Jur că starea de bine vine dimineaţa.
Când mă trezesc şi e iarnă şi geamul e deschis şi scot nasul de sub plapumă şi dau de aerul un pic rece si curat (mă rog, asociez eu curat cu rece, nu ştiu de ce). Când e dimineaţa devreme şi nu aud nimic altceva afară decât, paradoxal, păsărele aproape şi nişte sunete înfundate şi depărtate de maşini.
Ştiu cum sună asta cu păsărelele în minunata capitală dar ce să fac? :)) Jur că la mine se aud păsărele! Avantajul de a locui printre blocuri de birouri este că nu-mi cântă galeria Steaua la geam noaptea ca-n DT.
Îmi place să mă trezesc devreme. Îmi place să dorm cu geamul deschis . . . cu contrastul între temperatura de sub plapumă şi cea din restul camerei. Parcă altfel te ghemuielşti şi aduni sub plapumă, nu?
Şi nu e senzaţie ca aia când începi să te încălzeşti şi să adormi, încet, încet.
Ce haine?! Ce filme?! Ce excursii!? Să mă amărăsc din cauza faptului că nu am bani de bluziţe sau chef de mall sau timp să plec în lume.
Am dimineţile mele, la mine acasă, cu mine . . . . aşa cum le visez de câţiva ani buni. Şi astea sunt în fiecare zi! În fiecare zi!
Update: hehe, uite că şi Mirona povesteşte azi de dimineţi. Dimineţi mult mai agitate şi pline de respect pentru sine decât ale mele, in terms of effort for pampering one's self....but I'm getting there.
Momentan sunt happy că reuşesc să mă bucur de cafea acasă la mine în loc să ies pe uşă la 20-25 min după ce a sunat ceasul - reminescenţe ale perioadei cu şcoală şi 2 antrenamente pe zi.
Încet, încet, Mărie. Încet, încet. :)
4 comments:
Eu m-am bucurat zilele trecute, la job, 5 dimineata sa fi fost, ca se auzea un cocos.
Eram asa de bucuroasa, iar colegii mei se uitau asa de urat la mine...treaba lor, viata e frumoasa dar ei n-o sa afle prea curand, cu atitudinea asta:)
:)) Wow! Cocoş chiar nu am mai auzit din fragedă pruncie!
Şi da, ia gata cu contaminarea cu atitudini din astea negative . . .
Ce noroc am la birou că de fiecare dată când am senzaţia că devine zâmbetul un pic prea tâmp şi un pic prea mare raportat la stimul, mă uit în dreapta la biroul Sandrei şi parcă m-aş uita în oglinda :D :)
Monico! Noi suntem alea normale!!!! ;)
OK, ca imi puneam intrebari, cum ai observat...niste stresati in jurul nostru, ingrozitor! si, daca le spui cu frumosul, nu te inteleg! abia cand dau de marele necaz si mai au mintea sa faca o comparatie intre fericire si ce li se intampla imi dau dreptate. Nu ca as tine sa fiu aprobata in privinta asta, pana la urma:)yours, zenly, M:)
Ei da! Aia cu 'numai copiii se bucură la x sau la y'.
Lasă să fiu cea limitată care nu înţelege complexităţile multelor aspecte care este viaţa şi e fericită de simplă ce e la minte ;) :))
Post a Comment