Sunt fan declarat, şi ştiţi asta, al marilor doamne ale mijlocului de secol XX şi ale zicerilor lor de dor, cântate cu un timbru vocal care nu ştiu de ce nu mai dă bine acum dar e din cu totul alt film faţă de tot (şi de alea bune şi de alea rele) ce e astăzi în jurul nostru. Oricum, alături de această pasiune insuflată de bunicul care nu a găsit altă soluţie de a mă adormi după-amiaza decât a cânta cu mine dintr-o carte mică roz pe care scria "Romanţe"; deci alături de aceasta pasiune, anii mi-au adus chitările electrice şi başii şi tobele şi trompetele şi săritul.
Acum, vin eu să întreb, ce poate fi mai minunat decât împletirea celor două? La ce experienţă muzicală mai înălţătoare aş putea visa după ce am ţopăit pe Lasă-mi toamnă pomii verzi , cântată cu tot atâta drag cu cât o cânta şi doamna Margareta dar cu pasajele punctate mult mai puternic graţie bateristului vieţii :P? Piti, te iubim! eşti un zeu!!
Elementul declanşator al acestui walk down memory lane: joi seara, în Fire Club, concert Nişte Băieţi. Imperativ!
No comments:
Post a Comment