Friday, June 1

astăzi sunt şomeră

La cât de exuberant a început ziua de ieri, a se vedea şi postul de mai jos din care probabil se simte că ţopăiam în timp ce scriam, pe atât de greu s-a dovedit a fi momentul ăla de "la revedere". Ca o despărţire din aia în timpul căreia îţi doreşti să te fi înşelat sau bătut sau să fi furat de la tine, numai sa să ai ce să-ţi spui ca să-ţi fie mai uşor :P - nu ad literam, dar se înţelege ce vreau să zic.

Au fost doi ani de zile fantastici. Primii doi ani de zile - verile în bar la mare sau proiectele de colaborare sau cele 6 luni de advertising nu se pun. Chiar nu se pun. Şi practic nu pot să scriu despre asta acum. Nici despre loc nici despre oameni.

Cert e că, drenată emoţional cum eram aseara, am cântat Cake în maşină şi am fost la Sandra care mi-am dat Orlando Bloom pe pâine (pe youtube de fapt), despre care am descoperit că este british, cu accent cu tot, (în special cu accent cu tot) şi am revenit la gânduri mai bune. :)

Dar nu mi-a venit să cât de emotional a fost. Nu a fost greu (şi asta nu pentru că nu mi-ar fi fost minunat acolo, dimpotrivă, ci pentru că ştiam clar că trebuie să fac pasul ăsta), doar mult mai solicitant decât aş fi crezut.

Oricum, la jumătate de oră după, când am aflat că mă aşteaptă asta la birou luni, hormonii feminini şi-au reintrat în drepturi şi mi-am mai revenit :P. O să fie greu în primele săptămâni dar . . . o să fie bine şi o să fiu bine în cele din urmă. Nu m-am mutat pe altă planetă totuşi (ăsta e pep talk-ul de la mine pentru mine).

Vai ce bine o să ne înţelegem! :) Vai cât de frumos e! Trebuie musai să-i găsesc un nume până luni.

Dar gata, mă duc să mă bat cu apă!

2 comments:

MoniK said...

deci te-ai dus, totusi, in noua zeelanda...:(

mărie said...

Nu doamnă, dimpotrivă, am luat-o uşor spre nord ;)

Mă omoară Sandra dacă ajung acolo înaintea ei sau fără ea. Shhhh... :P