post

Revenind, a fost o zi exact aşa cum mi le doresc când nu mai simt că am ritm şi motivaţie. Plină de activităţi şi plină de finalităţi.

Îmi aduc aminte de prima zi de după examenul la facultate când m-am dus acasă şi am făcut integrale şi limite o noapte întreagă. Iubeam modul în care scriai, calculai, scriai şi la sfârşit aveai rezultatul corect sau incorect la sfârşitul culegerii. Asta m-a ţinut pe mine departe de 'ştiinţele umaniste' pâna când nu am mai avut de ales: Finalitatea!!!

De aia am în continuare nevoie de planuri mici şi mărunte şi dese şi realizabile. Pentru că îmi trebuie palpabilul.

E foarte ciudat cum te duce şi unde te duce asta cu viaţa. Aseară, pachet de nervi şi cu o copilărie întreagă plină de reproşuri reactivată (am recitit postul scăpat de la publish de aseară şi m-am speriat un pic) am ajuns la cafea cu vară'mea şi pentru prima oară a fost altfel. Un discurs oarecum asemănător cu ăla din ultimii ani apropo de 'înţelege, lasă de la tine, nu te mai enerva, aşa sunt şi n-ai ce face, fă şi tu un efort'.

Acelaşi discurs care până acum mă enerva maxim.Vedeam în el doar altă ocazie a ei să o ardă inteligentă şi neutră într-o chestie în care îmi era clar că nu simte ca mine doar pentru că nu şi-a luat-o la fel de rău ca mine. Sau că s-a obişnuit cu avantajele de a fi întotdeauna dulce şi lunecoasă.
Mă rog . . .

Pentru prima oară nu a mai sunat fals sau demonstrativ. Mi-am dat seama că îi pusesem o 'stea' în frunte şi că nu mi-am pus niciodată problema a ceea ce este în spate. Să ne înţelegem, eu sunt foarte spre nesănătos-pentru-mine de empatică în mod normal. O fi adevărată aia că atunci când eşti foarte aproape nu vezi nimic.

Vorba Sandrei, dacă acelaşi discurs dintotdeauna îmi sună dintr-o dată autentic . . . . înseamnă că e la mine schimbarea. De abia pe oamenii ăştia dacă ajung să-i iert, dar iertare pe bune . . . nu voi mai avea nici un issue toată viaţa.

Nu credeam să-mi fie atât de greu cu ei când de obicei îmi iese cu brio. Pusă în situaţiile alea fiind, cred că ori ajungi să acţionezi după acelaşi model ori te duci în partea total opusă. Iar eu am luat-o în cealaltă direcţie complet. Motiv pentru care nu numai că nu fac aşa dar huidui şi mă revolt la orice mostră de comportament asemănătoare. Am rămas la fel de sensibilă la ele, n-am reuşit decât să amplific reacţia şi să o decorez cu argumente raţionale.

Dacă tot vreau să-mi 'rezolv' orgoliul, iertarea asta ar fi dovada finală că l-am 'rezolvat'.