ultramarine travel și concediul care era să fie

Și explicațiile pentru ieșirea asta.

Am început noi să ne gândim ce facem vara asta în concediu. Eu sunt dependentă de a face planuri de călătorie așa că, evident, am început devreme.

După experiența unor lucruri ”imposibile” sau ”foarte greu realizabile” care au devenit relativ ușor realitate am zis ”stai să vezi, facem ceva genial și beyond orice am făcut până acum, hai să vedem cât naiba costă de fapt să pleci în croazieră”.

Din categoria ”lucruri care ți se pare foarte departe pentru că nu ai pus niciodată mâna să faci un pic de research” am vrut să încercăm.

Și ce să vezi? Croaziera nu era 3000 de euro cum ne gândeam noi fără pic de bază, nici 2000, nici 1000 ci mai puțin.

Deci, merge cu un efort financiar, justificat cu vârf și îndesat de cum a fost ultima perioadă pentru fiecare dintre noi fetele și de faptul că e totuși un pic mai deosebit decât un all inclusive la Sharm el Seik sau mai știu eu unde care, paradoxal, e mai scump.

Fiind totuși un pic mai complicat și neștiind de unde să o apuc am sunat/scris la agenție de turism. Normal, nu?

Mi-au trimis în scârbă o ofertă și după aia tăcere. Mail-uri cu întrebări, mail-uri cu detalii . . . nimic. Am sunat la Ultramarine travel, mi s-a spus să retrimit întrebările. Am retrimis unei alte persoane. Nimic.

Am re-sunat, mi s-a spus același lucru. Am retrimis unei a treia persoane. Nimic.

După 10 (ZECE) ZILE primesc într-un final dramatic răspuns la cele 3 întrebări de bun simț pe care le pusesem.

După aia ne hotărâm. Începem să ne facem filme, să mergem să căutăm rochii de seară pentru spectacole, entuziasm maxim că împăcăm și Barcelona mea și Marocul Silviei și Franța Sandrei și că de ziua mea sunt în Ibiza. Îmi completez cu rânjet calendarul cu fiecare oprire. Învățăm ce-i aia prova și ancoră și pupă și tot tacâmul.

Mergem la sediul Ultramarine travel și semnăm contractul, dăm banii, ne ciupim și chițăim în conference call-uri interminabile că e adevărat!, noi chiar plecăm în croazieră pe 21 iulie.

Și vineri primesc mail că ”ne pare rău, am vorbit acum cu operatorii și nu mai sunt locuri”.

Poftim?!?!?! Poftim?!?!? Poftim?!?! (zicem noi toate în cor)

Cum să-mi iei banii fără să știi sigur că îmi poți livra serviciul?
Cum să mă lași să semnez contractul când nu ești sigur că te poți ține de el?
Cum să mă lași să fac mișto de toate clauzele de anulare și modificare în termen de 30 și 60 de zile din contract când tu nu știi sigur că nu va fi nevoie de aplicarea lor?

Întreb și eu. Că înnebunesc când văd cum îmi bat capul și lustruiesc detalii ca să iasă lucrurile bine și când vreau să nu mai prestez eu servici ci să mi se presteze servicii.....se întâmplă din astea!

Nu am o problemă cu faptul că am vrut ceva și nu s-a putut. Ne așteptam să fie greu să găsești ceva cu mai puțin de o lună înainte de plecare. Dar nu pot să nu mă gândesc că dacă ar fi mișcat cineva un deget să-mi răspundă la primele întrebări când le-am trimis, sau măcar după primul sau al doilea telefon de amintire, ar fi ieșit cum ne doream.

Și mizeria nu se oprește aici. Ultramarine travel a reușit să ne surprină în continuare. Dar povestec fetele despre lecția de customer care pe care am primit-o toate cu falca la pământ.

Despre cum să ții clientul în corzi cu super oferte ca să nu se ducă la altcineva și după aia să-i propui ceva la ani lumină distanță de ceea ce voia și după aia să-i reprosezi că nu-i place. Și să returnezi banii în baza unui A4 scris de mână. Și să bombăni că noi te-am încurcat că n-am venit să ne recuperăm banii mai repede. Și să ”încurci” un 7 cu un 4 în suma din declarația respectivă, evident în benficiul tău.

În concluzie: A nu se face lucruri cu Ultramarine Travel!

Cuvântul la Silvia pentru mizeria din mijlocul experienței și la Sandra pentru mizeria finală!