Tuesday, January 16

leapsa #4

Alexandra mi-a dat-o pe un ton care nu permite fofilare.
Ok. 5 "secrete", mură-n gură.

1. Nu ştiu să fac cu ochiul. Pe bune! M-am chinuit şi s-au chinuit mulţi pentru a reuşi dar nu se poate. Cred că nu e ramificat cum trebuie un nerv pe undeva prin zona aia. Nu trebuie să vă mai spun cât de tare uram când eram mica interminabilele seri în care se juca "killer", nu?

2. Pe cât de uşor adaptabilă sunt dacă am "familiarităţi" în jurul meu pe atât de greu îmi vine când nu am nici unul dintre oamenii pe care-i iubesc să mă prindă sau să-mi ofere conversaţie inteligentă în caz de nevoie. Am plecat la 6 luni de fun, fun, fun a la Auberge Espagnole în Barcelona şi am avut 3 luni de amorţeala completă după ce am ajuns. Mi-a luat mult mai mult decât mă aşteptam să încep să mă simt bine acolo. Şi nu credeam despre mine că sunt modelul ăsta pe atunci.

3. Am făcut tenis de performanţă în copilărie şi adolescenţă. Unele dintre cele mai frumoase amintiri sunt legate de cantonamente şi trezit la 7 dimineaţa să alergăm în tricou la cabana ANEFS-ului din Straja. Din cauza unui astfel de ritm de viaţă (adică antrenamente, şcoală, antrenamente) şi în ziua de astăzi parcă aş fi tot timpul pe fugă: mănânc foarte repede, beau foarte repede, sunt relativ incapabilă de a mă merge la pas (a.k.a plimbări) etc. ...

4. Am un frate cu 3 ani mai mare despre care ştie foarte puţină lume pentru că şi eu am aflat de el de abia pe la 17 ani, când ne-a anunţat tata, în bucătărie, că a fost şi el tânăr odată .... etc, etc, vă puteţi imagina restul. Este un băiat foarte tare, produs de succes al societăţii americane (a.k.a Ivy League la Columbia), lucrează la IFC şi este momentan voluntar în Africa. Ce să zic..... it runs in the familiy!! :P

5. Dacă mă hotărăsc odată, cu siguranţă aşa va rămâne. Ceea ce nu e întotdeauna bine sau sănătos pentru mine dar .....

În loc de încheiere: Cin' să fie, cin' să fie?.... doamna Silvia (dă drumul odată la blog-ul ăla că mi-a scăzut traficul de când nu te mai am la referrer :P) şi Mr. Jay.

2 comments:

nichita said...

tocmai te taguiam si eu acum. bine ca m-am uitat inainte.

mărie said...

eh... intentia conteaza :)