Wednesday, May 14

doar o dată

Tata este printre puţinele persoane care îşi permite zilnic luxuri de genul somnului de după-amiază, a nu aştepta pe nimeni mai mult de 5 minute peste ora de întâlnire stabilită, şi a nu se mai întâlni niciodată cu tine dacă ai întârziat o dată. Şi când spun 'îşi permite' vreau să spun că îşi permite el lui, nu că e bill gates şi se ajunge la el cu audienţă. Dimpotrivă.

Şi de la el am asta. Ajunsul tot timpul cu cel puţin 10 minute înainte de ora stabilită, stresurile când nu apuc să fac ce a zis, acţiunile pe care le duc la capăt pentru ca am promis chiar dacă situaţia s-a schimbat între timp.

M-a scuturat tata aseară în felu-i caracteristic . . . că începusem cu discursul 'hai că nu e mare lucru'. Ei bine, otrava vine din afară. Din momentul în care ajungi la raţionamentul 'pai toată lumea o face'.

Mi-am adus aminte aseară vorbind cu tata că acum vreo 2 săptămâni m-am surprins pentru prima oară întârziind cu bună ştiinţă la o întâlnire. Cu raţionamentul 'oricum eu ajung tot timpul la timp, nu o să se supere nimeni, i-am aşteptat pe fiecare în parte cel puţin o dată, e doar odată, nu se pune'.

E doar odată, nu se pune! Exact aici e otrava! În acest 'nu se pune'. Că e doar o hârtie în plus pe jos, doar un stop trecut pe roşu, prima şi ultima oară când mă urc băut la volan, singura dată când nu mă protejez, singura dată când fur etc etc. Sursa tuturor problemelor noastre este acel 'hai că o dată nu se pune'.

Ei bine, o dată este de ajuns să iasă foarte foarte prost. Şi unele dintre consecinţe chiar sunt doar odată dar 'se pun' al dracului.

3 comments:

len.ro said...

Pentru unele lucruri ajunge o data ca sa strici totul iar pentru altele nu conteaza de cate ori le faci bine. Nu stiu insa daca intarziatul intra in prima categorie.

Anonymous said...

Asta inseamna sa ai principii sanatoase!
Mai bine nu te joci niciodata cu "hai ca nu e mare lucru" decat sa risti sa aplici rationamentul asta la lucruri mult prea importante.
It is a slippery slope... and it's not worth it!
Inka

mărie said...

@Len Exemplul cu întârziatul mi se potriveşte mie. Raţional, îmi dau seama că nu e un capăt de ţară. Dar pentru mine e o chestie importantă şi faptul că m-am surprins cu acel 'hai că e doar o dată' nu mi-a plăcut.

Forţând un pic exemplul, dacă te obişnuieşti să estimezi prost timpul e posibil să întârzii undeva la un moment dat şi să conteze al dracului de mult.

@Inka Exact. Iar eu mă ştiu leneşă. Pe modelul 'dacă nu pot să le fac 100%, why bother' . . . încerc să nu-mi dau motive să mă las de chestii :)