amestecate

Mi-a venit chef să scriu. Aşa, dintr-o dată. Fără să vreau în mod special să povestesc ceva.

Am vrut mai devreme să o readuc pe Jewel în actualitate. Mie mi-a readus-o VH1 dimineaţă, când din baie am auzit "fashionably sensitive but too cool to care" şi mi-am adus aminte de adolescenţa dulce adolescenţă cu vise de bruneţi misterioşi şi depresivi.

Tocmai a sunat mama. Care nu poate ieşi acum la o cafea pentru că e prea devreme, nu poate la 6 pentru că face 2 ore din Pipera până în Floreasca unde este cafeaua şi uite aşa nu pleacă mai devreme de 8-9 de la birou niciodată. În condiţiile în care pleacă de acasă la 7 fără ceva tot pentru a evita traficul. Cum să fii pus în situaţia asta? Să stai 13 ore la birou ca să te fereşti de nervi? Suprapopularea bucureştiului e cel mai 'jos pălăria' plan al lumii corporatiste.

Vorbeam cu Andra acum 3 zile că suntem pe un drum foarte prost când ajungem să ne bucurăm că ceva poate aştepta până luni pentru că putem să rezolvăm acel ceva în weekend. Şi ne linişteşte şi uşurează faptul că l-am tăiat din lista de azi şi l-am mutat pe cea de sâmbătă.

Azi am avut toată ziua o senzaţie de 'lipsă' teribilă. Am stat cea mai mare parte a zilei citind, din clic în clic, lucruri deştepte scrise de oameni deştepţi şi mai trecuţi prin viaţă decât mine. Peste care am dat total întâmplător - nu marile figuri ale comunicării (ăsta e cam singurul mod în care pot să-i includ pe toţi) şi m-a prins în frustrarea la gândul că sunt mult mai mulţi oameni deştepţi la un clic depărtare care m-ar putea încânta şi de la care aş putea învăţa . . . şi la care nu voi ajunge niciodată.

La munte e zăpadă. Aseară a trecut sor'mea pe la mine să ia ceva şi m-a luat cu cald când am văzut boardurile pe maşină. În weekend trebuie să-mi instalez şi eu cauciucurile de iarnă şi barele şi portbagajul. Şi să aştept apoi să cadă nişte bani din cer.

M-am mutat de o lună şi încă nu am reuşit să îmi sincronizez programul cu instalatori/mecanici care să îmi pună baia şi bucătăria la punct. Înainte de a mă muta aveam vise cu zugrăvit şi remobilat. Acum vreau doar să am frigider ca să nu mai ţin lucurile pe balcon că în curând voi savura vinul în format acadea nu pahar cu picior.

E starea aia idioată de final combinată cu starea aia post-vacanţă. Ştiam că datorită detaşării totale voi avea senzaţia că am lipsit 10 zile nu 4 dar am uitat de perioada tampon de după vacanţă în care trebuie să te aduni din cele 1000 de colţuri şi să te pui pe treabă. Un melange infect.

Şi în continuare reacţionez prost la critică şi iau lucrurile personal. Şi în continuare uit să cer şi mă întristez/frustrez/enervez când nu mi se dă. Şi continui să nu zic nimic până în momentul în care tristeţea/frustrarea/nervii depăşesc pragul. Fix modelul adolescentului care tace mâlc şi într-o zi vine cu puşca la şcoală şi îşi împuşcă toţi colegii.

Trebuie să mă hotărăsc zilele astea dacă îmi fac sau nu şi un blog mai asumat. Mă tentează ca experienţă dar nu vreau să nu pot să scriu cum vreau şi la intensitatea cu care îmi vine. Bine, nu că nu ar fi pietricelele primul rezultat în google la search după numele meu întreg . . . dar e altceva. Aici e foarte bine că nu există aşteptări. O funcţie şi un domeniu de activitate în coada lui published by maria e altceva. Cred că disociez eu în continuare între eu şi eu la muncă. Şi la un moment dat tot vor trebui să se unească cele două din loc în loc . . . că nu fac compromisuri în nici unul dintre cazuri deci nu se pune problema de autentic şi mai puţin autentic. Hahaha . . . I complete me! :))) E doar încă o manifestare liberă a tendinţei spre extreme.

Am dat de Viviana iar - care e studentă în continuare şi se chinuie să îşi găsească un loc de muncă. Am stat cu Viviana în apartament cât eram în Spania. Apoi ea s-a întors pe insula ei însorită iar acum s-a mutat la Torino. Şi am primit zilele trecute un mail drăguţ de la ea apropo de scandalul cu românii în italia. Am dat-o în aduceri aminte despre nenumărate discuţii pe tema asta am avut - cum ea toată viaţa, în baza acelor câteva luni de împărţit două felii de parizer, o şcoală, un oraş, o experienţă nouă pentru amandouă, va susţine că nu există caracteristici ale popoarelor, că suntem toţi oameni şi aia e!

Am trecut de punctul în care voiam să fug. Vreau vreo câteva ore de linişte pentru că pot să văd că la capătul va fi ok şi nu e nevoie de fugă.

Un weekend pe pârtie vă doresc. Orice ar însemna asta pentru fiecare.