Tuesday, February 6

oameni în contexte

Oamenii 'în context' sunt oamenii foarte mişto care, însă, din motive total neînţelese de mine, nu intră în cele din urmă (sau nu încerci să-i faci să intre sau nu încearcă să intre etc.) în alte contexte decât cele care au generat sau în care se desfăşoară relaţia. Şi la fiecare nouă întâlnire zic eu sau îmi zic ei "hai să ieşim la o bere" şi niciodată nu se întâmplă ..... şi îmi e clar că nu se va întâmpla chiar în timp verbalizez invitaţia. De ce?

Nu e vorba de regrete. Îmi aduc aminte din când în când şi mă gândesc cu plăcere la momentele alea 'în context' fără să caut în mod special să le reconstruiesc.

M-am întâlnit acum pe stradă cu o fată care îmi este foarte dragă cu toate că nu avem, în sensul ăla, o relaţie. Îi cunosc pe ea şi pe prietenul ei de vreo 6 ani deja, cred, din diverse locuri, grupuri, fără a face vreunul dintre noi un pas clar în direcţia celuilalt. Ştiam pur şi simplu unii de alţii, relaţiile tip "ce mai faci?" "bine" "la mulţi ani".

Şi ne-am văzut întâmplător anul trecut, două weekend-uri la rând, fără să stabilim sau să ne dăm indicii despre asta, în două locuri diferite - şi când zic diferite vreau să spun în ţări diferite şi fără nicio legătură cu viaţa vreunuia dintre noi - în contexte în care nu mă aşteptam vreodată să mă întâlnesc cu un cunoscut.

Şi de fiecare dată am avut scânteia. Sentimentul la ora 5 dimineaţa după o noapte de râs isteric pe aceeaşi lungime de undă că vreau să mai văd oamenii ăia, că vreau să mai stau la bere cu ei. Şi uite că au trecut 3 luni şi ne-am văzut de abia astăzi, întâmplător, pe stradă, ca de fiecare dată. şi ne-am despărţit cu "hai la o bere".

Poate aşa ne şade bine, de fapt. Dar mi-ar fi tare drag să mai stăm la un pahar de vorbă.

2 comments:

Sandra G said...

vai cat de bine stiu ce vrei sa zici :) mi-a placut postul asta mult. nu pot sa-ti zic decat o chestie: make it happen si vezi unde duce... :)

mărie said...

Nu e chiar asa simplu.... exista chestii care sunt cel mai frumoase si mai 'umplatoare'(daca-mi permiti :P) in anumite contexte. Nu e frica de dezamagire. E lipsa nevoii de a forta pentru a transforma totul intr-o Relatie.
Nu stiu, de fapt, de aia am si scris....ca nu stiu... :))