Mă jucam astăzi cu profilul de pe LinkedIn şi mi-am dat seama că luna asta se fac 3 ani de când m-am apucat serios de muncă. Serios în sensul de full time şi cu responsabilităţi.
Şi următorul gând a fost 'yeeey, retrospectivă'! Dar nu despre asta e vorba. E vorba de ultimii trei ani, care corespund perioadei de la 20 la 23 de ani şi despre ce părere am acum că nu mi i-am petrecut lucrând în Vamă mea dragă vara la bar şi făcând PR pentru acelaşi bar primăvara, toamna şi iarna.
Că e dubios ca alegere acum că mă gândesc. Unde a dus Raluca locul ăla in terms of image chiar e un merit enorm al ei şi nu înţeleg de ce nu am vrut să-mi asum eu chestia asta când mi s-a dat ocazia. Pentru că era o zonă familiară, cu prieteni, cu distracţie etc.
Cred că voiam foarte tare să fac ceva dar simţeam nevoia de autoritate. De un job care să nu aibă atâta 'distracţie' în el pentru că mi-a fost frică de mine şi de lenea inerentă . . . . lene care cuplată cu un prieten care înţelege nu cu un şef care dă cu paru' ar fi dus la a mă simţi mizer dar prea lenesă să schimb ceva. Ergo - nefericire :)
Mi-e cumva greu să accept că am luat-o aşa pentru că aveam nevoie de autoritate sau de o uşoară motivare negativă pe lângă ce pozitivă şi de o uşoară frică în caz că nu-ţi 'faci temele'. Dar, bottom line este că nu ştiu dacă m-aş fi ţinut altfel de treabă, cel puţin în prima fază.
Penrtu că şcoala te învaţă să-ţi fie frică de nota 4, nu te responsabilizează în vreun fel. Nu ai cum să alegi să nu te intereseze ceva. Obligat-forţat trebuie să iei 10 la toate. Şi te obişnuieşte cu stilul ăsta al făcutului 'de frică'.
Şi până înveţi să îţi recunoşti alegerile ai nevoie de dom' profesor care dă cu rigla peste mânuţă dacă nu ţi-ai scris temele corect.
Lucratul din şcoală? :)))) Îmi aduc aminte că acum doi ani mi-am luat, în total, 5 zile libere pentru scris lucrarea de licenţă şi învăţat pentru examen. Lucrând la ele şi în paralel, evident, dar ca zi full dedicată scopului, au fost 5. Dacă nu aş fi lucrat probabil ar fi fost vreo câteva săptămâni sau luni de dramă pe tema asta. Aşa a trecut uşor şi cu bucurii şi satisfacţii care, sincer, îmi lipsesc acum.
Îmi dau seama că fără verile la Vamă din mai până în septembrie şi anul la Barcelona probabil aş avea regrete. Dar nu am. Am început mai devreme şi cu genul ăla de libertate şi am făcut cum fac întotdeauna - m-am dus până în pânzele albe şi m-am trezit la un moment dat că îl epuizasem.
Cred că de aia nici nu am ajuns în Vamă de atunci. Că trebuia un pic de spaţiu. Şi tocmai de asta de abia aştept să mă duc anul ăsta. Că ştiu că voi regăsi 'ceva'-ul acolo. Un alt 'ceva' decât ăla pe care îl epuizasem acum câţiva ani şi în acelaşi timp un 'altceva' care să-mi dea aceeaşi senzaţie pe care mi-o dădea 'ceva'-ul de pe vremuri. Am I making sense? :))
Haha...îmi iese de minune în ultima vreme asta cu frâul liber al gândirii. Încep de undeva şi scriind ajung în cu totul şi cu totul altă parte. Şi îmi place să văd unde ajung şi cum.
No comments:
Post a Comment