calea de mijloc

Prefer întotdeauna o durere acută de scurtă durată unui disconfort temperat prelungit.

Prefer efortul de a mai sta juma de oră să stâng şi spăl vase la 5 dimineaţa după un party la mine disconfortului de a-mi bea cafeaua printre cutii de bere goale şi vase murdare.

De abia acum încep, încet încet, să fiu ok cu a nu şti exact 'care e planul'. Iar asta vine tot din nevoia de a scoate cât mai mult din 'planul' ăla, oricare ar fi el. Ceea ce implică 'pregătire'. Sunt nebună.

Trebuie să fiu cu totul în momentul ăla de fiecare dată. Disconforturile rup momentele, sunt ca o durere de cap pe fundal când ieşi în oraş, lucrezi, faci dragoste, vorbeşti la telefon etc. De aia le prefer pe toate cumulate într-un moment care ştiu că e de maxim disconfort. Dar care le epuizează şi lasă loc după aia de ce am eu chef.


Urlu cât mă ţin plămânii că lucrurile mici contează, că lucrurile mici se adună, că lucrurile mici adunate schimbă . . . . şi totuşi . . .

Dacă ştiu că nu pot face totul cu grijă pentru planetă, nu sunt atentă nici măcar să nu las luminile aprinse în baie când nu sunt acolo.

Dacă ştiu că nu sunt în perioada de 'hai să ne înfometăm ca să slăbim în 7 zile 10 kile ca să le punem la loc în 15 şi să facem vergeturi' nu sunt atentă deloc la ce mănânc.

Dacă am apucat să arunc un tricou pe canapea şi să-l las acolo destul cât să mă apuce senzaţia de 'dezordine', va urma încă unul şi încă unul până când nu voi mai avea loc de ele, moment în care vor ajunge toate, dintr-o singură mişcare, la spălat. Fără triere.


Amân nişte lucruri la nesfârşit pentru că nu am timpul sau dispoziţia de a le face 'ca la carte' . . . cu cât le amân mai mult cu atât devine mai indispensabil să le fac 'ca la carte' . . şi ajung câteodată să le amân la nesfârşit. Şi pierd chestii şi rănesc oameni. Pentru că sunt eu lacomă şi nu am învăţat încă să savurez. Iar pentru cei de lângă mine care ştiu să facă asta . . . faptul că eu nu fac efortul unei 'jumătăţi de oră' înseamnă indiferenţă şi nepăsare. Când eu nu fac efortul din cauză că pentru mine chestia aia valorează '24 de ore'. Şi când ştiu că nu le am acum, amân până le voi avea.

Mi-aş dori să nu mă mai amân cu nişte chestii.


Concluzia? Vânez toturi şi nimicuri în loc să încerc să mă mai bucur şi de amestecături. O fi ceva şi de capul lor.