Ieri m-a salvat treaba venită pe fugă şi cu deadline in 5 minute de la a termina şi publica un post scris la nervi. De care probabil mi-ar fi părut un pic rău după aia. Am mai păţit din astea. E a doua oară în câteva luni când vine munca multă peste mine exact când sunt pe punctul de a scrie/ spune/ face ceva ce nu îmi stă în caracter.
Nervii vin orice ai face. Nu am pretenţia că aş fi călugăr budist :). Dar prefer să nu îmi creez singură amintiri ale acelor nervi prin sms-uri, conversaţii, posturi, mail-uri sau tatuaje :))))) scrise/făcute sub influenţă. Că prefer să adun liniuţe scrijelite pe pereţi pentru momente de bine, nu pentru momente de revoltă, disperare, frustrare, nedreptate, meschinărie, laşitate etc.
Hmmm . . . e ceva în aer. Jur! Şi încă nu-mi dau seama dacă e de foarte bine sau e de mai puţin bine. Măcat sunt din ce în ce mai conştientă că nu prea are ce să se întâmple să fie de rău maxim. Tot e ceva. Nu pot să pun degetul pe senzaţie sau pe situaţie. Dar e ceva. Clar!
În altă ordine de idei, redescopăr oameni. Pentru că mă trezesc surpinsă în mod plăcut când îmi depăşesc cu mult aşteptările. Nu mi s-a mai întâmplat să fi subestimat un om. Sau dacă oi fi făcut-o, n-am apucat niciodată să-mi dau seama că am subestimat. Eu pornesc tot timpul cu omul pe piedestal. Şi când mă înşel, mă înşel tot timpul în direcţia cealaltă - văd corola de minuni a lumii unde nu e decât o rămurică de măslin. Foarte tari suprizele plăcute ;)
No comments:
Post a Comment