Bucurii #1

Din categoria lucruri-care-imi-fac-placere-dar-de-fraiera-nu-le-fac-decat-atunci-cand-e-nevoie avem astazi: mersul pe jos, la pas. Aseara, intorcandu-ma de la film, am luat-o in plimbare pana acasa. Si nu aveam de mers o ora, mi-a luat fix 15 minute. Un sfert de ora pe care nu mi l-as fi petrecut cu mine si gandurile mele si muzica in urechi si bucurestiul luminat si gol noaptea, daca nu ar fi probleme cu parcarea in centru si daca nu as fi plecat direct de la munca la film.

Condusul a fost intotdeauna si el o placere. Dupa 19 ani de plimbat prin autobuze spre scoala, de la scoala, intre ore, in oras, din oras etc. a fost un element de confort binevenit - un fel de: ai luat bac-ul, esti om mare, nu trebuie sa mai mergi pe jos. Ce tampenie! :) Un dat, o situatie pe care nu poti sa o schimbi rareori ajungi sa o privesti ca pe o placere (cel putin eu). Daca mai adaugi la asta si rebeliunea adolescentina tip ‘nu ma mai tratati ca un copil, eu sunt om mare’, masina se pupa perfect cu ce crezi tu ca ai de dovedit la varsta aia.

Am redescoperit placerea asta in Girona. Cand mergeam cel putin 2 ore pe zi, zilnic. Si nu ma deranja, era una din perioadele frumoase ale zilei. Bine, sa zicem ca au avut o influenta si palmierii si parcurile si curatenia si cartierul evreiesc cel mai vechi si bine pastrat din toata europa – nici nu as sti de unde sa incep sa povestesc despre perioada aia. Am alergat intotdeauna dupa oameni, contexte sociale si adunari ca sa ma duc dupa aia, de buna voie si nesilita de nimeni, sa stau eu cu mine si sa descopar la 20 de ani (cam tarziu) ca am ce sa-mi spun :). De abia acum, dupa aceea prima perioada de foame de oameni si aia de singuratate neapasatoare am ajuns la un echilibru. Am incheiat paranteza.

Aseara a venit iarna. A fost prima noapte in care mi-au inghetat obrajii si narile si inaintam pe trotuare fiind foarte constienta, dintr-o data, ca am urechi. Cel mai frumos anotimp al tuturor timpurilor – primavara barceloneza mai e acolo sus in top dar pe un distant loc doi.

In lipsa, momentan, de determinarea de a imi face eu, mie, bucurii ca plimbarea de aseara, nu pot decat sa fiu foarte fericita de organizarea prezenta a vietii mele, adica a adreselor intre care imi duc existenta, care nu-mi permite sa imi mut fundul de pe scaun in masina.