murphy

.. nu a "fost" un băiat bun.

Dacă nu ar fi verbalizat, scris şi publicat toate legile alea, lumea ar fi funcţionat cu siguranţă mult mai bine . . . mai fluent, dacă vreţi.

A nu se mai arunca astfel de idei în univers!! Au prostul obicei de a prinde încet contur, de a se materializa şi a conduce la coincidenţe idioate, neputinţă şi, în cele din urmă, mulţi, mulţi, nervi.

Vine TORI! Incredibil ..

Tori Amos la Bucureşti!! 13 iulie!!
De abia asta este lovitura de graţie la sufletu meu. Toţi ceilalţi sunt geniali (aka marii care vin la noi vara asta) dar ea e cumva mult mai "aproape".
Nu-mi vine să cred că o să o văd liveeeee.

De departe crema sezonului estival de concerte, in my book.
Nu pot să cred.

Via fetele iubite care cum au auzit cum m-au sunat :P şi confirmat de feeder aseară.

De unde iau bilete?!?!

n-are cum

Fiţi atenţi ce probleme au aleşii ţării şi cum şi le exprimă:

În caz că vă e lene, e un search de la Parlamentul României care zice cam aşa:
baiatul meu are 19 ani si jumatate, nu vrea sa se mai duca la liceu si nu mai vrea sa faca nimic in casa

punct.

Premiile Gopo

M-am uitat aseară la gala de decernare a premiilor Gopo. Nu comentez organizarea sau sala sau efectele - a promis Sandra că va face asta şi a promis cu atâta venin :) că vreau să-i las ei plăcerea de a acoperi toate aspectele.

Dar, am vrut să văd reacţii şi nu găsesc. Nu pot să cred că nu a scris nimeni în presă despre eveniment. Poate am dat eu aiurea search pe google sau trebuia să sap mai adânc . . . oricum, faptul că în top 20 results sunt numai articole care anunţă gala şi nicio referire la cum a decurs sau comentariu apropo de câştigători ... nasol.

În altă ordine de idei, ruşinică mie că nu am văzut nici unul dintre filmele nominalizate - 5 mari şi late: Legături bolnăvicioase, A fost sau n-a fost, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, Hârtia va fi albastră şi Ryna.

Marele Gopo al serii a fost Porumboiu care a luat şi scenariu şi regie şi cel mai bun film. M-am bucurat şi pentru Doroteea Petre, front woman in două dintre filmele de mai sus, care a câştigat în faţa duo-ului amoros din Legături bolnăvicioase.

Note to self: a se vedea filmele astea!

PS. înţeleg că domnul Gopo a fost cine a fost şi a însemnat pentru cinematografia românească de a însemnat dar mi se pare că alegând o statuetă care să-l înfăţişeze scade un pic din clasa premiului. Sau sunt eu prea obişnuită cu liniile elegante ale lui Oscar? Trebuie să mă mai gândesc la asta un pic.

Cea mai frumoasă zi din an . . . când îţi dai seama la ora asta că pleci acasă pe soare, că nu e 3 cum ţi se pare ţie ci 6 şi ceva. Singura zi în care te surprinde lumina la ieşire. Singura pentru că ne obişnuim al naibii de repede.

Primul moment pe terasă de mansardă orientată spre apus.
E destul de cald să scot măsuţa şi cartea şi să beau o ciocolată caldă la soare. Într-o zi de lucru!

Poza de aici.

măriuca mică (leapşa #8)

Cu scuze, iar, mă mai achit de o restanţă, de data asta din direcţia De Ce, care zice să-mi dau anii şi pantalonaşii jos.

O zi din viaţa de lux de pe vremuri a subsemnatei:

1. Mâncare. Multă, multă mâncare.
Nu suport faptul că în Bucureşti se face numai porumb fiert şi niciodată cucuruz copt.


2. Adrenalină, sport şi sănătate. Dacă n-aş fi deja majoră şi ar vedea americanii poza asta, direct cu asistenţa socială pe cap le-ar veni alor mei. Asta era activitatea mea preferată. Şi nu exista CS pe vremea aia ca să măsluim pozele, chiar mă arunca sus de tot!!


3. Mâncare, again. :)) Asta e una dintre pozele pe care ai mei le îndrăgesc cel mai mult din perioada aia. Cică am făcut scandal mare că nu m-au lăsat lângă cazanul ăla cu mămligă. M-am revanşat în cele din urmă introducându-mă cu totul în el ... moment în care toată lumea a sărit să salveze mămăliga şi nu a mai făcut nimeni poze deci nu am dovezi.

4. Seara.... beutură!! Observaţi cum vară'mea e cuminte în colţ. A ştiut ea ce a ştiut. De aceeaşi vărstă fiind, ea se căsătoreşte la iarnă în timp ce eu probabil o să fiu prin vreo pădure pe undeva, afundată în zăpadă şi întrebându-mă chestii din alea grele. :D


5. Şi somn. La asta ţin în continuare foarte, foarte mult. Toate ca toate dar a nu se neglija somnul! Deşi, uitându-mă la mine în poza asta, cred că nu am mai dormit de mult chiar cu atâta nesimţire. Mama e bonus, e în continuare cea mai frumoasă. Şi în poza asta arată de parcă ar fi avut 16 ani atunci - not the case!

Odată trecută perioada de graţie, am început să mă încrunt.
Bine, eram după vreo 4 ore de antrenament cu sprinturi în soare din ăla de vară, şi ma şi pierdusem meciul de final.
Oricum, halal viaţă de adult.



Gata cu bonusurile! Să vedem şi alţi copii, să nu fiu doar eu ţintă potenţială pentru gânduri murdare pe internet din partea unor doage care umblă libere de stăpâni prin www. Dau mai departe la Silvia şi Sandra (care după ce mi-a zis că she doesn't do leapşa, ever, acum văd că mă bombardează cu taskuri din astea). Hai că ştiu că aţi fost copii frumoşi!

Alte tag-uri: vorbele mele, mâncare, vicii, cărţi, secrete, 24 întrebări pe loc, lista moşului.

Later edit: O somez, de asemenea, şi pe felipov care e un copil mult prea drăguţ şi blond-buclat. Dacă nu le pui tu la tine le pun eu la mine ... ce să-ţi fac dacă mi le-ai trimis :D

vorbe (sau leapşa #7)

De la Sandra, mă achit de prima restanţă. Sry, doamnă, n-am avut inspiraţie până acum la aia cu personajele.

1) Vorba preferata.
În perioada asta:
Hai afară să *insert action here*!

2) Vorba nesuferita.
De ce toate mi se întâmplă numai mie?

3) Drogul favorit.
Adrenalina de pârtie, de deadline, de început, de nou.

4) Zgomotul, sunetul preferat.
Bâzâit de oraş nou.

5) Zgomotul, sunetul nesuferit.
Claxon.

6) Injuratura sau blasfemia recurenta.
Cu astea e ca atunci când visezi şi nu îţi aduci aminte ce ai visat. Sunt birjar la volan, dar nu reuşesc să recompun în alt context frazările din trafic.

7) Pe cine punem pe viitoarea bancnota?
Asta!

8) Meseria pe care n-ati fi vrut sa o faceti.
Braconier de pui de focă.

9) Planta, arborele sau dihania in care v-ati reincarna.
O nevertebrată. După o viaţă de om slightly overweight cred că m-aş distra cu graţia inerentă lipsei vertebrelor :P

10) Presupunand ca Dumnezeu exista, ce v-ar spune dupa moarte?
N-am mai răspuns la asta odată într-un alt set de întrebări? Nu ştiu ce mi-ar spune ... că raiul e singurul loc unde, datorită altitudinii, mai există zăpadă? Ar putea să-mi spună aşa ceva?

Dau peste gard la Monica şi Delice.

Alte tag-uri: mâncare, vicii, cărţi, secrete, 24 întrebări pe loc, lista moşului.

timpul, care este

Da! Da! Da!
Sâmbătă se schimbă ora!
Săptămânile viitoare vor fi cele mai productive din an.

Primele zile în care organismul foto sensibil îţi spune că că e ora 3 după amiaza dar, de fapt, e 6 !
Primele zile în care ieşi de la birou pe lumină!

Zilele alea în care îţi dai seama că faci şi alte lucruri în afară de a sta în faţa calculatorului sau în faţa vinului într-un beci. Sau că ai timp să faci şi altele.
Oh, da!

Incredibil cât de condiţionaţi de lumină suntem. Iarna, şi dacă termin la 5 şi plec de la birou, tot am senzaţia că n-am altceva de făcut decât să mă duc acasă sau cel mult la un film.
Incredibil câte chestii îţi vine să faci pe lumină.

Abia aşteeeeept ziua de luni!!! :))) O să am toată săptămâna senzaţia aia genială de chiul de la şcoală. Că sunt afară şi e lumină şi corpul s-a obişnuit să fie afară doar când e întuneric. Senzaţia aia pe care o ai când descoperi grila de dimineaţă de la tv când eşti răcit şi stai acasă.

Şi, pe bune, nu merită toate astea o oră mai puţin de somn sâmbătă?

Weekend minunat!

wishful thinking - Obrint Pas

Mi-ar plăcea foarte tare să se sesizeze cineva şi să aducă Obrint Pas în România. Jur că mă ocup eu să aduc oameni la concert, toţi oamenii. Numa să îi aducă cineva.
Au început să iasă din ce în ce mai mult prin afară, deja nu mai e chiar peste mână România, au ajuns şi mai departe de eu de atât. Hai vă rog io!

Ca sunet:
Scrie la wiki. Eu oricum sunt în stare să pun degetul pe ce îmi place şi ce nu, dacă mă bagi în probleme de stiluri cu influenţe şi completări şi bla, bla ... m-ai pierdut.
Acest instrument al vieţii care reproduce cântece de ale lor din bătrâni sună într-un fel care n-are cum. Îmi aduce amite de daydreaming despre cum o să învăţăm să cântăm la trompete şi o să urcăm pe scenă şi ne lăsăm de slujbe şi ne apucăm de ska fulltime. E departe de trompetă, foarte departe, scos din nu ştiu ce ungher al istoriei regiunii ăleia....dar fac ceva cu cel de nu-ţi vine să crezi.

Ce zic:
Dacă nu ai apucat să asculţi live din gura unui om normal de pe stradă discursul independenţei catalane s-ar putea să sune un pic fals ce zic băieţii acolo. Dar nu, ala este discursul pe bune, ei chiar cred în el şi nu e deloc pe cât de diabetic te-ai aştepta pentru că au un mod de a-l reda care te face un believer. Cred că ne-am învăţat să privim orice discurs patriotic mai pasional cu o sprânceană ridicată. Bine, avem şi motive ....

Oof, am ajuns în mirişte cu postul ăsta. Idea e aş vrea să-i aducă cineva pe băieţii ăştia la noi.

unde dai şi ce iese

Înjur despre domnii cu maşina de 2 luni. N-am pus linkuri către ei că mi s-a părut inutil, acum îmi dau seama că nici nu i-am numit. Cum îmi dau seama? Poftim referrer din google search ..

Singura dată când am scris midocar aici a fost atunci când înjuram Porche şi ziceam, prin comparaţie, de midocar că sunt drăguţi şi amabili şi prompţi şi săritori. Fuseseră drăguţi în cazul ăla.

Înainte de odiseea oglinzii.

Acum, dacă tot sunt prima în search la google, măcat să fiu cu părerea mea reală.

Să nu mai intre oameni aici şi să creadă că sunt ok. Nu sunt!

Google, ia d-acia: Midocar Sa, Midocar Sa, Midocar Leasing, Midocar Volkswagen, Midocar, Midocar, Midocar

amestecate rău

Mă alint cu gânduri de ducă şi estimări complet nerealiste privind lungimea perioadei în care m-aş complace în postura de fata lu' tata contra unei sume modice întru' întreţinerea persoanei proprii. Probabil n-ar ţine foarte mult.

Alinturi. Dacă ar cotiza şi fetele poate mi-ar ieşi .... mama voastă de nebune care m-aţi tentat, în cunoştinţă de cauză, cu gloria câmpului muncii .. oricum e numai vina voastră! Dacă nu veneaţi cu idei magnifice eram şi acum bine mersi acasă - acum nu reuşesc să-mi dau seama ce aş fi făcut dar sigur aş fi făcut ceva foarte interesant. :))

Dar diseară, mark my words, diseară, fac parada modei cu tricourile noi şi reîncep cultivarea cultului personalităţii .... că deja începe să sufere.

În altă ordine de idei, numai pe mine mă doare când mă uit la asta?!? (şi nu vorbesc aici neapărat cu domnii, care probabil fac altă sinapsă întâi în privinţa localizării durerii).
Jeez! Jur că simt dinţi sfărâmaţi şi aud sunetul caracteristic şi mă gândesc cu nostalgie la mărul verde şi frumos de basm folosit de obicei. Probabil s-a pensionat. Probabil s-a pensionat forţat, înlocuit fiind de o fată blondă şi puternică.

foto via Dl. M.incorporated, care e foarte ocupat şi important :P dar totuşi găseşte timp să ne descreţească frunţile :)

scurtă trecere în revistă

Day from hell s-a terminat cu bine. Cu un pic mai mulţi nervi ... evacuaţi din creier pe ochi de data asta, dar bine. Pheww.

Am reuşit să dorm, nu mult dar foarte adânc, lucru pentru care, cu această ocazie, aş dori să-i mulţumesc lui Nea Puşcă pentru existenţa sa.

Dimineaţă, când am vâzut ploaia mocnită, am rezistat cu greu tentaţiei de a rămâne în casă aşteptând banii de numărat şi copii de făcut.

M-a scos din casă date-ul pe care-l aveam la poştă . .
Dimineaţă am ridicat coletUL, a venit prima tranşă de Threadless. Lovely! Păcat că am mii tricouri colorate şi afară plouă.

Am senzaţia ciudată că azi e luni.

bye, bye fastfood

Nu definitiv, nu-mi plac extremele. Dar . . .

Cică anul ăsta prina vară, pe locul Univers'All-ului falimentat de la Unirii se va dechide un Carrefour. Finally!! De când au închis supermarketul ăla mănânc numai porcării.
Gata cu mâncarea (scumpă!!) adusă de la patiserie sau de diverşi domni direct la birou (pateuri, chineese, cemâncămazi.ro, nu mai ştiu câte feluri de pizza nasoală, şi lista de bleah continuă) . Câteodată aş merita să mor cu lenea de gât sau sufocată cu o caperă.



Prevăd o revenire în forţă a finanţelor, elasticităţii, tonusului şi fibrei musculare. :D

Am plan!

Ziceam că am nevoie de unul şi uite-l cum vine.
Ştiam eu că abonamentele la toate newsletterele companiilor aeriene low cost au un sens. Vine Sky-ul în inbox cu promoţia explicată cu litere de-o şchioapă şi gataaaaa!!

Din iunie, bloody iunie al Sandrei, eu am ales ...... va fi Nova Rock

.... şi am pecetluit alegerea printr-un credit card excerpt, se pare echivalentul modern al cuvântului de onoare de pe vremuri .

Recunosc că îmi suna bine şi ideea de road trip dar pentru o plecare de 3-4 zile (că nu vreau să fie ăsta concediul pe 2007) aş fi dormit în cort tot festivalul dat fiind că oamenii se pare nu-şi mai iau carnete de conducere în ziua de azi (hint, hint Silvia) şi aş fi fost singura la volan. Plus că e atât de plictisitor să conduci pe autostradă!
Poate facem road trip în concediu. Ideea de a o duce pe Arabela înapoi la originile germanice, direct în mijlocul unui popor germanic pe care a fost creată să-l deservească fiind wagen-ul volks-ului sună interesant.

Mă rog, ideea e că pot să încep să plănuiesc lucuri.
Plus că, aia cu apetitul vine mâncând e foarte adevărată. Am completat un formular de rezervare şi plată şi s-a trezit spiritul călător din mine. Am început să mă uit serios la variante de concediu.

Până acum am una năstruşnică de tot. Din categoria lucruri care ai senzaţia că sunt foarte departe de tine (financiar de cele mai mutle ori) până decizi să te uiţi un pic mai de-aproape şi să le evaluezi obiectiv (subiect care merită un post cu întreg dat fiind că m-a surprins de multe ori lucrul ăsta) . . . dar vedem dacă se realizează.

Săptămână minunată! :)

PS: Am pus mai sus link la sky pentru că, în de doritori, încă e valabilă oferta pentru Viena la 40 de euro biletul (dus-întors cu tot cu taxe).
I loooove low cost!!!!

knickers!!!

Să alunecăm în trivial ... n-am reuşit să găsesc articolul în ediţia online aşa că va trebui să mă credeţi pe cuvânt: în Băneasa, acolo lângă Ikea, vin şi OYSHO şi Bershka (ultima s-a cam cocălărit în ultima vreme, un fel de ce era Kenvelo la început şi ce e acum dar ... eh)!!!!

Vai câte lucruri o să-mi cumpăr.... (uite Silvia şosetele tale :D)


... şi o să-mi cumpăr ....


... şi o să-mi cumpăr.

PS: România liberă de astăzi, pg. 14, interviu cu marele developer din Băneasa - mai zice şi de Zara Home, dar eu nu cunosc deci nu laud, şi de Stradivarius.

episodul 3

Că eram datoare cu ultimul episod din trilogia cu desenele animate - am observat că, dacă vrei să fie bine, trilogie is the way to go ;). Continuăm dară...

I want to be a real boy!! :)) Dacă stau să mă gândesc cred că primul meu prieten imaginar s-a materializat sub forma unui greiere. Punct. Plus că, a crede la 10 ani că dacă nu eşti cuminte te transformi în măgar şi eşti dus de la desene animate şi parc la muncă în mină ... not a very pretty thought. :)


Somn de 100 de ani!! Ursitoarele alea erau cele mai drăgălaşe. Scenele cu pregătirea rochiei şi fetei pentru marele bal de ieşire în societate, când se ceartă ore pe tema culorii rochiei (roz sau bleu) iar aia grăsuţă este pur şi simplu delicioasă. Genul de desen animat care te face să-ţi doreşti să ai măptuşi cool la ţară şi să te duci să stai cu ele din când în când. Eu n-aveam.


Cu toate că scena cu moartea mamei din Bambi este absolut să mori acolo înecat în lacrimi, cred că Bambi e mult mai departe în amintiri faţă de Dumbo pentru că numărul 1 la scene din desene la care nu pot să mă uit om mare fiind este în Dumbo.
După ce copii răi fac mişto de urecheat, mama îl apără şi este luată de lângă el şi băgată într-un vagon cu gratii. Vine seara, copilu iese să se ducă la mamă, care scoate trompa printre gratii, face leagăn din ea şi începe să-i cânte ... în acest punct al povestirii eu sunt pe moarte.

1940, nu ştiu câtă lume a apucat să o vadă. Nu e din seria prinţese disney şi poveşti de dragoste dar e fantastică. O serie de poveşti construite în jurul a opt bucăţi din ce are muzică clasică mai bun: Bach, Tchaikovsky, Stravinsky, Beethoven, Schubert, Moussorgsky, Ponchiell. Ceva foate, foarte diferit. Chiar aş revedea-o cu plăcere acum, cu alţi ochi, să simt spărgătorul de nuci cum ştiu sigur că nu aveam cum să-l simt atunci.


Uite şi basmul cel mai exploatat, prost interpretat şi de regăsit astăzi peste tot în jur, începând cu pagina 5 de la Libertatea. Ooof. M-a ajuta să trec cu bine peste orele petrecute în grădină la bunica scoţând buruieni sau curăţând cartofii de gândaci de colorado :)))


Eh, asta a fost. Îmi dau seama acum că, seria asta (ep.1, ep.2) e şi un fel de răspuns pe jumătate la leapşa lui De ce cu vorbitul despre copilărie. Mai bag un post despre mers la agăţat căruţe vara şi la antrenamente iarna, scanez câteva poze cu mine din perioada în care eram sigură că sunt prinţesă disney şi m-am scos.

liniştiţi-vă!!

Later edit: ... pentru să m-am autosesizat într-un caz şi am fost întrebată în alte două.
Cuvintele cheie sunt real, oameni, viaţă, continuu, şi experienţă proprie, pe viu, a mea
NU
post, blog şi 15% din timpul tău pe care-l foloseşti cum vrea muşchiul tău - să înjuri sau să lauzi sau să glumeşti sau să faci revista presei şi care nu va fi niciodată suficient pentru definirea unui tip de personalitate :).


Nu îmi dau seama când a devenit de preferat afişarea continuă a dezacordului şi nemulţumirii iar depresia făţişă un sinonim al coeficientului de interesant al persoanei.

Din categoria 'nu-mi place', nu-mi plac (1) oamenii care critică continuu ca să-şi dovedească inteligenţa şi (2) oamenii care au permanent probleme existenţiale ca să-şi dovedească meritul de fi în centrul atenţiei.

Cârcoteala ridicată la rang de artă şi scop unic iar aprecierile pozitive sunt semne ale ignoranţei. De acord, ignoranţa te împiedică să sesizezi să anumite lucruri care nu sunt ok odată ce te-ai obişnuit cu ele şi cu siguranţă te plasează departe de emiterea unei soluţii.
Dar totuşi, mi se pare extrem de trist să vezi numai asta, să cauţi numai asta.

Critica e bună, e al naibii de bună şi unge ca nimeni alta sufleţelu când te visezi apărător al valorilor adevărate şi ghid spre lumină al celor care 'n-au bieţii de unde să ştie' destul încât să vadă şi ei.

Pe mine mă enervează când sunt mă surprind nervoasă şi agresivă din cauze externe. Nu zice nimeni să accepţi cu ochii închişi ce ţi se dă sau spune dar sincer, există critică şi apoi mai există critică. Există discernământ care te ajută să nu-ţi faci zile negre pentru orice răhăţel care nu iese cum vrei tu sa orice stare de fapt anormală - şi, de fapt, cred că oricum se face alegerea asta, doar că nu e aplicată în favoarea ta ci în a alege acele critici cu cea mai mare priză la discipolii tăi.

N-am văzut pe nimeni să aibă o zi proastă şi să înjure vehement sistemul că s-a întâlnit dimineaţă cu un bătrân la metrou care întindea mâna să ceară de sub epoleţii plini de medalii de onoare. Am văzut în schimb oameni care îşi smulg părul din cap şi înjură toată ţara cu patos că le-a tăiat calea un bmw cu număr de senat în drum spre serviciu. Serios acum, sistemul oricum e viciat dar îl criticăm numai când ne-a făcut să ne simţit cumva inferiori şi neputincioşi. Iarăşi, trist!

Mă rog, nu voiam să o dau în sociale. E doar vorba de discernământul care ar trebui să ne mai ţină de la revoltă. Şi despre faptul că îl aplicăm dar prost. Criticăm ceeea ce putem critica cu cea mai mare vehemenţă şi ne e cel mai la îndemână să criticăm.

Apoi, când a ajuns să nu mai fie 'cool' (ca să explic ghilimelele mi-ar mai trebui vreo 3 posturi) să-ţi fie bine? Pur şi simplu. Să nu ai tooooot timpul o problemă de viaţă şi de moarte şi senzaţia că fără ea eşti nimeni. Lăsaţi-le naibii de romane şi legende urbane cu fete maltratate şi băieţi de cartier care se rup şi se fac doctori - atâta amploare şi dramă existenţială şi regret că nu te-a bătut nimeni niciodată ca să poţi spune că te-ai ridicat peste ce ţi-a dat natura.

Problema e că, fără a băga aici excepţiile şi sunt sigură că există copii care chiar au de-a face cu lucuri care nici măcar nu-mi trec prin cap, dacă ar veni peste cool-ii de azi toate problemele pe care şi le doresc, cresc şi vând atât de bine la audienţă . . . vai de mama lor.

Şi trist este că e doar faţadă - trist este că nu ai găsit alt mod de a te face remarcat decât drama eternă. Aveam o colegă în liceu care de fiecare dată când întârzia 1000 de ore sau uita să facă ceva sau nu se ţinea de cuvânt ... orice ... venea cu o falcă în cer şi una în pământ cu m-am certat cu mama, vai ce nervoasă sunt, dă-mi o ţigară şi se ştergea totul cu buretele. Certurile fiind pe tema nu ieşi în regie în timpul săptămânii şi nu, nu îţi dau 3 milioane să dai pe o poşetă la 17 ani.

Trist e că e un personaj creat. Ăia care chiar au probleme nu au nevoie de personaj, nu şi-l cultivă şi nu se expun în piaţa publică cu uite ce dezinhibat sunt eu că pot să vorbesc liber de spre problemele mele graaaave cu toţi necunoscuţii.

Nu există oamenii care nu-şi asumă!! Şi nu există oamenii care îşi asumă voit pentru valoarea pe care actul asumat o aduce constuirii legendei personale (şi folosesc sintagma la modul cel mai peiorativ şi departe de Alchimistul posibil) . . . modelu care face mizerii şi e laudă cu ele uite ce nebun/ă sunt eu că fac mizerii şi mi le asum. Se visează toţi Courtney Love-eriţe şi Courtney Love-eri.

Vărsându-mi acest of la Sandra la un moment dat, s-a uitat mămos la mine cu puiule, nu mai e la modă să te manifeşti pozitiv de pe vremea când drogurile erau legale şi mişcarea hippie în floare. :)))) Refuz în continuare să-mi stric zilele, să urlu când e soare afară că ce drept are natura să înflorească când la mine în suflet e iarnă (bwahahahah!).

Uite, the new emo kid! :))
Ei măcar criticau consecvent sistemul şi toate aspectele lui, fără a-şi scoate din asta un titlu de martir (eliminăm cazurile extreme, vorbesc de stare) în sânge şi noroi. Trist cum oameni care au trăit traume le depăşesc până la urmă iar oamenii care nu, se chinuie să mimeze probleme că li s-a urât de viaţa de suburbii.

incredibil, dar adevărat

Petrecereeeeeee!!!!!
Am terminat cu oglinda măsii! Arabela este întreagă şi gata de ieşit din nou în lume după lifting. Şampanie, caviar şi pitici! :))

Am reuşit ieri, 13 martie, să pun capăt lungului drum început aici, în 27 noiembrie când mi-am găsit oglinda din dreapta dată peste cap şi spartă. Fascinant cum a putut să dureze atât şi să mănânce atâţia neervi o carcasă şi un bec de semnalizare şi nici nu mai ştiu ce mai era.

Oricum, epopeea în direct (şi cronologic) aici:
cum a început totul,
cum i-am lăudat, pusă fiind în faţa concureţei,
cum mi-au demonstrat că m-am grăbit cu laudele,
cum mi-au râs în nas,
cum m-au trezit la 7 dimineaţa şi
cum m-au împins spre soluţii drastice :P

Nici nu-şi dau seama ce noroc au avut că a fost drumul liber până în otopeni şi am avut parte de un răsărit de soare nemaivăzut care m-a liniştit şi umplut şi 'docilizat' înainte să ajung la ei. Astfel, nu am fost pusă pe scandal şi chiar am avut o dimineaţă frumoasă.

Drăguţ a fost că, atunci când am plecat, de unde oprisem motorul cu Cake urlând în boxe Daria şi Stickshifts and safetybelts, mi-am recuperat maşina cu CD-ul cu Cake băgat corespunzător în carcasa lui şi Cheloo Sindromul Tourette urlând la maxim.
Un pic panică să intri în maşină într-o zi cu soare, să te aştepţi la Italian leather sofa şi să înceapă să urle domnu' Sunt un ordinar, f*, modifica-mi-ai starea! :)) Drăguţi domnii de la service, nu?

It's all over. It's a good day! :)

Mă pun la curent cu ce s-a mai întâmplat ieri, când am fost deplasată toată ziua, în lume şi revin mai pe după-amiază. Sunt foarte curioasă ce a apărut prin presă şi net despre mirobolantul PRForum de ieri. Până acum n-am văzut decât că utopic vrea să ne împuşte pe toţi :)))



Later edit: ca să nu avem discuţii şi să fie clar, despre domnii vorbeam în comentarii. Muov, muov, muov!

aşa DA

Weekend: Combinaţia perfectă de relaxare şi oboseală care să-mi permită să dorm ca un bebeluş sâmbătă.

Îmi era un dor de condus, de alunecat impecabil cu maşina pe şoseaua mult mai goală decât în bucureşti sau în timpul plecărilor tradiţionale de vineri seara cu întreg bucureştiul ca escortă.
Dor de condus pe lumina apusului şi dor de condus noaptea singură pe şosea.
Dor de picior în podea pe acceleraţie.
Dor de sensurile unice ale braşovului, de cele două turnuri, de republicii plină ochi de oameni au bucuria mersului pe jos, nu numai cu taxiul sau maşina.
Dor de gardienii care nu sunt sceptici, îţi zâmbesc şi povestesc despre bastioanele pe care nu poţi să le ratezi dacă vrei să faci fotografii frumoase.
Dor de şoferi care nu conduc de parcă ar fi singuri pe stradă.
Dor de micile complicităţi cu şoferii de camion care te ajută să-i depăşeşti, cu bmw-uri care bagă o avarie de mulţumesc după ce te-ai băgat vizibil în marginea drumului ca să te poată depăşi la înghesuială.
Dor de cel mai tare drum ever de făcut cu maşina - timişurile.
Dor de cum arată piaţa sfatului de sus de la turnul alb, ca o gaură colorată şi foarte, foarte vie în întunericul cu punctuleţe luminoase al oraşului.
Dor de pârâiaşul din spatele mureşenilor.
Dor de festivalul 39 original.
Dor de poiană de nu mai pot - deşi n-am ajuns. N-aş suporta să o văd în noroi.
Dor de drumurile înguste şi abrupte cu piatră cubică dintre răcădău şi universal.

Mă simt muuuult mai bine. Şi n-am avut nevoie decât de 4 ore! 4 ore acolo şi 5 ore pe drum. Şi am o senzaţie de linişte pe care toate cafelele şi toate cafenelele din bucureşti nu ar fi reuşit să mi-o dea - cel puţin nu weekend-ul ăsta. Plus un pahar de vin garnisit cu un pic de tv pe la 1 şi ceva când am ajuns acasă . . . am reuşit să dorm până la 12 duminică.

Cireaşa de pe tort: la mulţi ani copilului mic posesor a jumătate din averea părintească care era în elementul ei ca niciodată sâmbătă, funicuţă organizatoare ca şi sor'sa :P. Te iubesc, puiule!

aer

Mi-e foarte dor de Braşov. În câteva ore plec la Braşov. Nu îmi dau seama cum am ajuns atât de puţin la Braşov anul ăsta, iarna asta. Abia aştept. Să îmi arunc gândurile în cap de pe Tâmpa :)

episodul 2

Să continuăm atunci. Înainte să creadă lumea că am uitat de restul marilor clasici. :)

Cum îi spuneam Musettei într-un comentariu mai jos . . . cine ar putea vreodată să o uite pe Cruella?
Cruella DeVille, Cruella DeVille, If she doesn't scare you Then nobody will (sau No other man will, nu mai ţin minte)
Când se aruncă toţi căţeluşii în cărbune şi se fac negrii şi se plimbă prin faţa Cruellei şi începe să ningă şi le apar pete albe acolo unde a căzut fulgul şi a spălat cărbunele.





Pentru doamna Monica, al cărei comentariu la adresa generaţiei mele a fost evitat subtil şi elegant :P, Pisicile aristocrate.

Ev'rybody, ev'rybody, ev'rybody wants to be a cat.

Oh boy, did I want to! Dutchess era întruchiparea eleganţei, suspectez că de la ea mi se trage obsesia cu femeile îmbrăcate în alb care mi s-au părut toată viaţa extrem de rasate. Iar ăia micii, Berlioz şi Toulouse (parcă), când se apucă să cânte la pian împreună, n-ai văzut nimic mai adorabil.


Una din cărţile vieţii. N-am prins discul, nu l-am avut, dar Mona povesteşte cu o voluptate contagioasă (caracteristică ei, de altfel) despre cum îl ştia pe tot pe dinafară şi îl asculta cu sor'sa până la epuizare.
Mare panică atunci când eşti mic şi motanul ăla începe să se deşire. Unul din puţinele locuri în care am vâzut florile prezentate ca fiind răutăcioase şi snoabe.





Pentru Silvia, că ştiu că simte coloana asta sonoră cam cu tot atâtea lacrimi ca şi mine. :)

Dancing bears
Painted wings
Things I almost remember,
And a song someone sings once upon a december
E ca un fulg melodia asta, şi se depune şi se depune pâna la sfârşit ai o senzaţie de bine din ăla plin şi fluffy.
Iar John Cusak ca vocea lui Dimitri n-a stricat deloc. Deh! desenul ăsta e mai nou, deja observam inflexiuni de voce masculină. :P


Pentru Sandra, care tocmai îşi trage acest film pe DVD şi pe care o rog să-l revedem împreună cât de repede.
Am plâns în h o h o t e când a murit mama lui. Nu pot să mă uit al căprioare sau gazele sau orice variaţie de specie cu aceleaşi linii fără să mă gândesc la cum a murit mama lui Bambi. Şi nu am mai văzut filmul ăsta de vreo 10 ani cel puţin. Hint, hint, Sandra!



Şi ca bonus, pentru Nihasa, iepuraşul fericit şi jucăuş de pe coperta Bambi într-o ipostază ivil.




Şi încă trebuie să mai vină episodul trei.

nu mă mai pot opri

De când cu bucuria care mi-a intrat aseară în viaţă (vezi mai jos) mi-am adus aminte de toate musical-urile şi copilăria şi cântările şi disney-urile clasice care mă ţineau legată de televizor când eram mică.

Paranteză: Acest "eram mică" se întâmpla acum destul de puţină vreme, ceea ce explică de ce acest post nu este despre Dumbrava minunată sau Maria Mirabela sau filmul ăla rus cu două universuri etc. Alea au fost în prima parte a copilăriei, când nu îmi era foarte clar cum e cu cântatul sau cu înţelegerea unei intrigi dintre cele mai simple şi nici cu stocarea datelor în memorie - lasting impression au făcut disney-urile. Am încheiat paranteza.

Nu mai ţin minte ordinea în care au apărut. S-a şters definitiv odată ce mă uitam la ele în ce ordine doream, alta în fiecare zi. Cântecele astea sunt produse impecabil - toate cântate de mai mari ai muzicii uşoare şi orchestate astfel încât să nu poţi oricât ai încerca să nu le memorezi.


Prinţesa indiană care crede că porumbul e "aurul" pe care-l caută cotropitorii şi vorbeşte cu spiritele şi care în final nu pleacă su sufletul pereche ci rămâne să-şi ajute tribul prin tranziţie.
You think you own whatever land you land on
The earth is just a dead thing you can claim
But I know wvery rock and tree and creature
Has a life, has a spirit, has a name



Vaaaai! Ca să fie clar, băiatul care vine şi îţi arată lumea de pe un covor fermecat bate orice seria 6 sau x Klasse de pe planetă. Dacă mai şi cântă angelic în timp ce . . . gata!
Nu ăsta e discursul şi astăzi, dar un pic altfel şi nu mot a mot?

I can show you the world,
Shining, shimmering, splending
Tell me princess now
When did you last let your heart decide

I can open your eyes, take you wonder by wonder
Over, sideways and under
On a magic carpet ride. (nu mi-am dat niciodată seama cum astea trei versuri sunt cu tente sexuale la modul ăla nasol!!) Hai fetiţo să te dai cu covorul meu fermecat! Hahaha!

Îţi aduci aminte cum astă iarnă pe pârtie, sub fulgi, după o zi din aia, roşii în obraji (şi în genunchi) am început să cântăm asta?



Tales as old as time, true as it can be
Barely even friends, then somebody bends
Unexpectedly
O mai chema şi Belle peste toate. Adică nu e numai fată bună şi frumoasă care are grija de tatăl ei nebun, o mai cheamă şi Belle. Sfeşnicul ăla era viaţa, semăna foarte tare cu crabul din Micuţa Sirenă iar trandafirul care pierdea petale şi vestea moartea era fascinant. Nu înţelegeam cum stătea el aşa suspendat sub clopotul ăla de sticlă.



Look for the bare necessities
The simple bear necessities
Forget about your worries and your strife
În timp ce se freca cu spatele de copac - imaginea clasică a carefreeness-ului (pheww, ăsta a fost un cuvânt greu) şi acum. Mi-am dorit să mă duc un pic în pădure şi să trăiesc şi eu aşa, cu prietenii mei cu dinţi. Mama a zis că nici nu se pune problema.

Pupicul din farfuria de spaghete e deja un clasic. Îl văd preluat în filme, desene, parodii, peste tot. Scena când el o în vaţă pe ea cum să caute de mâncare în gunoi este priceless. Şi căţeluşii d ela sfârşit la fel.
Momentul muzical: bucătarul francez care le da spaghetele şi le cântă Bella Notte cu accent franţuzesc dând din burta şi mustăţile de rigoare- delicious!!

Mai recent, dar făcut în spiritul clasic. Tente feministe aside, îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi o prinţesă Disney. Colana sonoră nu o mai ţin minte acum, ştiu că avea un cântec plin de forţă când o trimit ăia acasă din campul militar şi ea intră în panică, începe să cânte şi reuşeşte să se urce pe pilonul din curte cu cele două cărămizi ataşate cu tot. Moment de ridicat de pe scaun. Foarte interesant băiatul, de asemenea. :P

Under the sea, under the sea
Darling its better, here where its wetter
Take it from me
Out in the sun they work all day
Out in the sun they fade away
Cât am vrut să mă mut acolo jos sub apă unde nu erau nici şcoală, nici treburi de făcut în casă, nici obligaţia de a te spăla pe mâini înainte de masă. Ah, ce frumos! Ariel pieptănându-se cu o furculiţă. Ariel cântând pe plajă cu soarele apusului în spate în timp ce el se trezea după înec. Ariel cu picioruşe şi rochie de mireasă. Caracatiţa aia rea este cel mai malefic dintre personaejele malefice din toată copilăria mea (ca desen combinat cu voce, aparenţă, gesturi, puteri etc.).... rivalizată doar de Wicked Witch of the West din Vrajitorul din Oz, care mă făcea să mă bag sub păt cu râsul ăla şi faţa verde.

Mai am scoase multe, multe, multe... că m-a luat nebunia şi nu m-am mai putut opri . . . dar vinerea, oricât de aproape ar fi de weekend, este totuşi o zi de muncă. Continuarea probabil luni. Este evident că am scris cântând, nu? :)

fără titlu (doar *zâmbet tâmp*)

Daaaaaaaa!!!! ... cu special features de sing along şi comentarii de la regizori şi karaoke şi opţiunea de a vedea filmul din cântec în cântec şi şi şi şi .. mă simt ca atunci când am primit pe la 7 ani prima bicicletă.

Fetelor, în aceste condiţii, adunarea la gura sobei cu favourite things şi 16 going on 17 devine prioritatea număru' 1.

Vai cât de frumos e!!! Mă uit la el ca tâmpita de aseară. O să-l pun pe noptieră să mă trezesc în fiecare dimineaţă direct în braţele lui Julie Andrews. Nu mai plec fără el în geantă, că nu se ştie când ajungi undeva la oameni care nu au văzut şi trebuie să le dai lumina. Gata. O să fac lumea mai bună cu filmul ăsta. Jur.

Am fost şah-mat la faza asta. Mulţumesc :)

fără legătură cu 8 martie

Mama mea este cea mai genială, femeie, mamă, iubită, adolescentă, înţeleaptă, înger, munte de clasă, completă fiinţă de pe faţa pământului. Punct.

se termină nebunia

Ştiţi cum timpul petrecut in trafic în drum spre muncă variază în funcţie de arterele care trebuie străbătute sau de mijlocul de transport în comun ales? Nimic mai normal. Dacă plec la 8 fără ceva sau la 9 din dr taberei fac o juma de oră până la unirii. Dacă plec oricând între 8 fără şi 9, fac o oră şi ceva. Realitatea capitalei. Deal with it!

Te gândeşti, atunci, că în privinţa mersului pe jos nu ai surprize. Bine, şi în privinţa metroului dar nu am avut norocul să mă urmărească gurile de metrou în mutările prin Bucureşti aşa că ştiu de maşină şi de picioare.

Dar să revenim la mersul pe jos. Aceeaşi distanţă de parcurs în fiecare zi, aceeaşi persoană, acelaşi ritm săltăreţ pe variaţii ale aceloraşi acorduri şi stil muzical etc. - ipoteza nu se schimbă. Concluziile în schimb..... De când a început nebunia 14feb - 8mar s-a triplat timpul pe care îl fac până la muncă. Triplat!!

Pentru că trebuie să ocolesc un parc printr-o parte sau alta iar ambele părţi sunt garnisite cu mii tarabe şi tărăbuţe şi maşini de tarabişti parcate pe trotuar şi copii de tarabişti care se joacă hoţii şi vardiştii pe lângă 'birourile' parinţilor.

Iar traficul pietonal are ritmul traficului din filmele în care eroina trebuie să ajungă la întâlnirea care îi va schimba viaţa cu băiatul perfect/ înalt/ brunet/ misterios/ atrăgător/ sensibil şi este în taxiul care nu se mişcă şi stă ca pe ghimpi. Exact aceeaşi senzaţie. Îmi rupe concentrarea la ale mele, îmi rupe ritmul muzicii din urechi şi, mai rău, mă trezesc eu că se uită lumea urât că de ce nu mă opresc să miros trandafirii de plastic de pe margini şi devin poster-girl pentru era informaţiei în care nimeni nu mai are răbdare. Urăsc datul dezaprobator din cap.

Ce face eroina din film până la urmă? Se enervează şi o ia pe jos. Eu ce fac? :)

PS: Am văzut zilele astea printre cele mai urâte lucuri de pe lume la vânzare pentru acea doamnă/ domnişoară specială din viaţa trecătorilor. Huooo! Oribile! Plăsticoase şi stridente şi diabetice şi urâteeeeee.
When in doubt, 3 găleţi de lalele şi mergi la sigur. ;)

uite cum răsare soarele

La propriu . . . mă plângeam ieri de inactivitate şi lipsă de stimuli iar azi, vine felipov cu animaţia de mai jos şi mă rupe în două, intru la Monica şi dau de Deschideţi poarta soarelui (apropo Monica, în caz că te întrebi cine e şi ce face omul ăla care e de 2 ore la tine în pagină, sunt eu cu piesa pe repeat) şi dau la Cosmin de o treabă minunată făcută de Oricumi - Urban Quest, proiect care implică şi soare şi activitate şi 'nou' şi lipscani şi covaci şi şepcari şi alte meserii demult uitate.

Aşa DA! :)

Later edit: Ascultaţi melodia aia! Sunt atât de plină şi de bine fără motiv şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că pot să fiu aşa de la o înşiruire random de chestii mici .... şi când mai urlă şi toţi oamenii ăia pe final cu voci de madrigal deschideţi poarta soarelui să poată luminaaaa!! aprope mă ridic de pe scaun ;)

Later(er) edit: bine, bine, mi s-a şoptit din off că probabil a contribuit un pic şi faptul că am cheltuit o sumă obscenă de bani pe reducerile de primăvară de la Threadless. Parcă te bucuri mai tare de primăvară când te gândeşti că o întâmpini cu vreo 2 săptămâni worth de tricouri adorabile :P

roman

Nu prea am cuvinte.
Multumesc felipov. 7 minute. Atât. Merită.

tra la la la

Albert, Gabi, Barbu şi Piti, comming soon to a club near you ...... pe bune, adică vin!
Adică TURNEU!!

Adică Nişte Băieţi, nişte foarte dragi băieţi care fac cinste marilor voci pe care le prelucrează în dulcele stil clasic (clasic lor, that is :P).

Personal favourite: Banii vorbesc - nu pot să îmi dau seama de unde ideea de a cânta Holograf de parcă ar cânta Iris. Sună incredibil. Am stat să mă gândesc Bă, dar parcă Dan Bitman cânta melodia asta, nu Iris, nu-i aşa? :)) Foarte, foarte tare!! Nu puteţi să vă închipuiţi cam cum sună o voce gen Cristi Minculescu pe acorduri săltăreţe şi fericite de ska cu viaţa e o junglă, vrei, nu vrei....la, la, la

15 martie - Taverna Cafe Club, Zalau
16 martie - Rolland Garros, Cluj Napoca
17 martie - Ambasador Club, Bistrita (cu White Noise)
18 martie - Groove Garden Club, Brasov
19 martie - Soviet Club, Ploiesti
22 sau 23 martie - undeva in Bucuresti (cum zic aia afara 'TBA')
29 martie - Phoenix Club, Constanta
30 martie - Caro Club, Sibiu (cu Drive-Thru si Turnir)
1 aprilie - John's Club, Deva (cu Torpedo)
12 aprilie - Futuro Club, Ploiesti

A nu se pierde. Şi a se achiziţiona CD-ul pentru a se asculta la volan . . . jur că alunecă altfel maşina în slalom prin trafic cu soundtrack-ul ăsta.

the not-so-great indoors

Iar sunt pe marginea unei depresii soft din cauza inactivităţii. Întâmpin fiecare weekend cu gânduri de somn şi filme şi vinuri liniştite la masă, ca să vină duminica şi cu ea regretul că nu am 'zburdat pe câmpii'. O combinaţie fatală de lene şi lipsă de creativitate probabil, oricât de urât ar suna să recunosc aşa ceva despre mine.

S-ar putea să fie şi lipsa obişnuinţei de a inventa la nesfârşit lucuri de făcut în Bucureşti. Până la 15 ani eram la sat prin Făgăraş toată vara şi la munte în tabere sau cu tata toată iarna. După, am descoperit marea şi avantajele jobului de vară în spatele barului, păstrând iernile pe pârtie pentru refacerea metabolismului şi sistemului imunitar după vara petrecută în cort.

2005 şi 2006 au fost anii în care am stat cel mai mult la oraş. Am ajuns la mare o singură dată (!!!) în ambii ani iar la munte ...... în 2005 a fost licenţa şi în 2006 nu a mai fost zăpadă. Deci nesatisfăcător. Mi-am dat ceasul biologic peste cap. Nu ştiu ce să fac cu atât de mult timp în oraş. Am senzaţia că stau cu fundul pe un scaun toată ziua după care mi-l mut cu atenţie pe o canapea la un film - iar locaţia canapelei a devenit the spice of life, fiind singurul element care se mai schimbă.

Leneaaaaa!! Să moară! Ajung să mă gândesc cu groază că după o pauză aşa de lungă, poate a crescut inclusiv coeficientul minim de confort necesar şi de la atâta canapea n-aş mai putea în cort sau la priciuri. Obiectiv, nu cred că e adevărat, dar încep să mâ gândesc la tot felul de prostii din astea.

Nu-mi place ce spune despre mine faptul că mă complac într-o existenţă între canapea şi beciuri cu fum şi alcool. Pentru că pot să dau vina cât vreau pe lipsa zăpezii, dacă era să-mi mişc fundul găseam eu o direcţie.

Any ideas?

fusei

Roblogfest: văzut, băut, dansat (un pic) – raportat la playlist-ul serii, Red Hot Chilli Peppers erau un fel de heavy metal - ciocnit un pahar, două, trei cu Mirona căreia îi explic de o lună că nu are cum să ne mai vedem doar cu ocazia unor evenimente mondene şi nu la cafele elegante si coaching de mare clasă, pozat un pic şi acum trebuie să pescuiesc rezultatele de pe la autori, bucurat la câteva premii, mirat la altele.

Pe cine nu am văzut şi speram să văd: Monica. Despre care am înţeles cum că ar fi răcita şi căreia îi urez cu această ocazie însănătoşire grabnică şi o invit oficial la un boost de vitamine după boală cu .... morcovi, apă plată şi spanac was it? :P

Am mahmurit a doua zi cu somn şi clătite a la Sandra şi am făcut un fel de maraton de Planet Earth - adică era să nu mai primesc clătite pentru că Sandra a uitat ca e gazdă când au început pinguinii să-şi hrănească offspring-ul şi au apărut chestii subacvatice mov pe ecran.

Am mahmurit şi a treia zi cu şi mai mult somn şi butoiaşe cu legume.

Mă doare capul!!! Rău! Şi e luni! Şi a intrat soarele în nori.

echilibru perfect :)

Ce-mi place mie la băieţii noştri (aka 'ai comunităţii de fete de la birou') este că reuşesc la fiecare 1 martie - nu ştiu cum, cred că stabilesc cu săptămâni înainte că altfel nu îmi explic - să se combine astfel încât să creeze pe fiecare birou de doamnă sau domnişoară echilibrul perfect între cantităţile de flori, mărţişoare şi ciocolată. :P

Numărul perfect de flori încât să se simtă buchetul şi să îţi înfrumuseţeze biroul, atâtea ciocolăţi cât să îţi ajungă toată ziua să te îndulceşti din oră în oră şi exact atâtea mărţişoare cât să fie fiecare unic şi minunat şi admirat cât merită (as opposed to a primi 40 şi a nu avea timp să le priveşti în detaliu pe toate).

I like.

Later edit: aaaaaaaa. Am uitat. Anul ăsta am avut şi bonus. Courtesy fo Radu, propriu nostru număr personalizat de magie din partea unui David Blaine românesc care a venit la fiecare în parte şi i-a ieşit prestige-ul (pentru cine n-a văzut filmul, să-l vadă) de fiecare dată. :)

am nevoie de un plan

Azi mi-am dat seamă că îmi lipseşte planul. Planul care să-mi dea ceva de făcut în pauze şi un plus de entuziasm la trecerea zilelor. Să hotărăsc data şi locul şi să încep să brodez detaliile.

Explicând senzaţia genială de fluturaşi în stomac la ideea a ceea ce va veni (adică la îndeplinirea fizică a planului) mi-a zis cineva, Sandra cred, ca a citit cum că happiness is having something to look forward to. Nu se pupă total cu ce înseamă sau ce îmi place mie să cred că înseamnă fericirea pentru mine dar probabil nu mi-am ridicat la fileu tema asta niciodată aşa că nu pot să spun sigur. Oricum, ca definiţie, e foarte aplicată pe subiect şi foarte potrivită sentimentului.

În ultimii trei ani am avut tot timpul un plan să look forward to. Toate legate de călătorii şi oameni şi experienţe şi văzut locuri şi trăit chestii noi. Şi observ că simt acum, subtil şi din când în când, că îmi lipseşte.

Iar planul ca planul. Când se întâmplă ca oameni afectaţi de plan să nu-l cunoască, este cu atât mai delicios. Odată ce îţi dai seama că fazele din filme sunt posibile şi în viaţa reală, nu ai cum să te abţii de la idei năstruşnice 24/ 24 :P

Mi-e poftă de planuri. Fetelor!!! Hai să mai facem o nebunie de weekend! Hai să rezervăm odată biletele alea către oriunde, să îmi sticlească ochii fără motiv la ţigara de dimineaţă când îmi aduc aminte că peste x zile/ săptămâni sunt în aeroport cu toate trăirile înainte sau în maşină cu plinul făcut şi 10.000 de kilometri de road trip în faţă.