Chestia care mă sperie cel mai tare la ‚creştere’ şi ‚evoluţie’ şi ‚adulthood’ este iminenţa momentului în care nu voi mai simţi fiecare prag.
Sper să fiu structural programată să le simt. Să văd întotdeaun nuanţele care diferenţiază un moment de celalalt şi îi dau calitatea de ‚prag’. Şi senzaţia de bine care vine cu trecerea lui drept şi fără a da cu capul.
No comments:
Post a Comment