Tuesday, May 29

s-a dus şi odihna veşnică

Practic nu ai ce să cauţi aşa ceva.

De ce? Aţi căutat şi "fata care a murit de muncă adresă de blog" săptămânile trecute?
Bieţii oameni mor, intră în presă şi hop! să-i căutăm pe net şi să aflăm ce mâncau ei dimineaţa şi care era culoarea lor preferată. Nu înţeleg!

Afinitatea pentru morbid e altceva. Asta e doar un tip de interes care o să ne ducă la Idiocracy (filmul în sine nu este spectaculos. primele 5 minute, însă, după ce îţi trece râsul, sunt cam cutremurătoare).

Băiatul în cauză este protagonistul de 17 ani al unui Romeo şi Julieta autohnton, cu Julieta de 27 de ani, căsătorită şi profesoara lui de română. Care băiat s-a aruncat nu a fost aruncat cum s-ar putea înţelege din search. Şi care vuieşte Libertatea pe prima pagină de câteva zile cu poze cu ei doi.

Mă gândesc cu groază şi milă la ce o fi în sufletul femeii ăleia în momentele astea - când faţa ei e pe toate gardurile, sufletul pereche 6 feet under, concediată probabil în curând şi cu mii degete arătătoare ridate agitându-se frenetic în direcţia ei.

Aia cu odihnească-se în pace a ajuns să se refere mai mult la lumea asta nu la aia de dincolo.

4 comments:

Anonymous said...

Umm... esti sigura ca asta e abordarea fireasca? Ma refer la a doua jumatate a post-ului, si ia-o ca pe o minge ridicata la fileu, nu ca pe o critica.

mărie said...

Nu-mi dau seama exact la ce te referi? Ca nu am zis ca mi-e mila si de parinti? Eu asta stiu ca s-a intamplat si la ei sa gandeste toata lumea in timp ce ea nu cred ca a primit multe condoleante. Daca mai sunt detalii care schimba povestea, eu nu le stiu.

Really, mai ridica-mi o data mingea ca nu am inteles :)

silvia g said...

cred ca se refera la faptul ca nu e f clar daca domnisoara e chiar nevinovata (nu la modul ca l-a impins cu mana ei).
cel putin asa am inteles eu din ce am mai vazut pe la tv.

mărie said...

Eu din cate am citit ea era la fel de indragostita, la modul divort si toate cele. Plus ca a trai o poveste din asta pe fata inseamna a-ti asuma niste pumni magnifici in gura de la societate. Pe care nu cred ca ti-i ausumi decat daca bate, bate tare inima :)