul că am concediul stabilit. Panica maximă şi fundul butoiului l-am atins săptămâna trecută când m-am văzut în postura de a da avansul penru revelionul 08-09 când eu încă nu ştiam (nu că nu plătisem) unde plec în concediul de peste 10 zile. :)))) Cred că asta rezumă cumva şi poziţia mea faţă de cele două anotimpuri.

Şi înainte de însorita grecie şi însoritul hotel mic şi fără copii (yeeeeey!!!) am 4 zile de vacanţă de vară. Zile din alea interminabile, la ţară la bunici, citind sub păr, bând lapte de bivol şi culegând micul dejun direct din curte :D

Acum că mă gândesc, pe vremea aia trăiam numai pentru verile alea în curte lângă Olt. Ăla era apogeul. Ciudat . . .

Io când vă zic că ăsta este an de echilibrare . . . ;)

Surprise party!

Weeeeeeee. Not just another surprise party!

Ai fi surprins cât de puţin îţi ia să-i faci o surpriză plăcută unui om oarecare. Şi cât de plăcut te poate surprinde pe tine acelaşi om.

Joi la Baraka se deschide seria de petreceri Multumeste.net cu un prim Theme Surprise Party. Fără costume sau stins lumina şi sărit de după canapele. Tema este să ne surprindem unii pe alţii cu fapte bune - fie că venim cu ele de acasă sau ne inspirăm pe moment. Ne exersăm împreună muşchiul responsabil cu atenţia la micile detalii care înseamnă mult.

Înscrieri aici: invita.ro

Negreşit ne vedem acolo ;)

E = ce vreau io!

După cum twitteream mai devreme (mi se pare extrem de amuzant că 'spuneam' a fost înlocuit de 'twitteream') am ajuns la concluzia că a-mi îmbogăţi dimineţile cu mic dejunuri făcute de mine în casă şi cafele făcute de alţii la terasă ar duce la o calitate a vieţii overall îmbunătăţită cu aproximativ 15%.

Procent care pentru viaţa mea a cărei calitate eu oricum o percep în general la 99, 9% (eh, mai am şi eu scăpări) este cu adevărat fantastic şi neaşteptat. Încerc să-mi dau seama, totuşi, cum ar veni asta.

Adică matematiciana din mine urlă că un 'tot' înseamnă 100% şi aia e. Postulat, teoremă, lemă etc.

Oare dacă vin cu ceva minunat peste existentele 99, 9 procente . . . elementele care alcătuiau aceste procente înainte scad în importanţă?

După un algoritm de genul: a avea flori frumoase în casă 'valorează' 5%. Intră ochiurile cu bacon şi cafeaua între muşcate în peisaj şi acum florile valorează 1, 5% în ansamblu. Huh? Aşa o funcţiona?

Pe de-o parte bucuria de a-mi lua buchete imense de flori de câmp să troneze pe măsuţa mică din sufrageria-dormitor-living-dining-hobbyroom-homecinema-birou-lounge-dressing nu o simt diminuată.

Ceea ce înseamnă, păstrând algoritmul, că acel 100%, TOT-ul, se măreşte. Ca la salariu. Creşte salariul, florile te costă tot atât dar scad ca procent din cheltuieli.

Şi de fapt asta este concuzia spectaculoasă la care am ajuns astăzi împreună cu Arabela în drum spre birou după cafea . . . mi se măreşte mie de la an la an capacitatea asta de a produce fluturaşi în stomac şi a-mi atinge urechile cu colţul gurii (mi s-ar fi părut mult mai poetic să spun că "mi se măreşte organul cu care simt bucuria şi frumuseţea" dar am auzit că umblă mulţi nebuni pe internet şi nu aş vrea să ajungă aici pentru organ şi să fie dezamăgiţi de tematica generală a blogului :)) )

Deci 99, 9%, da? :)
Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră . . .

poza de aici

să nu uit . . .

Zilele astea:

- Fă friptura aia!
- Alege odată concediul ăla!
- Stai dreaptă!
- Mănâncă dimineaţa!
- Ascultă Hole!
- Schimbă-ţi buletinul!