Am văzut ieri seară, printre picături, câteva scene din Spy Kids. Cu Banderas gelat făcând mişto de clişeele Bond, într-un tip de rol care mi se pare că-l plafonează, cu aceleaşi accente, fine sau nu, de machoism latin studiat. De ce?
Obsesia amercianilor cu clişeul "sângelui latin"?
Nu încerc să spun că nu a scos roluri mişto în filme mişto din '90 încoace, dar puse în balanţă cu jocul natural din filmele care l-au lansat, din filmele în care "şi-a făcut mâna", deşi nu ai zice că era de abia ieşit din şcoli, am senzaţia că e un dram de fals şi de forţat acolo.
Revin cu obsesia cu spaniolii. Cu Banderas în Matador, Ley del deseo, Mujeres al borde de un ataque de nervios sau Atame!. Cu roluri în care faptul că e spaniol nu e scos în faţă pentru că nu contează atunci când tot contextul e spaniol.
Mi se pare că se pierde din el omul accentuând atât de mult latinitatea asta în fiecare film al lui. Nu e un om care joacă, e un spaniol. Şi citeşti altfel rolurile când ţi se scoate atât de tare în faţa şi cheia asta de interpretare. Şi te limitează şi pe tine ca actor într-o oarecare măsură.
Din 70 de filme câte a făcut într-o carieră începută în '82, dintre care multe de box office a jucat numai în rol de Armando, Cortez, Carlos, Pancho, Luis Antonio, Juan etc. etc.
Două, doar două! excepţii în 14 ani de filme (de filme la hollywood zic că alea de la el de acasă nu se pun):
1. Puss in boots - unde numai numele este excepţia pentru că se simte spania în accentul şi gestica personajului de numa numa
2. Ahmed Ibn Fahdlan Ibn Al Abbas Ibn Rashid Ibn Hamad - :)))) - al 13lea războinic unde, chiar nu ai nici un detaliu, oricât de subtil, care să te ducă în zona aia
De ce?? Când constuieşte roluri credibile şi fără mustaţă sau accent. Când nu este atât de fizic determinat de Spania (mă refer la înfăţişare) încât să nu fie credibil cu un alt backround.
Ştiu că vinde. Ştiu că e şi castingul ăsta o artă. Ştiu că e foarte, foarte, foarte bine pentru el că şi-a creat nişa lui, că oamenii scriu roluri cu el în minte.
Dar mi-e dor de el atunci când nu avea accent pentru că vorbea direct în spaniolă, atunci când nu observai "spaniolismele" pentru că făceau parte din ansamblu, nu erau trimiteri la nimic. Natural. Actorul şi jocul.
PS: Nu, nu am postere cu el pe pereţi :). Nu este acolo sus în topul meu. E doar protagonistul unei constatări.
4 comments:
e un fel se auto-suficienta, e adevarat dar asa cum zici si tu, daca ti-ai gasit o nisa si esti cautat pe nisa aia, ai succes si recompense....de ce sa nu o exploatezi la maximum?
Cum de ce? Păi mi-e mie dor de rolurile lui de acum 10 ani. :D
Ştiu. E ca un fel de downshifting, doar că aplicat carierei de actor. Less work. În mod paradoxal, more money. Timp pentru copilaşi şi filme făcute şi pentru ei - gen spykids.
Munceşti ca să trăieşti nu ca să atingi iluminarea şi sinele lăuntric jucând în nebuniile lui Almodovar (şi o zic la modul cel mai ne-ironic şi fără a judeca).
deci pardon. cel mai tare rol de macho latin l-a facut in four rooms. si am ras cu lacrimi...
cred ca acolo a si facut un pic misto de cliseul asta de tip de roluri care i s-au oferit de-a lungul timpului.
:))). N-am zis nicăieri că nu ar fi un actor bun sau că nu ar fi făcut roluri mişto la hollywood.
La mişto sau nu la mişto - toate rolurile o au, indifernt de cum e tradusă "spaniolitatea" asta.
Post a Comment