Când alegi, oricare ar fi motivele, să bagi lucruri sub preş, ar trebui să alegi ştiind că la un moment dat cineva va ridica covorul şi vor ieşi ca din cutia pandorei. Violent şi concomitent.

Dă-le încolo de orgolii, nu mai ascund nimic nicăieri. Şi ce-o fi o fi. Worst case scenario e calculat şi nu e nici pe departe un capăt de ţară. Nu e normal să cotinui aşa, plângând până adorm şi buşindu-mă plânsul la 2 fracţiuni de secundă de când am deschis ochii, apoi un pic în maşină, apoi un pic în faţa biroului şi tot aşa.

Refuz să mai sar etape! Să mă mai împing de la spate. Să mă mai ghidez după ce cred alţii că pot să fac. Refuz să mai sar fie şi o jumătate de etapă. Că nu ai cum să faci asta fără să bagi altele sub preş. Şi atunci nu creşti cu toate în paralel deci n-ai echibru deci construcţia este foarte foarte fragilă.

Gata! La revedere!