micile bucurii vinovate

M-am oprit să iau 3 chestii de la un magazin în drum spre casă. Cumpărături din alea plictisitoare, în baza cărora nu aş face vreun efort să mă cunosc dacă m-aş vedea la vitrina cu mezeluri din Cora.

Dar am luat şi pâine.

Care pâine, dragii mei, este subiectul în această seară. Pentru că am intrat în maşină şi acolo s-a rupt filmul. Mirosea exact a brutăria de la ţară unde se făcea încă pâine cu cartofi în cuptorul din bucătăria de vară.

Mi-am adus aminte de Maria mică pe care o trimiteau bunicii să cumpere pâine şi după ce stătea în mirosul ăla de brutărie o jumătate de oră trebuia să-l mai suporte încă 20 minute până acasă unde răspăunsul era inevitabil: 'doar nu o să mănânci pâine goală!'. Uite aşa ajung copii obezi - cu limitări din astea care transformă simplul gest de a rupe din pâinea caldă un colţ şi a-l mânca în ceva imposibil de atins.

Şi uite aşa dragii mei, câte un pic pic pic, am reuşit să consum o pâine întreagă până acasă. Şi mi-a făcut plăcere. Ba mai mult, mi-am adus aminte de cum nu ne lăsa bunica niciodată să mâncăm coca de la chec. Şi ne rugam şi ne rugam şi nu înţelegea cum de ne place nouă făina goală cu un pic de lapte şi ou. Şi cum ne-am jurat că o să învăţăm să facem chec numai de dragul cocăi (cocăi? cocii? huh?). Şi am învăţat dar nu îmi aduc aminte să fi dus vreodată planul la bun sfârşit. Haha. Aici trebuie să verific cu vară'mea, însă.

Vai de mine câte lucruri de abia aşteptam să pot să fac odată ce-oi creşte!

Oricum, bună a fost pâinea aia! :))))))
I blame Videanu! Că nu e normal să îmi ia atât să ajung din Şefan cel Mare în Nerva Traian!