mâncărică pentru suflet

Cam cum a putut să fie vineri Gogol Bordello!

Haos fericit şi organizat.

Aveai senzaţia că e o şatră întreagă sus acolo pe scenă care se mişca într-o dezorganizare fără urmă de model.
Chiar râdeam că "se vede că au mai cântat împreună cel puţin o dată şi că se mai întâlnesc la repetiţii din când în când" :))))


Acesta este cocktail-ul de gene despre care vorbeam.

Oricum ar arăta spectacolul de afară, 8 oameni care aleargă încontinu pe scenă cântând la mii instrumente şi reuşesc să facă asta fluent . . este un show lucrat de le-a ieşit pe nas. Lăsând deoparte faptul că erau toţi pe ritm 100% din timp şi cu o capacitate de reorganizare şi adaptare unul la mişcările celorlalţi de nu-i adevărat, a mai gestiona şi asta şi sărituri şi cântat la găleată şi tăvălit pe jos . . .

Partea mişto e că te prinde. Când e făcut bine, nu te gândeşti că e repetat până la epuizare ci te bucuri de ce se întâmplă acolo şi faci sinapsele acasă.

Cele mai tari concerte la care am fost vreodată au fost alea unde se vedea că ăia de sunt sus pe scenă se distrează şi amuză mai tare decât majoritatea spectatorilor. Geniali băieţii ăştia.

E o diferenţă între a face show - cum a făcut Depeche un show impecabil la care am stat cu pielea de găină cap-coadă - şi a face fun. Mă bucură la del de tare ambele tipuri de manifestaţii, nu e una mai bună decât cealaltă, dar senzaţia în timp ce şi după este cu totul alta. Şi le vreau pe amândouă!

Să vedem ce mai vine . . . bring it on, baby!

PS: bonus track - am în sfârşit o faţă de asociat Monicăi :)

PSS: bonus pentru Silvia (ok, ok, ok şi pentru mine) . . . Alan Ferguson, bateristul cireaşă de pe tort care a executat un concert de numa numa şi un bis la bustul gol de vai de noi ;).

Este clar că pe domnul eu îl pun pe celălalt blog, da? Să nu vă prind.

foto de aici.