Nu-mi place să trezesc oamenii din somn.
Mă simt cu musca pe căciulă, am senzaţia că intru nepermis de mult în intimitatea lor. Nu ştiu de ce. Simplul faptu că eşti în situaţia de a trezi pe cineva presupune un anumit grad de intimitate cu persoana respectivă. Deci există. Nu vorbim de străini pe stradă. Nu înţeleg de ce disconfortul este atât de mare de fiecare dată când sunt în situaţia asta.
Cred că sunt eu extrem de rea de somn. Ceea ce face ca primele câteva fracţiuni de secundă când mă trezeşte cineva, persoana aia să fie cel mai mare duşman al meu. Şi atunci nu-mi place să fac asta altora.
Cred că mi se pare un moment de aşa o linişte şi împăcare că nu suport să fiu eu aia care îl rupe brusc la 6 jumate dimineaţa şi teleportează omul înapoi la realitatea plouată şi plină de deadline-uri.
Unii se trezesc speriaţi. Alţii deschid ochii liniştiţi de parcă ar ştii să tu îi trezeşti. Unii mormăie ceva în sanscrită şi se întorc pe partea cealaltă - ăştia trebuie 'alergaţi' după aia în timp ce îşi ascund faţa în pernă şi acoperă urechile.
Nu-mi place să fiu instrumentul revenirii la realitate. M-am specializat în instrumentarea reveriei şi visului şi al lui 'orice e posibil'.
Vai ce nu m-aş mai fi ridicat din pat azi dimineaţă . . .
4 comments:
Incep sa cad pe ganduri... esti a 4 a persoana care-mi marturiseste ca nu-i place sa trezeasca lumea. Mie imi place de nu mai pot, pentru ca incerc de fiecare data sa transform trezitul intr-o experienta cat mai placuta... Ma gandesc ca omul ala tre sa se trezeasca oricum, si daca el prefera sa fiu eu ceasul desteptator si nu piu-piu-ul lu' nokia, e o ocazie sa shine in gentleness... :)
Sunt o sadica de fapt, sa inteleg? :))
Hahahah. Nu draga mea. Dacă intuiesc corect, trezitul de care vorbeşti tu, sau trezitul persoanei la care te referi tu e cu totul şi cu totul altceva.
Nu mă simt deloc prost să trezesc pe cineva în săruturi într-o sâmbătă dimineaţa când soarele mijeste printe draperii şi miroase a cafea proaspătă în casă :)
Dar când îmi trezesc o prietenă la 6 dimineaţa pe ploaie ca să ne îmbrăcăm pe furiş în linişte şi să plecăm în 2 ore de trafic ca să ajungem la birou ... citesc în ochii ei toate astea de cum îi deschide şi nu-mi place să 'aduc' astfel de veşti.
Nu vorbesc doar de trezitul "ala" si de persoana respectiva... oricine ma roaga sa-l/o trezesc e o misiune speciala, ma simt un fel de "onorata" (desi cuvantul e mult prea puternic) sa fiu aleasa ca comitet de primire inapoi la realitate :)
Deci? Does this make me a sadist? :))
Honey, I don't think there's anything that could make YOU a sadist :x:x
Post a Comment