N-am dispărut din cine ştie ce depresie. Sunt doar alergată un pic. Ceea ce e foarte bine.

Ieri am reuşit să-mi iau lalele. Finally! Un braţ (mă rog, vreo 25 de fire) de toată mărimile şi culorile, din alea crescute pe câmp nu la pension. Cât de au naturel se poate. Noroc că m-am plâns aici că nu îmi luasem deloc anul ăsta. Se pare că faţă de mine nu-mi prea ţin cuvântul dar presiunea exterioară combinată cu scripta manent se pare că funcţionează.

O să încerc să folosesc blogul ca instrument de presiune asupra mea. Că se pare că dacă îmi asum ceva aici am mai multe şanse să se întâmple decât dacă îmi asum în gând.

Bine de ştiut şi investigat.


În altă ordine de idei, am văzut Labirintul lui Pan. M-am aşezat la film cu drag de a auzi spaniola dulce în urechi şi de a vedea un basm. Am auzit numai mierda, puta şi joder iar despre basm . . . . e o poveste foarte frumoasa, adâncă, cu tâlc, care te ţine până în ultima secundă.

Foarte mişto filmul. L-aş revedea şi recomanda. Nu îmi pare deloc rău că l-am văzut.

Dar am rămas cu dorul de spaniolă dulce şi basm.

Cum rezolv eu dorul de spaniolă dulce şi basm? :(

Ştiu! Mă duc până în Spania şi mă îndrăgostesc :)))