de fapt...

. . . sunt foarte bine :)

Later edit: cea mai mare parte a timpului

Later(er) edit: De fapt totul e la mişto. Şi nu ştiu şi nu aflu nimic despre mine în goana eternă de a afla totul despre visele altora. Şi nu ştiu ce să fac cu mine fiind în mod constant acolo, nici măcar pentru cineva ci pentru oricine altcineva - căci masochismul tendinţelor materne de "jur că o să fie bine, mă ocup EU să fie totul bine" se aplică fără discriminare de la abia cunoscuţi până la marile iubiri. Mai am ani lumină de lucrat asta. Şi mă omoară că încep să am dubii în legătură cu această modalitate de abordare pe care chiar o simt a mea şi care mi-a adus bucurii enorme şi oameni minunaţi până acum şi se manifestă cu cea mai sinceră sinceritate. Cred că nu e nici masochism nici egoism, ci doar modul meu minunat de a combina expresia iubirii sincere pentru oamenii pe care îi iubesc sincer, cu autoconservarea şi autoapărarea.

Poate sunt în stadiul în care lipesc semne de întrebare pe orice.
Poate nu mi-e bine în aşa hal încât încep să dau la temelii în încercarea de a mă scutura.
Poate a fost doar o fază, judecând după cât de repede a trecut.
Poate nu a fost doar o fază, judecând după cât de mult antrenament am în a le face să treacă.

Poate m-am complăcut într-o stare prin care toată lumea mi-a spus că o să trec şi 3 luni după încă nu apăruse. Poate am vrut să le dau dreptate şi să-mi elimin dubiile referitoare la ce înseamnă neîmplinirea lanţului cauzal. Starea A urmată de evenimentul B implică automat starea C. Când starea C nu apare iar evenimentul B nu poate fi contestat pentru că aparţine realului, palpabilului, ce pui automat sub semnul întrebării? Nu? De abia asta ar fi poantă.