Dacă eşti atent la tine poţi să delimitezi exact ce îţi trebuie în fiecare sfânt moment şi, mai mult, momentele în care de fapt nu îţi trebuie nimic şi cauţi un 'ceva' doar din inerţie.
Dacă nu mi-am spălat maşina până acum este treaba mea şi numai a mea - şi o fascinaţie uşor masochistă de a studia efectul sării aruncată în canităţi industriale pe un DN1 în plină furtună de zăpadă - namely faptul că maşina arată de parcă aş fi aruncat ciment pe ea. Ca atunci când îmi flexez genunchiul bolnav până când nu mai suport durerea, de dragul uşurării care ştiu sigur că vine când îl readuc la forma ne-flexată.
Dacă am venit la birou în ultima mea zi de mini-concediu nu am făcut-o pentru că munca îmi dă sens vieţii ci pentru că liniştea mi-a dat atâta energie în ultimele zile încât vreau acum! să mut munţii şi să schimb lumea :)
Dacă îmi dau seama că unele porniri îmi vin din orgoliu sau orice alt sentiment care le pune într-o lumină ne-constructivă . . . nu este un motiv de a nu le da curs. "Political corectness"-ul nu este cea mai sănătoasă cale de acţiune. Mai bine întotdeauna subiectiv-corectă cu mine decât obiectiv-corectă în general.
Dacă am stat 7 luni închisă în mine a fost pentru că nu suport să le adaptez din mers - mai mult decât sunt oricum forţată de împrejurări să fac asta pentru că nu pot să mă bag sub plapumă complet niciodată. Prefer acutul urmat de bucurie curată unei lungi stări de amestecătură în care nici unul din sentimente nu e clar definit. Vezi aia cu genunchiul . . . stările extreme!
Dacă mergi cu 120km/h pe drum drept şi frânezi până la 30km/h în curbe cu înclinaţie de minim 100 de grade . . . nu se cheamă că ştii să conduci. Marş pe banda întâi!
Dacă vi se pare că ăsta este vreun manifest sau declaraţie, nu e :)). Sunt eu care merg un pic mai departe decât de obicei cu 'de ce'-urile pe care mi le adresez în mod curent.
No comments:
Post a Comment