vreau departe

Ei sunt nesimţiţi şi incompetenţi iar eu termin prin a mă pedepsi pe mine.

Ce face fata la nervi? Îi vin idei imbecile. Suna, ca ultimă şansă, colega de prânz, sperând că ea o va aduce pe calea cea bună şi, ce să vezi, o îmbrânceşte şi mai adânc în mocirlă.

Uite aşa, după poliţie de dimineaţă şi asigurator la prânz, subsemnata a mâncat meniu BigMac cu cola şi maioneză şi supersized. :((((

Acum, îmi vine să mă arunc pe mine din mine.

Dar aşa de bine a intrat cola aia nesimţită peste cartofii înmuiaţi în maioneză şi cărniţa de vacă cu 10 picioare şi două capete. Vai ce bine a intrat!

Ptiuuu. Piei ispită!

For future reference. Felipov, dacă te mai sun vrodată cu astfel de idei, trimite-mă la alimentară să iau roşii şi brânză! ok?

neverfuckin'ending story

M-au trimis acasă fără probleme ca să-şi mănânce prânzul în linişte după 5 ore de dat cu capul de masă din cauza unor proceduri sărite/ uitate de ei.

M-au sunat când şi-au adus aminte de mine cu vechea "am o veste bună şi una proastă", explicându-mi că sunt nevoită să plătesc una din piese pentru că nu apărea ca stricată la prima constatare. Nu mi-ar fi spus nici picaţi cu ceară că există şi opţiunea de a merge iar la poliţie să declar, la asigurator să declar şi înapoi la ei în perfectă legalitate şi cu bani de cafea nu cu 4 milioane pentru beculeţul de la semnalizarea de pe oglindă.

Mai mult, când am întrebat timid cum de trebuie să dau banii ăştia când am casco am primit dezarmatul răspuns: Păi domnişoară, e mai simplu aşa. De ce să deschideţi un nou dosar? E mai simplu pentru cine?!? Recunosc, urlu acum despre principii dar dacă ar fi fost vorba de o piesă de 300 de mii probail aş fi dat banii şi m-aş fi scutit de drumuri şi socializat cu oamenii la accidente uşoare sector x. Dar 4 milioane?! WTF?

Să vă mai spun că de atunci mă sună de 3 ori pe săptămână să mă întrebe când vin? Câteodată de 2 ori în aceeaşi zi . . . Că stau piesele pe stoc şi probabil îi bate şi pe ei cineva la cap.

De ce am reluat povestea? Pentru că ieri m-au sunat la 7.40 dimineaţa!
Cum să dai, tu furnizor, telefon unui client la o oră la care - dacă nu doarme încă pentru că stă la 10 minute de birou - e în duş, cu familia la masă, cu pruncii încă în pat etc. E unul din cele mai intime momente ale zilei.

Asta în condiţiile în care programul lor începe oficial la 8 şi vă e clar că ajungând acolo la 8 şi 10 încă nu e nimeni, nu?


Pe bune acum, zăpada şi maşina (şi pe zăpadă cu maşina şi pe gheaţă cu maşina sau trasă de maşină pe zăpadă + alte variaşiuni pe aceeaşi temă) sunt singurele bucurii materiale pe care le am - ar mai fi câteva dar astea consumă 90% din resursele mele financiare. Cum să se f*tă amândouă în aşa hal, în acelaşi timp?

bună dimineaţa România!!!!

... şi ce dimineaţă extraordinar de bună :)

"This year we will have a significant number of new companies entering the market: bla bla, bla bla, H&M, bla bla." zice un domn citat de Business Review. Yeeeeeyyy!!!

Bine, în listă era trecut şi Starbucks dar, cum nu mă văd lăsându-mă de fumat în 2007, entuziasmul nu atinge chiar cote maxime.

Vin hăinuţele! Vin fularele şi căciulile şi ochelarii de soare şi balerinii şi băscuţele şi curelele şi . . . din păcate,probabil tot în vreun mall şi tot la suprapreţ . . . but still, o foarte bună dimineaţă.

ghici ghicitoare...

... cum se numeşte piesa centrală a minunatului buchet de mai sus.

Ce înseamă să te poţi detaşa de întrebuinţările conscrate şi amalgamul de conotaţii asociat în timp .... şi să scoţi ceva frumos - nu-mi dau seama cât se vede dar chiar e un buchet maiestuos şi nobil, şi nu te-ai aştepta.

Anyone? Nu e chiar aşa de greu.

:)

M-am întors de pe coclauri cu un somn de zile mari în mine . . . destul de ciudat când mă gândesc că nu am avut niciodată probleme cu dormitul în locuri străine. Am dormit luni de zile în cort iar miercuri şi joi nu am reuşit şi pace să dorm în pat dublu, moale, liber şi grena.

Şi iar nelinişte. Am stat trei zile departe de toate ale mele şi m-am întors lacomă.. dar şi obosită. Şi ce te faci când corpul trage spre somn şi somn şi lenevit şi somn iar capul vrea să recupereze ce crede că a 'pierdut'? (sunt încă imatura care iese tot timpul în oraş ca nu cumva să se întâmple ceva magnific şi nemaiauzit tocmai în seara aia care să devină subiect de discuţie luni de-a rândul şi tu să nu fi fost de faţă - I am recovering, though :P)

Şi uite aşa s-a putrat războiul - pe frontul de sud: în pat era foarte, foarte bine, dar cu un pic de nelinişte că trece iar weekendul şi începe munca de luni şi iar nu am făcut nimic 'activ'; pe cel de nord: departe de pat, entuziasmată de noutate dar cu un picior în uşă, tânjind la pijama şi film şi linişte.

Iar le vreau pe toate şi nu îmi iese nici una cum trebuie şi până la capăt? Sau I got the best of both worlds? :)) Depinde . . .

şi io, şi io, şi io !

... sunt printre cele 8365295 de bloguri nominalizate la roblogfest şi deci printre cei 8365295-minus-câţiva bloggeri care dedică un post acţiunii mascate şi subtile de lobby :D

[clearing throat]
Am ajuns până la vârsta asta fără să fiu ultima aleasă în echipă la fotbal, volei sau alte sporturi ale copilăriei ... hai să nu recuperăm acum la maturitate experienţele traumatizante de care am reuşit să mă feresc în copilărie. Nu am să merg atât de departe încât să va spun că, dacă ar fi să ne luăm după tradiţia care m-a consacrat printre primii aleşi în echipă sau chiar pe postul de căpitan, ar trebui să iniţiaţi acţiuni virale nemaivăzute şi campanii naţionale de promovare. Oops, am spus-o! Ei, nu trebuie să vă luaţi după mine..... dar n-aş putea să opresc asemenea iniţiative odată puse rotiţele în mişcare. Mi-aş accepta cu resemnare soarta. :))
Vă mulţumesc!

Chestia mişto şi de inimă legată de acest fest este, însă, Sandra. Care după ce mi-a mărturisit că ea m-a nominalizat, a continuat în nota sinceră spunându-mi că nu mă citeşte pentru că mă iubeşte, nici nu mă iubeşte pentru că mă citeşte ci pur şi simplu mă citeşte şi mă iubeşte.... aşa, fără pic de cauzalitate. :))

Aşa că, deşi pe mine nu mă interesează delooooooc subiectul :P, votaţi-mă de dragul ei! :)))

Later edit: Mi s-a atras atenţia că n-am zis unde :))) - la alea personale, în jurul literei D de la drumuri, habar nu am numărul.

ador începuturile

Mi se pare la fel de interesant să stai să aduni date şi să le filtrezi după relevanţă cât să stai să extragi esenţa, să tragi concluzii şi să construieşti apoi pe baza lor. N-aş da munca mea de research pe nimic. Sper să mă ţină să am întotdeauna timpul necesar să o fac eu.

Stadiul ăla în care aduni, aduni, aduni, aduni (keeping in mind, vorba Mironei, că fără project freeze la un moment dat nu ajungi nicăieri :P) şi de fiecare dată mai apare ceva şi nu ştii în spatele cărui cuvânt sau detaliu va fi aceea bucată de informaţie pe care poţi 'să o pipăi şi să urli ESTE'. Ah!

Note to self: A se lucra în continuare la parte de atenţie la detalii după faza asta frumoasă şi visătoare.

branding de ţară

... sau capsula timpului sau imagini de azi păstrate pentru un viitor în care sper să nu mă mai lovesc de ele.

Aseară, la meci, cu puţin înainte de ora 10, înger blond de 12 ani, o fetiţă superbă, făcându-şi cu greu loc printr-o bodegă plină de bărbaţi fumători, microbişti şi extrem de plastici în exprimări la adresa echipei adverse pentru a ajunge la bar şi a pleca apoi încep spre casă cu câteva sticle de Bergenbier pentru tati şi prietenii lui, probabil la fel de fumători şi microbişti şi de plastici în exprimare. Se vedea efortul făcut pentru a duce câte două-trei sticle în fiecare mână, se vedea prin bluziţa roşie că era adusă de spate pentru a pune o contră greutăţii dublate de faptul că mergea ca pe vârfuri de frică să nu o dezechilibreze ceva şi să scape preţioasa încărcătură.

Poftim! Prietenii ştiu de ce! Asta da imagine! Tot vrea Bergenbier să fie berea românilor, ceea ce e ok.
A se defini noţiunea de român pe care vrea să o deservească.

Interesant e că nu pot să spun sigur că m-ar fi revoltat atât de tare sau că aş fi pierdut atâta timp observând-o dacă ar fi cărat altă marcă de bere. Ceea ce înseamnă că şi în capu' meu, care nu sunt în target, a generat sinapsele pe care şi le-a propus.

one of those days..

... rare, ce-i drept :), când mă bucur că nu mai stau la două străzi de Ghencea.

put a spell on you....

Supărare, supărare ... la, la, la.....am plecat ieri cu o faţă de parcă s-ar fi terminat planeta.
Se pare însă că, acelaşi cer care îmi căzuse în cap câteva ore înainte, mi-a aruncat şi o razuţă de lumină în timp ce mă plimbam printre trandafiri şi cupluri şi v-am spus că urăsc faptul că trebuie să trec prin faţă pe la McDonalds Unirii în fiecare zi unde toată lumea se vede cu toată lumea. Uuuf.

Mă rog, îmi odihneam oasele supărate şi obosite de un stălp de semafor aşteptând culoarea verde când, ce să vezi?, mă trage de mânecă o bătrânică. Reacţia automată de "nu vreau", "nu-mi trebuie", "nu acum, vă rooog" nu a obţinut efectul scontat aşa că mi-am scos căştile să vad ce-i aşa de important. Să te ţii, frate!

Începe un discurs de genul: Domnişoară (cu tristeţe în glas), cum sunteţi voi tinerii din ziua de azi de aveţi nevoie de o zi stabilită de alţii ca să fiţi fericiţi sau supăraţi. Lasă, o să vezi că o să fie bine .... care mă lasă mască. Cu gura căscată dar draguţ şi endeering şi m-a scos un pic din nămolul de pe fundul gropii în care mă bălăceam. Dar nu s-a oprit aici.

Încheie cu: O să vezi că, peste ceva timp, umbrela asta din mâna ta se va transforma într-un buchet de trandafiri. Şi mi-a zâmbit complice. Şi a plecat.

La care rămân fără verb. Aceeaşi topică şi ton şi inflexiuni şi constucţie ca-n toate blestemele sau vrăjile din basmele minunate de pe Italia1 şi Canale5 la care nu mă lăsa tata să mă uit în copilărie. Am vizualizat forţele magiei albe care se adună şi pun rotiţe în mişcare în sensul ăsta şi efecte speciale care fac umbrela neagră să alunece uşor în forma unor flori. Hahaha! Foarte tare!

Ce rost are să te amărăşti pentru un calculator când există încă magie? :)) Mi s-a părut aşa dintr-o altă lume că am uitat instantaneu tot şi am scutit interlocutorii din seara respectivă de a lot of bitching around. :))

aşa, de dragoste

Nu pot să cred că lucrez aiurea din cauza unei mentalităţi de "până nu moare de tot" o ţinem în cârpeli. Nu pot să înţeleg oamenii care nu au auzit de prevenire, care îmi cer mie condescendent soluţii la probleme care nu ţin de mine şi mai au şi tupeul să-mi explice ce-mi trebuie şi ce nu îmi trebuie ca să îmi fac EU treaba.

Când un calculator moare de cel puţin două ori pe săptămână nu e clar că soluţia este un pic mai complexă decât "lasă-l 10 minute să se răcească şi dăm un restart"?!?!

AAAAAAAAAAAA........mai am puţin şi încep să plâng de nervi. Când se întâmplă pierd 2 ore în timpul zilei cu testări şi încercări de localizare a problemei pe care nu mi le dă nimeni înapoi ci se adaugă natural la sfârşitul zilei respective. Pierd o oră seara când moare iar şi eu nu dau save atât de des pe cât aş vrea pentru că nu am dreptul să-mi ţin documentele pe hard din cauza riscului de crăpare şi lucrez direct pe server unde a da un save la un document de 15 mega durează 10 minute. Şi a da un copy paste vreo 5.

Mai am foarte puţin şi încep să înjur şi nu-mi place cum arată cuvintele alea negru pe alb.

Later edit: şi nu mă înţeleg pe mine că nu mă duc să cer ceva pe tema asta cui trebuie şi insist prost în a crede că, într-un final, fiecare îşi va face treaba. Ce draguţ îmi stă, nu?

shhh!

sper că nerostindu-i numele voi reuşi să mă ţin departe din calea polemicilor iscate, yet another year, pe tema asta. oare?

diacritice

de ce nu-mi spune nimeni că dacă pun diacritice în titlu îmi apar linkurile către posturile respective cu literele 'diacritizate' lipsă şi, deci, foarte ne-draguţe?

nu lucrez la Jurnalul

... dar nu mă pot abţine de la a le lăuda o iniţiativă care a produs două dintre cele mai preţioase şi mai dragi sufletului meu achiziţii din ultima vreme - deşi la distanţă de 2 ani una de cealaltă.

Cântecele noastre, toate ... 1.
Cântecele noastre, toate ... 2.

A nu se comenta grafica celor două albume, care înfăţişază un domn care aduce a metrosexual de secol XXI mai mult decât a dandy de Bucureşti intebelic alături de o domnişoara cu un bust subliniat în moduri care ar fi proscris-o definitiv în acele vremuri ....

Pe primul l-am găsit, întâmplător, printre mii manele, într-o benzinărie în drum spre muntele cu zăpadă, într-o dimineaţă cu soare şi fiind cu aceea persoană de pe planetă cea mai capabilă să înţeleagă şi să trăiască alături fascinaţia pentru cântecele astea - de fapt, dacă mă gândesc în termeni cronologici, probabil a şi avut o contribuţie semnificativă la această fascinaţie. L-am cumpărat fără să ştim ce e în el mai departe de primele 4 cântece, am început să-l ascultăm şi am trăit sfârşitul fiecărei melodii cu fluturaşi în legătură cu misterul următoarei. A devenit de atunci imn de drum spre munte.
All time favourite de pe vol. 1:
Angela Similea - Casa mea

Pe cel de-al doilea l-am aşteptat mult. Văzând că primul este vol.1 am căutat în fiecare benzinărie timp de doi ani (sună a film deja) continuarea. Când crezi că a apărut? Anul ăsta, în drum spre muntele cu zăpadă, cu aceeaşi pesoană în locul din dreapta. Nu aşa se întâmplă?
All time favourite de pe vol. 2:
Dan Spătaru cu o interpretare magnifică a unei romanţe din bătrâni cu versuri geniale şi de un umor atât de fin şi de simplu în acelaşi timp, care dovedeşte (romanţa) încă o dată că jocul îi de când îi lumea!

E incredibil spusă povestea. De la descrierea jocului iniţial cu tatonări şi tachinări cântată pe un ton care parcă zburdă în spatele protogoniştilor .....

Cand iese badea la cosit
Iese si mandra la prasit
Si la hora duminica e tot cu ochii dupa ea
Si cand e joc de alunel, mandruta e tot langa el (...)

Tarancuta, tarancuta
Cu bujori in obrajori
De ce-mi cauti tu pricina
Vrei sa uit ca mi-esti vecina
Cand imi tii calea-ngradina
Noaptea cand e luna-n nor
Tocmai cand e luna-n nor

Tarancuta, tarancuta
Cu fuiorul prins in brau
Iti merge vestea de sfioasa
Ca te-ncui si ziua-n casa
Daca ziua esti fricoasa
Ce cauti noaptea la parau ?
Ce cauti noaptea la parau ?(...)

...... până la momentul culminant al acceptării când tonul se adânceşte ......

Ea fraga buzelor i-a dat
Si-apoi l-a luat si de barbat
Si-apoi la nunta au jucat cu toti prietenii din sat
Si au mancat si au baut
Trei zile nunta a tinut

.... la partea în care ne reîntoarcem la cei doi, peste ani, cu drag....

Trecut-au ani si ani de-atunci
Si-acolo in satul dintre lunci
Gospodarie ca a lor si voie buna ca a lor
Nu mai gasesti cat ai cauta
Nu mai gasesti la nimenea

....la ţărăncuţa pe care am iubit-o ....

Tarancuta, tarancuta
Te-au nins florile de mar
Nu mai esti tu tinerica
Dar esti inca frumusica
Si-ti sta bine ca mamica
Cu trei fire albe-n par
Cu trei fire albe-n par

... şi ..... restul aici.

Am avut-o în loop în maşină tot weekend-ul aşa că scuzaţi tonul uşor obsesiv pe alocuri.

despre mâncare (leapşa #6)

Gorgeoux îmi face o mare onoare cu tag-ul pe mâncăruri ... venind de la cineva care are darul de a vorbi despre feluri de mâncare, prepararea, degustarea şi digerarea lor de-mi plouă în gură - cam cum vorbesc eu despre zăpadă :P - deh! eu la mâncare nu vorbesc, mă ocup serios de ceea ce am în farfurie.

Ca o notă, probabil fascinaţia mea în legătură cu felurile de mai jos vine din faptul că nu ştiu să prepar nici unul dintre ele. Iar cei din jurul meu care ştiu (adică mame şi bunici) nu prea mai pot sau nu au timp. La ce pool de gene culinare am în mine, mai mare ruşinea.

1. Porcăriile - în frunte şi la mare distanţă de restul fiind bătrânul sângerete după care plâng an de an şi descopăr acum că, după ce că nu se mai face, nu mai există nici poze cu el pe net :(((. În rest, dacă e cu resturi de maţe şi intestine de porc, e bine :P. Pe locul doi în categorie, muşchiul crud şi afumat care bate jamon serrano-ul spaniol de la o poştă.

Am uitat cumva să spun că sunt carnivoră până în nucleul fiecărui punct de colesterol pe care îl am peste medie? :P Ardeleano-unguoaică, ce altceva aş putea mânca?! :D
Mai departe ...

2. Drob. Da, da, da! Paştele rulează!!!! Din punct de vedere culinar este sărbătoarea mea preferată pentru că generează mâncăruri pe care, oricât ar plănui oricine, nu le găteşte nimeni în afara perioadei dedicate :(. Ceea ce mă duce la punctul ....

3. Friptura de miel. Nu oricare, aia a lui tata (aşa de tare aş vrea să spun "aia a mea") împănată cu usturoi şi înecată în ambrozie. Ah!

4. Salata de vinete. De abia aici ar trebui să mă pot lăuda cu talente în domeniu, din câte am înţeles se face foarte uşor, dar nu. Oricum, la orice oră, zi sau noapte, goală, cu ceapă, cu maioneză, cu maoineză şi ceapă, cu roşii, fără roşii. Nu contează!!!

5. La desert tort dobos. Pentru cei care nu au gustat niciodată .... mare păcat! mare, mare păcat! Specialitate ungurească care, făcută ca la carte, adică fără a cumpăra foile şi baza cremei din comerţ, durează o zi şi ceva. Şi vorbesc serios! Am amintiri cu străbunica muncind la fiecare dintre cele 14 foi făcute manual în cuportul de lut din casa de vară, amintiri cu bunica în bucătăria ei. Amintiri cu mine şi mama chinuindu-ne să ne iasă crema cum trebuie, fierbând-o la bain marie şi apoi stând în fund pe gresia rece din bucătărie şi amestecând o oră la ea ca să se răcească fără să facă cocoloaşe.

În ultimii ani, am început şi eu şi sor'mea cu munca serioasă de şantaj la mama, din categoria tot ce vreau de ziua mea, de Crăciun, de Paşti, de revelion etc. este să-mi faci doboş. Sau din categoria trebuie să mai faci de cel puţin 7 ori ca să avem şi noi şansa de a te observa şi învăţa de la tine. Anul trecut a făcut mişto de noi o săptămână întreagă, ne-a lăsat să dăm iama în frigider zicându-ne că ne-a făcut. Nu am găsit nimic, a râs de credulitatea noastră, ca în cele din urmă să scoată minunea din nu ştiu ce cotlon ... Am mâncat!! Tot! Atunci!


Îmi plac foarte mult şi altele - ciupercile albastre de la Amsterdam, specialităţile de somon de la Smart's, piureul de cartofi home-made, sushi etc. - dar pe astea ori ştiu să le fac ori le găsesc la orice oră în oraş contra unui efort financiar mai mic sau mai mare. Nu-i acelaşi lucuru.

A se da leapşa mai departe. Văd că fetele au cam fost tagguite aşa că, în ajun de slăviri capitaliste ale dragostei, ia să vedem ce gust trebuie să aibă dragostea ca să treacă prin stomacul domnilor: De ce?, Domnişorul Teo, Nihasa, Porcuşorul agresiv şi Nu-i place, care, dacă nu-i place aşa, poate să ne povestească despre cele 5 mâncăruri care îi întorc stomacul pe dos, ca să nu umblăm la tema blogului. :)
Băieţi, nu uitaţi că voi sunteţi cei mai buni bucătari!

Alte tag-uri: vicii, cărţi, secrete, 24 întrebări pe loc, lista moşului.

în prag de weekend

...îmi urez putere şi concentrare să nu mă mai pierd în mii chestii inutile şi plec de la birou înainte de ora 8/ 9. E foarte ciudat cum ajunge ultima zi a săptămânii să fie cea mai lungă. Ce e şi mai ciudat este că eu o fac să fie aşa.

Pe bune, mi-am dat seama că, exceptând zilele în care chiar se întâmplă ceva şi am treabă, în condiţii normale şi ritm normal de lucru (hahahaha, long time no see....e un început de an de pomină ăsta), vinerea este, paradoxal, ziua în care plec cel mai târziu.

Pentru că ştiu că am două zile să dorm, două zile să-mi văd prietenii, două zile să citesc, două zile să scormonesc în dulapul soră'mii după elemente din garderoba ei pe care regret că nu le mai am şi eu în a mea :), două zile să mă bucur de maşina abandonată în timpul săptămânii, două zile să mă plimb pe net şi să văd miile de filmuleţe de pe youtube către care primesc linkuri zilnic, două zile să ***** :P, două zile să beau un vin, liniştită.

Toate astea vin îngrămădite şi amestecate şi de aia sunt în concentraţie insuficientă în timpul săptămânii. Atunci am 5 ore să fac toate astea. În consecinţă, cele 50 care încep acum mi se par o eternitate. Şi am senzaţia aia de all the time in the world care mă face să mă uit, eu pe mine, la birou. GATA! Pa Pa! :)

PS: aş vrea ca toată înşiruirea de mai sus să se desfăşoare în condiţiile din poză....... dacă se poate..... vă rog

revista Libertatii

Mi-am luat abuziv o leapşă sau o provocare sau cum vreţi să-i spuneţi de la porcuşorul agresiv pe tema: Libertatea. Dacă a găsit el, trebuie să gasesc şi eu ceva. Fiţi atenţi aici:

1. Horia Brenciu, pe care îl ştiaţi un tip jovial, are o latură ascunsă care folosesşte bolidul său Audi pentru a călca fiinţe vinovate doar de trecerea străzii printr-un loc nepermis. (a călcat o pisică - lucru care, şofer fiind, ai 60% şanse să ţi se întîmple măcar odată în viaţă, iar şansele cresc dacă ai o Dacie fără ABS nu dacă ai Audi.
ps: articol garnisit cu o fotografie de mare excepţie a domnului.

2. O doamnă DJ a mixat topless într-un bar. Mare amatoare de votka ... bla, bla...acelaşi dramatism ieftin.

3. Am găsit şi eu una. :))
"Angelina de Bucureşti". Angelina are o sosie de 18 ani în capitală căreia asemănarea i-a adus muuuuultă popularitate în rândul colegilor de liceu (mă abţin din greu de la comentarii). În plus, domnişoara declară că voisul ei este să ajungă să o dubleze pe Angelina într-un film la Hollywood şi aflăm că cele două au şi mai mult lucruri în comun: La fel ca Angelina, şi eu sunt pasionată de demoni" Demoni!!!!
Mai avem: Am urcat de cateva ori pe podium, am aparut si pe la televizor, in diferite clipuri muzicale, alaturi de alte vedete autohtone, insa eu vreau sa devin un politician de succes si o femeie de afaceri. Păi să n-o mănânce mama de fetiţă, e deja vedetă autohtonă, nu?
Promovaţi-le! Promovaţi-le! Da, şi eu îmi doresc să mă fac mică şi să fiu o Moni.

Vă daţi seama că discutăm de acelaşi număr, nu?

Mă duc să mor.

transparenţă :)

Drumurile Mariei sunt presărate cu pietricele. Cu toate astea, rămâne senină peste toate câte i se întâmplă şi mereu cu sufletul tânăr. "Îmi plac puţine la o lună după, dar alea identificate până acum sper să-mi placă toată viaţa", spune ea. Un blog care respiră a viaţă şi frumuseţe interioară: Uneori nesimţirile din jur le subliniază în ironii, mici lovituri verbale care stârnesc pofta de a o citi în continuare.

Aici, din nou pentru plăcerea dumneavoastă :P, nervii mei cu zăhărelul, de data asta în cadru mai organizat.

Azi n-o să mai văd nesimţiri :) şi n-o să mă mai revolt. Ziua a început bine. Vă mulţumesc, doamnă.

Cireaşa de pe tortul publicării a fost, însă, vizualul..... acest drumurile Mariei sunt presărate cu pietricele alăturat fotografiei de mai sus. I se citeşte fetei ăsteia în privire tot ce simt eu acum, izolează perfect starea de calm şi linişte şi bine şi de a avea lucrui în viitor pe care să le aştepţi cu fluturaşii frenetici în stomac, de posibilităţi multiple şi de siguranţa Yoda-like că absolut totul o sa fie bine şi plin de aventuri şi experienţe. O materializează până în cele mai mici detalii. Pietricelele sunt ce culeg de pe drum, nu mi l-au blocat niciodata. Drumul e frumos graţie lor, nu în ciuda. :)

Poate văd eu mai mult în privirea aia fiind, inevitabil, foarte aproape de subiect :P. Dar te pune pe gânduri. Faptul că nu am ales-o eu ci a fost opţiunea unei persoane care nu s-a bazat pe nimic altceva decât ce a simţit intrând aici. Chiar se vede atât de mult printre rânduri? Mişto! :) Nu credeam. De fapt nu despre asta e vorba ... nu mi-am pus niciodată problema cât se vede şi cum şi pe unde. Până acum. Deci, double-thanks, dragă zully! :)

PS: ar fi interesant să aflu acum că poza e luată din vreun context psihotic sau e vreo reclamă la xanax :)))

staţi liniştită, se rezolvă!

.... şi m-au sunat.

• Domnişoară, avem o veste bună şi una proastă. V-au venit piesele dar (pentru că suntem noi proşti şi nu am făcut poze când trebuia) asiguratorul consideră daunele post-constatare şi va trebui să plătiţi una dintre ele.
• Poftim?
• Da! Dânşii nu recunosc dauna la sistemul de prindere.
• Bine. O să mă duc iar la poliţie şi iar la asigurator şi iar la dumneavoastră.
• Da domnişoară, dar aşa se deschie un nou dosar. Sincer vă spun (iar cu tonul ăla forţat de înţelegere şi solidarizare), varianta cea mai simplă este să achitaţi dumneavoastă piesa în valoare de 4 milioane.

Să mori tu că e mai simplu aşa!!!

scârbă

Scârbă cu un strop de dezamăgire cruntă pe care o să mi-o inhib momentan pentru că, la rându-i, mi-ar inhiba tonul de revoltă.

Vuieşte de câteva zile presa pe tema lectorului de la filosofie care, in pielea goală, face Kama Sutra şi se mândreşte cu asta pe site-ul facultăţii. Da! norocoşii de noi care am terminat înainte să se pervertească sistemul în halul în care să accepte asemenea manifestări ale indecenţei din partea unui cadru didactic; hoarde de copii traumatizaţi pe viaţă, influenţarea cu bună ştiinţă a minţilor tinere şi modelabile în scopuri de atragere în MISA and so on and so forth. Cam aşa raţionează o doamnă (şi de data asta folosesc termenul în sensul cel mai peiorativ posibil) de la Gândul în legătură cu jumătatea masculină a lui Gramos (a se citi asta!!) .

Despre informaţia eronată şi exagerearea anumitor aspecte, precum şi despre faptul că domnişoarei (iar, peiorativ) nu-i este foarte clar ce e aia Kama Sutra şi ce se face :))) cu ea (şi aici o să rezist tentaţiei de a emite o ipoteză în direcţia posibilei motivaţii care stă la baza acestui articol ..... ooops) se tot discută. Pe mine mă omoară tonul.

Tonul abordat de la începutul până la sfârşitul articolului. Tonul zeflemitor şi superioritatea care vrea să se lase intuită în spatele rândurilor. Înţeleg faptul că scandalul vinde şi că fermitatea/ puterea frazei e importantă pentru credibilitate (haha!). Dar nu ai dreptul la atitudinea şi tonul ăsta când nu ai toate datele, când ţi-ai găsit un story la cafeaua şi netsurfingul de dimineaţă. Nu îţi permiţi!!!

Încheie doamna apoteotic:
Legislatia romaneasca, precum si cea internationala, cer expres ca un profesor, un educator sa fie un exemplu de decenta, moralitate, integritate psihica si fizica. Daca nu poate respecta aceste cerinte, respectivul individ poate sa practice orice alta profesiune, dar nu cea de dascal.

Ia hai să înlocuim profesor cu jurnalist şi să vedem ce scriem în loc de decenţă, moralitate, integritate psihică şi fizică. Aaaa, pardon, astea nu sunt calităţi de dorit de la un jurnalist? Tare aş vrea să ştiu acum ce zice aceeaşi legislaţie românească şi internaţională, sau măcar codul deontologic, cu privire la calitatea de jurnalist. Aş vrea să am timp să caut asta acum.

Nu mă revolt atât în linia "lăsaţi blogerri în pace şi respectaţi libertatea de expresie", sunt oameni care au mult mai multă fluenţă şi bază de informaţii pentru a construi disursul pe coordonatele astea. Nu. Mă revolt în primul rând din perspectiva fostului student, la o facultate din grupa ăstora care, zice-se, ne scot gânditori de excepţie de pe băncile şcolii, care n-a dat peste Domnul Stefanov la ore .....şi regretă.

Cum să dai în puţinii care au reuşit să crească în astfel de instituţii fără să se transforme în predecesorii lor? Cum să blamezi în halul ăsta o inţiativă care, în cele din urmă, creează o imagine reală şi completă asupra unui om care e de preferat imaginii de stană de piatră pe care se chinuie să o cultive alţii? Hello!!!! Credibilitatea nu mai este sinonimă cu gradul de stiffness. Să fim serioşi, nu e educator la grădiniţă. Tot din perspectiva fostului student, îmi permit să o asigur pe doamna de la Gândul că un fund de bărbat este ceva ce, dacă nu ai văzut la prieten, la tata, la frate sau la mare, cu siguranţă ai văzut la televizor până să intri la facultate. Iar excepţiile, a căror existenţă o accept, au întotdeauna liberatatea de a nu continua, de a nu da click sau de a nu căuta postul cu fotografiile nud - căci, nu!, nu dai link pe Gramos World şi îţi sar direct pop-upuri cu nuduri.

Oricum, văd că în 1o minute intră la comitetul disciplinar unde, zice decanul, probabil ca n-o sa se ajunga pana la demitere, dar vor exista sanctiuni”.

Ţin pumii. Şi mi-e scârbă.

oameni în contexte

Oamenii 'în context' sunt oamenii foarte mişto care, însă, din motive total neînţelese de mine, nu intră în cele din urmă (sau nu încerci să-i faci să intre sau nu încearcă să intre etc.) în alte contexte decât cele care au generat sau în care se desfăşoară relaţia. Şi la fiecare nouă întâlnire zic eu sau îmi zic ei "hai să ieşim la o bere" şi niciodată nu se întâmplă ..... şi îmi e clar că nu se va întâmpla chiar în timp verbalizez invitaţia. De ce?

Nu e vorba de regrete. Îmi aduc aminte din când în când şi mă gândesc cu plăcere la momentele alea 'în context' fără să caut în mod special să le reconstruiesc.

M-am întâlnit acum pe stradă cu o fată care îmi este foarte dragă cu toate că nu avem, în sensul ăla, o relaţie. Îi cunosc pe ea şi pe prietenul ei de vreo 6 ani deja, cred, din diverse locuri, grupuri, fără a face vreunul dintre noi un pas clar în direcţia celuilalt. Ştiam pur şi simplu unii de alţii, relaţiile tip "ce mai faci?" "bine" "la mulţi ani".

Şi ne-am văzut întâmplător anul trecut, două weekend-uri la rând, fără să stabilim sau să ne dăm indicii despre asta, în două locuri diferite - şi când zic diferite vreau să spun în ţări diferite şi fără nicio legătură cu viaţa vreunuia dintre noi - în contexte în care nu mă aşteptam vreodată să mă întâlnesc cu un cunoscut.

Şi de fiecare dată am avut scânteia. Sentimentul la ora 5 dimineaţa după o noapte de râs isteric pe aceeaşi lungime de undă că vreau să mai văd oamenii ăia, că vreau să mai stau la bere cu ei. Şi uite că au trecut 3 luni şi ne-am văzut de abia astăzi, întâmplător, pe stradă, ca de fiecare dată. şi ne-am despărţit cu "hai la o bere".

Poate aşa ne şade bine, de fapt. Dar mi-ar fi tare drag să mai stăm la un pahar de vorbă.

trezirea!

.... deci căţeluşa încă nu are cămin. Iar casa lui Barney nu poate fii acasă ...

Din păcate, junele din planul secund nu intră în ofertă dar cred că se poate negocia cu doamna o prezenţă subtilă în timpul transferului (Ano, nu te supăra, mă gândesc că poate merge cu marketarea unor beneficii suplimentare :P)

Pe bune, chiar am depăşit cu toţii vârsta la care aduceam acasă animale de pe stradă? Chiar am uitat cum e să-ţi spună mama când strângi mogâldeaţa tare tare în braţe şi ai obrajii îmbujoraţi de la frig că trebuie să-i dai drumul că nu poţi s-o ţii? Cum ne-am jurat că ne facem mari şi o să-i salvăm pe toţi?

Şi, ca să o dăm de tot în clişee pentru că la cât de drăguţă e merită să mă compromit: Ce-ar zice tu de acum 10 ani dacă te-ai vedea acum? .................. Deci?

Later edit: Miza tocmai a crescut exponenţial (a se vedea la commenturi)! Asta-mi place să văd, domne! Dedicare! :P

dedicare

Regula asta cu interacţiunea hands-on cu brandul în timpul unui brainstorming capătă noi înţelesuri şi deschide noi orizonturi când brandul conţine alcool, brainstorming-ul e luuuung, echipa e maaare şi totul are loc vineri seara. :))

Să aveţi un weekend minunat!

de dimineaţă, cu miros

Oare numai mie mi se face rău la un pas de a scoate micul dejun din mine când trec pe deasupra gurii de aerisire a bucătăriei McDonald's din Unirii 2 - exact lângă clătitărie?!? Refuz să cred că numai eu simt mirosul de cartofi de plastic prăjiţi în ulei stătut. Şi dacă toată lumea îl simte, cum de este tot acolo după 4 ani?

La modul serios, dacă nu mă simt bine într-o dimineaţă, ocolesc prin parc de frica activării reflexului de regurgitaţie şi nu mi se pare normal. Şi nu am eu un nas sensibil, te loveşte!

din categoria 'sub birou'

Să presupunem că există o Maria care face planuri. Moare Maria-care-face-planuri şi ajunge la Sf. Petru. Dragul de el, ştiind că Maria-care-face-planuri a dus o viaţă aproape exemplară, aruncă pe umerii ei o mare decizie mare: "ia zi, draguţă, unde vrei tu să mergi, în rai sau în iad? Ai fost destul de cuminte, păcătuind sub medie, cu o conştiinţă trează deci îţi dau dreptul să alegi". Maria-care-face-planuri, îşi aduce aminte că a citit ea prin cărţi că cele mai bune decizii se iau în cunoştinţă de cauză zice: "Păi să văd. Analizăm ofertele şi decidem apoi". Zic şi făcut.

Ajung ei în Iadul-celor-care-fac-planuri, reprezentat de o cameră cu mulţi oameni-care-fac-planuri agitaţi şi un difuzor în perete care urla isteric "planul de activităţi trebuie predat în 5 minute! planul de activităţi trebuie predat în 5 minute! planul de activităţi trebuie predat în 5 minute!". S-a notat. Next!

Ajung ei în Raiul-celor-care-fac-planuri, reprezentat de o cameră cu mulţi oameni-care-fac-planuri agitaţi şi un difuzor în perete care urla isteric "planul de activităţi trebuie predat în 5 minute! planul de activităţi trebuie predat în 5 minute! planul de activităţi trebuie predat în 5 minute!".

Hmmm, se gândeşte Maria. Toate ca toate, dar io cu cine votez? Zi-mi, nea Petre, că poate sunt eu proaspăt moartă, care e diferenţa dintre cele două?.

Şi Sf. Petru, genial, îi dă replică:
Păi aici sus în Rai, PROIECTELE SE ŞI FAC!!!!!!!!!!!



Banc de la felipov, acum 5 minute.

na!

In your face, Sandra! Iluştrii mei anonimi veniţi de pe Google cunosc diferenţa dintre bibliografie şi biografie. Haha! Ai mei sunt mai deştepţi decât ai tăi! Sâc!

... era să cad de pe scaun când am văzut :))